Ludovic Orban: Cine nu votează moțiunea de cenzură e de partea guvernului. Opoziția are 241 de parlamentari

Data actualizării: Data publicării:
Ludovic Orban vorbeste de nominalizarea pentru functia de comisar european a lui Nica si Plumb
Foto: InquamPhotos/Adriana Neagoe

Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus la Digi24 că negociază în continuare cu partidele din opoziție pentru a obține garanția că moțiunea de cenzură va trece. El spune că cei care nu votează moțiunea se poziționează de partea guvernului.

„Depunem moțiunea de cenzură. Săptămâna viitoare avem noi runde de discuții cu posibili parteneri. Deja textul moțiunii este discutat cu partenerii din opoziție, din UDMR. Forma a fost trimisă către ALDE și Pro România. În condițiile în care săptămâna viitoare vin la discuții, șansele moțiunii sunt foarte mari. Vom depune moțiunea când vom avea 233 de semnături. Opoziția are o singură armă la dispoziție și trebuie folosită atunci când are cele mai mari șanse să cadă Guvernul”, a spus Orban.

Ludovic Orban a spus că premierul Viorica Dăncilă trebuie să vină în fața Parlamentului cu lista de miniștri, pentru că e schimbată configurația politică a cabinetului și are această obligație constituțională.

„Fug Viorica Dăncilă și PSD de remaniere precum dracul de tămâie. Știu că nu mai au majoritate. PSD și premierul încearcă să atragă parlamentari din zona opoziției oferindu-le posturi vacante”, a spus el.

Ludovic Orban spune că în acest moment, guvernul e sprijinit doar de PSD, iar numărul parlamentarilor din partidele care s-au declarat în opozție este de 241, în condițiile în care o moțiune de cenzură are nevoie de 233 de voturi pentru a trece.

„Coagularea voturilor pentru moțiune e un proces ușor, în afară de PNL mai avem încă șase actori care trebuie să participe la acest efort și cu care trebuie stabilite condițiile pentru care participă la căderea guvernului. Ei au ales, după părerea mea, în momentul în care au trecut în opoziție. De altfel și Tăriceanu a spus că ALDE se va comporta ca un partid de opoziție, vor susține moțiunea de cenzură. Discutăm și cu parlamentari din zona PSD. Pentru că și în PSD, credeți că toată lumea e mulțumită că defilează cu doamna Dăncilă premier și candidat la prezidențiale?”, a mai spus șeful PNL.

Pe de altă parte, Ludovic Orban a spus că „cine nu votează moțiunea de cenzură e de partea guvernului”.

Declarațiile lui Ludovic Orban vin în condițiile în care liberalii nu sunt siguri că parlamentarii ALDE și Pro România vor susține moțiunea de cenzură. În partidul lui Călin Popescu Tăriceanu sunt mai multe tabere și nu toate ar susține demersul împotriva Cabinetului Dăncilă. În plus, liberalii nu sunt siguri nici de voturile parlamentarilor Pro România.

Liberalii iau în calcul faptul că în ALDE există în acest moment trei tabere: cei care sunt de partea lui Călin Popescu Tăriceanu, cei care sunt de partea PSD și cei pro-PNL. Situația este încă fluidă, lucrurile se schimbă de la o zi la alta, sunt membri care migrează dintr-o tabără în alta, iar în acest moment, liberalii nu știu cât de mult se mai pot baza pe cuvântul lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru că nu e clar dacă acesta mai are autoritate în partid și ce garanții mai poate oferi în privința numărului de voturi de la ALDE.

În ceea ce privește partidul lui Victor Ponta, fostul prim-ministru a declarat că ar fi dispus să voteze pentru Guvernul Dăncilă, în cazul în care prim-ministrul ar veni cu o propunere serioasă de restructurare. La rândul său, Viorica Dăncilă a spus că ia în calcul să vină în Parlament pentru un vot pentru guvernul restructurat.

Prin urmare, în cazul Pro România, liberalii așteaptă un răspuns de la Victor Ponta: cât de mult este dispus să aștepte ca guvernul PSD să vină în fața aleșilor și când va expira acest termen, potrivit lui Ludovic Orban.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amendă de 3.600 de lei și suspendarea permisului pe 8 luni, în România. Cea mai aspră sancțiune e...
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
S-a aflat secretul succesului FCSB din era Reghecampf: „Fotbaliștii făceau ozonoterapie în fund, pentru că în...
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...