Liderii USL s-ar putea întâlni astăzi. PSD nu îl vrea pe Klaus Iohannis și la primărie

Data publicării:
klaus

Mai mulţi parlamentari PSD sunt revoltaţi de ideea de a modifica legea special pentru ca Iohannis să-şi poată păstra şi funcţia de primar al Sibiului. De altfel, social-democraţii susţin că numirea liberalului în funcţia de vicepremier aduce Executivul în faţa Parlamentului pentru un vot de încredere şi creează instabilitate. Presedintele PNL, Crin Antonescu, le-a transmis ca premierul este cel care decide.

Klaus Iohannis trebuie să demisioneze din funcţia de primar al Sibiului, dacă vrea să fie ministru de Interne. Acesta este mesajul pe care social-democraţii i l-au transmis prim-vicepreşedintelui PNL.

Unde e lege nu e tocmeală. Legea nu se schimbă ca pe vremuri pentru Ciorbea. Dacă vrea să intre în Guvernul Ponta, trebuie să respecte legislația națională”, a precizat Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților.

Crin Antonescu le răspunde nemulţumiţilor din PSD: „Intră aşa într-o trepidaţie fără să fie nevoie. Domnul Klaus Iohannis nu ne-a spus "Schimbaţi legislaţia, faceţi ce ştiţi eu rămân şi primar, şi ministru". Noi nu am spus aşa ceva, nu a spus nimeni aşa ceva. Este o ipoteză care îi alarmează nefondat pe unii colegi mai emotivi din PSD”.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, atrage atenţia că PNL a schimbat cam mulţi miniştri, ceea ce ar duce la instabilitate. Şi tot PSD dă semne că nu este de acord ca prim-vicepreşedintele PNL să fie şi vicepremier.

Observ că PNL a schimbat o linie, ca la hochei. Sper ca aceste schimbări, să recunoaștem importante, să nu creeze instabilitate în cadrul instituțiilor”, a spus Ilie Sârbu.

Mi se pare, repet, caraghios, să vorbeşti despre instabilitate, mi se pare că o vizită la un Parlament în care ai mult peste 70% majoritate e aproape o mică sărbătoare, nicidecum un prilej de stinghereală. Nu suntem la piaţă. Domnul Iohannis nu-şi caută vreun job prin Bucureşti. Partidul Naţional Liberal nu s-a dus la târguială”, a răspuns liderul liberalilor, Crin Antonescu.

Premierul a declarat că-l primeşte cu bucurie pe Klaus Iohannis în Guvern. Nu s-a pronunţat asupra problemelor ridicate de colegii săi din PSD.

Sunt oameni de valoare, în frunte cu domnul Iohannis, pe care nu doar că îl doresc în Guvern, dar cred că ar aduce un plus Guvernului. Celelalte decizii tehnice, cum vom proceda în continuare, le vom lua în ţară, împreună, cu calm”, a transmis Victor Ponta.

Nominalizările trebuie acceptate atât de către prim-ministru, cât şi de preşedintele Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...