Liviu Dragnea: De ce nu a fost lăsat ministrul Justiției să vorbească în Parlamentul European?
Data publicării:
Liviu Dragnea este supărat că Tudorel Toader nu a fost lăsat să vorbească în cadrul dezbaterilor din Parlamentul European, pe marginea legilor justiţiei. În plus, președintele PSD acuză unii europarlamentari români că au minţit despre situaţia din ţară. Toate minciunile s-au întors, însă, împotriva lor, spune Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea: Acolo am văzut foarte multe minciuni din partea unor eurparlamentari români, care au ajuns acolo pe votul românilor și au mințit, cu nerușinare. În același timp am văzut europalamentari români buni patrioți care cu curaj, cu foarte multă rigoare au explicat de fapt adevărul din România. Ceea ce au gândit și au vrut să monteze acești mincinoși în Parlamentul European s-a întors împotriva lor.
Reporter: De ce nu a participa dna premier?
Livu Dragnea: Nu a fost invitată la această dezbatere în Parlamentul European. În același timp, întrebați-o pe ea, problema nu era să meargă dna prim-ministru acolo. De ce nu a fost lăsat să vorbească ministrul Justiției?
Au fost dezbateri aprinse, miercuri, în Parlamentul European pe tema justiţiei din România. Parlamentarii români au aruncat vorbe grele de la tribună, în timp ce străinii au transmis Legislativului de la Bucureşti că mai au timp pentru a corecta Legile justiţiei. Europarlamentarii şi-ar fi dorit ca premierul României să vină să le răspundă temerilor privind modificările aduse legilor justiţiei şi codurilor penale, însă Viorica Dăncilă n-a venit. A mers, în schimb, ministrul justiției, dar pentru că nu figura pe lista de invitați nu a fost lăsat să ia cuvântul.