Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, declară la RFI că, într-un caz absolut deosebit, va trebui să se procedeze la restructurarea Guvernului, astfel încât preşedintele Klaus Iohannis să nu mai aibă posibilitatea de a refuza numirile de miniştri, anunță News.ro.
Precizarea vine după ce şeful statului a respins cele trei propuneri de miniştri la Justiţie, Fonduri Europene şi Românii de Pretutindeni, pe motiv că ar fi nepotrivite.
„Soluţia cea mai simplă este remanierea, adică preşedintele Iohannis să accepte noi propuneri probabil, pentru că cele vechi e puţin probabil ca PSD să le mai reitereze şi atunci vom vedea cum se comportă preşedintele Iohannis. Într-un caz absolut deosebit va trebui să se procedeze la restructurarea Guvernului, pentru ca Guvernul să fie adus în faţa Parlamentului şi supus votului acestuia, astfel încât preşedintele Iohannis să nu mai aibă posibilitatea de a refuza sau de a lungi sine die toate numirile acestea”, afirmă Buzatu.
„Noi ştim la ce să ne aşteptăm din partea preşedintelui Iohannis, deci nu e nici o surpriză pentru noi. O surpriză ar fi fost dacă preşedintele Iohannis, comportându-se în conformitate cu norma constituţională, ar fi numit pe cei propuşi la ministerele rămase vacante”, afirmă liderul PSD Vaslui.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică, referitor la remanierea guvernamentală, că subiectul nu a mai fost discutat la Comitetul Executiv Naţional, mai importante fiind acum alegerile europarlamentare. „Vom vedea cum vor evolua discuţiile în primul Comitet Executiv Naţional”, a spus ea.