Liderul PSD Alba: Isărescu trebuie revocat de urgenţă şi tras la răspundere pentru trădare

Data actualizării: Data publicării:
48412548_1960387244046641_6345026220844908544_o
Foto: Facebook
 Atacul concertat al polticienilor PSD la adresa guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, continuă. Într-un comunicat de presă semnat de liderul PSD ALBA, Ioan Dîrzu, Isărescu este acuzat că "se răzbună pe PSD aplicând metoda pârjolirii satelor și otrăvirii fântânilor", că "a intrat în război nu doar cu PSD, ci cu întreaga țară" şi că urmăreşte să obţină un nou mandat de guvernator "preferând să distrugă economia".

În textul semnat de Ioan Dîrzu se mai arată că "BNR lasă intenționat leul să se devalorizeze", iar "pe guvernatorul României îl deranjează teribil progresul economic al României față de acum 10 ani".

Mai mult, "manevrele domnului Isărescu de creșterea ROBOR-ului și depreciere a leului, doar pentru a șantaja Parlamentul să-i mai dea un mandat de guvernator, sunt condamnabile și impun chiar tragerea la răspundere penală pentru trădare", afirmă liderul PSD Alba, care conchide: "Domnul Mugur Isărescu nu doar că nu mai are dreptul să fie guvernatorul României, ci trebuie revocat de urgență de către Parlament. Organele de urmărire penală ar trebui să investigheze dacă e legal ca guvernatorul României să crească artificial ROBOR și să devalorizeze leul doar pentru a rămâne pe funcție!"

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri