Liderii I3M cer Rusiei să-și retragă necondiționat trupele din Ucraina. Declarația adoptată după summitul de la București
Liderii Inițiativei celor Trei Mări cer Rusiei să-și retragă „necondiționat” toate forțele militare și echipamentele din Ucraina, pe de o parte, și își reafirmă sprijinul pentru Kiev. De asemenea, în declarația comună semnată după summit-ul I3M de la București, liderii statelor participante recunosc angajamentul şi eforturile substanţiale ale Ucrainei şi Republicii Moldova de a îndeplini condiţiile necesare în procesul de aderare la UE.
„Reiterăm condamnarea războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional, inclusiv a Cartei ONU, în cei mai fermi termeni posibili. Ne reafirmăm sprijinul de neclintit pentru Ucraina, suveranitatea și integritatea teritorială ale acesteia, în fața consecințelor devastatoare ale războiului Rusiei împotriva țării și a poporului său.
Reiterăm faptul că Rusia trebuie să își retragă imediat și necondiționat toate forțele militare și echipamentele din Ucraina. Ne menținem angajamentul de a oferi sprijin continuu Ucrainei, atât timp cât va fi necesar. Subliniem faptul că toți cei care au comis crime de război și alte crime foarte grave, inclusiv crima de agresiune în Ucraina, vor fi trași la răspundere. Ne angajăm să jucăm un rol-cheie în reconstrucția Ucrainei, ținând seama în mod corespunzător de toate eforturile depuse la nivelul UE și la nivel internațional”, se arată în declarație.
De asemenea, după acest summit, Grecia a devenit cel de-al 13-lea membru al I3M, alături de Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.
Textul integral al declarației:
Noi, Președinții și reprezentanții la nivel înalt ai celor douăsprezece state participante la Inițiativa celor Trei Mări (I3M) - Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croația, Republica Cehă, Republica Estonia, Ungaria, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonă, România, Republica Slovacă și Republica Slovenia - reuniți la București, la 6-7 septembrie 2023, cu ocazia Summitului și Forumului de Afaceri ale I3M, găzduite pentru a doua oară de România:
a) Reafirmând angajamentul nostru consolidat și recunoscând progresele înregistrate de țările noastre în avansarea unei viziuni comune privind I3M ca un cadru eficient de cooperare pentru a promova reziliența și prosperitatea noastre strategice colective, bazate pe rețele de infrastructură solide și de încredere;
b) Recunoscând faptul că evoluțiile tangibile în regiunea I3M, demonstrate de volumul considerabil de investiții publice și private în infrastructura energetică, de transport și digitală, începând din 2016, reprezintă o dovadă concretă a maturității politice și economice a Inițiativei;
c) Recunoscând potențialul economic al regiunii în ceea ce privește infrastructura de conectivitate, politica industrială, diversificarea și scurtarea lanțurilor de aprovizionare și necesitatea de a continua investițiile utilizând o gamă completă de surse de finanțare, inclusiv prin bugetele naționale, fondurile UE și instrumentele financiare, cum ar fi primul Fond de Investiții I3M și potențialul parteneriat public-privat, confirmând astfel semnalul politic puternic ce vizează consolidarea rezilienței noastre economice;
d) Fiind profund preocupați de volatilitatea tot mai mare a mediului de securitate ca urmare a războiului de agresiune neprovocat, nejustificat și ilegal pe care Federația Rusă continuă să îl ducă împotriva Ucrainei, precum și a războiului său hibrid, care provoacă un lanț de efecte perturbatoare la nivel mondial, inclusiv asupra lanțurilor de aprovizionare, a dezvoltării economice și a coerenței energetice;
e) Condamnând ferm actele ilicite și iresponsabile ale Federației Ruse, care pun în pericol securitatea și stabilitatea europeană și globală, și care subminează totodată ordinea internațională bazată pe reguli;
f) Subliniind impactul războiului neprovocat și ilegal al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra regiunii I3M, care aduce noi provocări pentru continentul european și dincolo de acesta;
g) Denunțând presiunile hibride sistematice cu care se confruntă Republica Moldova în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, care includ încercări de subminare a ordinii constituționale și acțiuni virulente de destabilizare comise de Federația Rusă;
h) Conștientizând necesitatea de a redefini relația cu o vecinătate europeană reconfigurată geopolitic, ca urmare a războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv în contextul extinderii Uniunii Europene într-un orizont previzibil;
i) Recunoscând rolul strategic al Inițiativei ca platformă politică, economică și de conectivitate consacrată pentru consolidarea conectivității regionale și construirea interconexiunilor strategice de infrastructură a rețelelor de transport, energetice și digitale pe axa Nord-Sud, care sunt de o importanță critică pentru reziliența și prosperitatea statelor participante, a regiunii și a Europei în ansamblu;
j) Recunoscând necesitatea de a consolida în continuare și de a reafirma capacitatea I3M de a promova în mod eficient obiectivele sale comune și de a valorifica oportunitățile de cooperare în noile domenii emergente în cadrul pilonilor I3M, într-un context geopolitic puternic contestat și în schimbare;
k) Încrezători că o prezență investițională și financiară sporită a Statelor Unite în regiunea I3M, precum și un angajament coordonat în dezvoltarea unei infrastructuri regionale rezistente și a unor lanțuri valorice critice sunt catalizatori pentru legături mai puternice, care facilitează obiectivul unui parteneriat transatlantic consolidat;
l) Recunoscând faptul că statele participante la I3M contribuie la o Uniune Europeană eficientă și coezivă și reprezintă un pilon de legătură pentru strategia Global Gateway a Uniunii Europene de promovare a unor conexiuni durabile și de încredere la nivel mondial și recunoscând potențialul de a obține un nivel înalt de sinergie între proiectele I3M și Global Gateway în vecinătatea Uniunii Europene;
m) Reafirmând angajamentul de a dezvolta rețelele transeuropene de energie, digitale și de transport de-a lungul axei Nord-Sud ca factori importanți, ce ajută statele participante la I3M să consolideze Piața Unică a Uniunii Europene să își promoveze interesele industriale, precum și să obțină o mai mare coeziune și să își stimuleze creșterea economică;
n) Recunoscând rolul esențial al sectorului privat și al instituțiilor financiare în asigurarea succesului în atingerea obiectivelor I3M;
o) Subliniind faptul că întărirea securității energetice, diversificarea rutelor și a surselor de aprovizionare în întreaga regiune, angrenarea surselor regenerabile de energie, împreună cu eficiența energetică și o tranziție echitabilă către un sector energetic durabil și neutru din punct de vedere climatic sunt prioritățile noastre de importanță maximă, așa cum acestea sunt reflectate în Declarațiile Comune ale Summiturilor anterioare;
p) Salutând rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite intitulată „Consolidarea rezilienței globale și promovarea dezvoltării durabile prin intermediul conectivității infrastructurii regionale și interregionale”, adoptată la 26 aprilie 2023, care angajează toate țările în îmbunătățirea conectivității infrastructurii ca mijloc de consolidare a rezilienței la crize viitoare și încurajează continuarea și avansarea cooperării regionale în acest sens, în special în ceea ce privește îmbunătățirea conectivității infrastructurii de transport, energetice și digitale, inclusiv printr-o cooperare mai strânsă în domeniile științei, educației, tehnologiei și inovării;
q) Angajându-ne să consolidăm în continuare rolul Inițiativei în construirea conectivității infrastructurii regionale și inter-regionale și, în acest sens, dezvoltarea de noi parteneriate internaționale și consolidarea celor existente, precum și promovarea schimbului de experiență;
r) Subliniind rolul critic al sistemelor de infrastructură în asigurarea furnizării de bunuri și servicii esențiale și recunoscând necesitatea de a spori capacitatea de adaptare a sistemelor de infrastructură și de a reduce riscul de eșec în cascadă al infrastructurii în caz de dezastre și conflicte;
s) Reiterând că I3M este deschisă cooperării cu țările din afara UE, care se angajează să respecte valorile și principiile fundamentale ale Uniunii Europene;
t) Reamintind Declarațiile comune ale Summiturilor I3M și bazându-ne pe rezultatele solide ale Summiturilor anterioare de la Dubrovnik (2016), Varșovia (2017), București (2018), Ljubljana (2019), Tallinn (2020), Sofia (2021) și Riga (2022);
u) Reafirmând scopul și obiectivele inițiale ale I3M de a sprijini cooperarea între statele participante, pe baza apartenenței acestora la Uniunea Europeană, în sectoarele energiei, transporturilor și digital, pe baza deciziilor consensuale ale statelor participante;
Prin prezenta, declarăm următoarele:
1. Salutăm participarea la nivel înalt la noua ediție a Summitului și a Forumului de Afaceri I3M de la București a partenerilor strategici ai I3M - Comisia Europeană, Statele Unite ale Americii și Republica Federală Germania - precum și a invitaților noștri speciali: Franța, Republica Elenă, Republica Moldova, Japonia, Republica Turcia, Ucraina, Regatul Unit, precum și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.
2. Salutăm sprijinul acordat viziunii și obiectivelor operaționale urmărite de I3M din partea unor țări like-minded, precum Franța, Japonia, Republica Turcia și Regatul Unit, precum și a unor instituții și întreprinderi publice și private din regiunea I3M și din afara acesteia.
3. Reafirmăm importanța Inițiativei pentru consolidarea rezilienței regiunii prin îmbunătățirea conectivității. După un an și jumătate de la începutul războiului brutal de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și de la tulburările geopolitice pe care acesta le-a generat, a fost dovedită validitatea conceptului I3M și urgența punerii în aplicare a obiectivelor sale.
4. Salutăm Republica Elenă în calitate de cel de-al 13-lea stat participant la I3M, ceea ce consolidează Inițiativa și îi sporește considerabil potențialul ca platformă pentru îmbunătățirea dezvoltării economiei, a conectivității infrastructurilor de transport, energetice și digitale pe axa Nord-Sud și pentru consolidarea coeziunii UE.
5. Reiterăm condamnarea războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional, inclusiv a Cartei ONU, în cei mai fermi termeni posibili. Ne reafirmăm sprijinul de neclintit pentru Ucraina, suveranitatea și integritatea teritorială ale acesteia, în fața consecințelor devastatoare ale războiului Rusiei împotriva țării și a poporului său. Reiterăm faptul că Rusia trebuie să își retragă imediat și necondiționat toate forțele militare și echipamentele din Ucraina. Ne menținem angajamentul de a oferi sprijin continuu Ucrainei, atât timp cât va fi necesar. Subliniem faptul că toți cei care au comis crime de război și alte crime foarte grave, inclusiv crima de agresiune în Ucraina, vor fi trași la răspundere. Ne angajăm să jucăm un rol-cheie în reconstrucția Ucrainei, ținând seama în mod corespunzător de toate eforturile depuse la nivelul UE și la nivel internațional.
6. Recunoaștem, de asemenea, eforturile depuse de Republica Moldova pentru a rezista presiunilor tot mai mari, într-o realitate geopolitică și geoeconomică schimbată în mod dramatic și salutăm această țară ca stat participant asociat la I3M, alături de Ucraina, și așteptăm cu interes consolidarea și diversificarea cooperării noastre în cadrul unor proiecte comune pentru a promova interconectarea strategică în regiunea I3M și cu vecinii din Europa de Est, facilitând astfel integrarea acestora în UE. Salutăm, de asemenea, acordarea statutului de țară candidată la UE Ucrainei și Republicii Moldova. Recunoaștem angajamentul și eforturile substanțiale ale Ucrainei și Republicii Moldova de a îndeplini condițiile necesare în procesul de aderare la UE și încurajăm ambele țări să continue pe calea reformelor, inclusiv pe baza recomandărilor Comisiei de la Veneția. Vom continua să sprijinim aceste țări pe calea aderării lor la UE.
7. Recunoaștem potențialul I3M de a completa politicile UE în ceea ce privește aducerea Balcanilor de Vest, a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei mai aproape de UE, pe baza meritelor și a valorilor comune, inclusiv prin implicarea acestor țări în implementarea proiectelor de infrastructură regională ale I3M, investind astfel în interconectivitate, în extinderea coridoarelor UE în domeniul energiei, al transporturilor, al tehnologiei digitale și al telecomunicațiilor și în accelerarea tranziției verzi. Salutăm, de asemenea, acordarea statutului de țară candidată la UE Bosniei și Herțegovina și desfășurarea primelor Conferințe Interguvernamentale cu Albania și Macedonia de Nord. Reiterăm un mesaj puternic de sprijin și încurajare a aspiranților la UE pentru continuarea reformelor pe calea aderării la UE.
8. Subliniem importanța dezvoltării cooperării în cadrul Inițiativei cu partenerii strategici: Comisia Europeană, Statele Unite ale Americii și Republica Federală Germania și încurajăm creșterea rolului acestora în realizarea obiectivelor comune ale Inițiativei. Din această perspectivă, reiterăm determinarea noastră de a acționa în deplină sinergie cu strategiile-cheie ale UE, cum ar fi Strategia de Securitate Economică, Strategia Industrială a Pactului Verde European, Deceniul Digital și strategia Global Gateway, precum și de a rămâne angajați în favoarea obiectivului principal de consolidare a parteneriatului transatlantic, ca mijloc de consolidare în continuare a Inițiativei.
9. Reafirmăm că o consolidare a rezilienței infrastructurii cu dublă utilizare în regiune, pentru o mobilitate civilă și militară sporită pe axa Nord-Sud, în conformitate cu Planul de acțiune al UE privind mobilitatea militară, reprezintă un obiectiv politic, precum și o investiție responsabilă în viitorul nostru sigur.
10. Salutăm lista scurtă revizuită de proiecte prioritare I3M de interconectare în cele trei domenii cheie - transport, energie și digital - cu obiectivul de a spori eficiența sprijinului politic pentru aceste proiecte, inclusiv la nivelul UE. Raportul de progres al proiectelor 2023 oferă o platformă transparentă și evidențiază proiecte prioritare I3M.
11. Subliniem faptul că implicarea și sprijinul financiare al Statelor Unite în punerea în aplicare a proiectelor strategice de conectivitate regională sunt esențiale în actualul mediu geopolitic, acționând ca un factor crucial pentru succesul interconectării strategice, al diversificării energetice și al realizării generale a obiectivelor I3M.
12. Continuăm să încurajăm partenerii strategici, guvernele interesate, băncile de dezvoltare, instituțiile financiare internaționale și investitorii privați să împărtășească obiectivele, viziunea politică și scopurile Inițiativei, pentru a sprijini finanțarea proiectelor strategice ale I3M. Invităm toate părțile interesate să coopereze în vederea atragerii mijloacelor financiare necesare pentru punerea în aplicare a acestor proiecte.
13. Salutăm implicarea, sprijinul și interesul instituțiilor și organizațiilor europene și internaționale, și anume Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în activitățile I3M, inclusiv prin participarea la nivel înalt a acestora la Summitul de la București din 2023, și convenim să continuăm să lucrăm la soluții inovatoare pentru armonizarea finanțărilor în vederea sprijinirii dezvoltării infrastructurii majore necesare în regiune.
14. Susținem obiectivul celei de-a cincea ediții a Forumului de Afaceri I3M - care a evoluat acum într-un instrument central al Inițiativei, după lansarea sa în cadrul Summitului de la București din 2018 - de a promova noi oportunități de investiții, susținând astfel realizarea obiectivelor politice cheie ale I3M.
15. Constatăm cu satisfacție că Fondul de Investiții I3M (3SIIF) a făcut noi alocări de investiții pentru proiecte de infrastructură în țări I3M, cum ar fi Republica Bulgaria, Republica Polonă și România.
16. Salutăm evoluția dinamică a Fondului de investiții al Inițiativei celor Trei Mări, care, cu o viteză excepțională, la trei ani de la operaționalizare, a investit în sectoarele energetic, digital și al transporturilor în regiunea celor Trei Mări, dovedindu-și capacitatea de a dezvolta proiecte care să contribuie la creșterea capacității regenerabile în mixul energetic regional, să sporească securitatea și independența aprovizionării cu energie, precum și interconectivitatea digitală și a transporturilor în regiunea celor Trei Mări. Până în prezent, 3SIIF a sprijinit cinci proiecte, cu o valoare aproximativă de 6 miliarde EUR, urmând ca în curând să fie anunțate încă două proiecte.
17. Recunoaștem existența a numeroase oportunități de investiții atractive în portofoliul 3SIIF și succesul Fondului de Investiții inițial. Încurajăm cu tărie crearea unui vehicul financiar sucesor, bazat pe succesul predecesorului său și alți sponsori de bază ai 3SIIF să se alăture, ca acțiune rapidă de atenuare a provocărilor macroeconomice din regiune, direcționând investițiile către un fond de infrastructură sucesor, orientat spre investiții verzi, și continuând să atragă resurse pentru finanțarea unei game vaste de proiecte în întreaga regiune I3M. De asemenea, luăm act de intenția de a lansa un Fond de Inovare I3M care ar putea răspunde nevoilor crescânde de investiții în proiecte inovatoare transfrontaliere, ar putea să aloce mai multe investiții în progrese tehnologice și să consolideze ecosistemul de inovare din întreaga regiune I3M, în conformitate cu prioritățile europene pentru o tranziție economică durabilă și avansată din punct de vedere tehnologic.
18. Ne reafirmăm angajamentul de a lucra împreună pentru conectivitate în domeniul științei, al educației, al tehnologiei și al inovării, pentru a asigura o dezvoltare viitoare mai durabilă pentru regiunea Inițiativei celor Trei Mări.
19. Ne exprimăm disponibilitatea de a dezvolta proiecte inovatoare pentru o infrastructură regională rezilientă, inclusiv cu invitații speciali, precum și de a contribui pe bază de voluntariat la finanțarea tehnologiilor și la implementarea surselor regenerabile de energie, așa cum sunt acestea reflectate în Declarațiile Comune ale Summiturilor anterioare.
20. Ne angajăm să consolidăm reziliența și securitatea cibernetică a regiunii noastre pentru a sprijini dezvoltarea interconectărilor de infrastructură strategică și a rețelelor și serviciilor digitale între țările noastre, printr-o cooperare sporită și prin încurajarea implicării active a mai multor părți interesate, a participanților de încredere din lanțul de aprovizionare și a furnizorilor de servicii, în special a celor locali. În cadrul acestui proces, vom susține și promova în mod activ principiile unui mediu deschis, sigur, stabil, accesibil și pașnic în domeniul tehnologiei informației și a comunicațiilor, precum și regulile, normele și principiile unui comportament responsabil al statelor în spațiul cibernetic.
21. Salutăm angajamentul Republicii Lituania de a găzdui următorele Summit și Forum de Afaceri I3M în 2024 și al Ungariei de a găzdui Summitul și Forumul de Afaceri în 2025.
Editor : M.B.
- Etichete:
- rusia
- ucraina
- klaus iohannis
- i3m
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News