Legea vânătorii a fost contestată la CCR de Klaus Iohannis. Președintele nu este de acord cu vânătoarea „cu păsări de pradă”

Data actualizării: Data publicării:
siom pasare de prada
Foto: Profimedia Images

Președintele Klaus Iohannis sesizează CCR cu privire la modificările aduse Legii vânătorii, respectiv reducerea duratei stagiului pentru dobândirea permisului permanent de vânătoare și introducerea unui nou mijloc de practicare a vânătorii, anume cu păsări de pradă.

„La data de 8 octombrie 2020, Parlamentul României a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006. Actul normativ, în forma transmisă la promulgare, modifică art. 28 lit. b) din Legea nr. 407/2006, în sensul reducerii termenului de stagiatură de la un an la 6 luni, pentru solicitantul care intenționează să dobândească permis de vânătoare permanent, sub îndrumarea organizației vânătorești care gestionează cel puțin un fond cinegetic și completează alin. (1) al art. 33 al aceluiași act normativ introducând un nou mijloc de practicare a vânătorii, și anume cu păsări de pradă”, arată Președinția.

Iohannis acuză că, prin modul în care a fost adoptată însă, precum și prin conținutul normativ, legea dedusă controlului de constituționalitate contravine Constituției.

„În data de 10 iunie 2020, Senatul, în calitate de primă Cameră competentă, a respins propunerea legislativă care, potrivit expunerii de motive a inițiatorilor, viza procedura de obținere a despăgubirilor, în cazul prejudiciilor produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, precum și modalitatea folosirii pe timp de noapte a mijloacelor de vizualizare moderne pentru vânarea speciilor mistreț, șacal și vulpe. Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a eliminat toate dispozițiile introduse de inițiatori. Mai mult, a operat modificări ce se îndepărtează de la obiectul avut în vedere de aceștia, modificând durata stagiului pentru dobândirea permisului permanent de vânătoare și introducând un nou mijloc de practicare a vânătorii, și anume cu păsări de pradă. Astfel, analizând parcursul legislativ al legii criticate și comparând formele acesteia din momentul inițierii și de la momentul adoptării, apreciem că legea dedusă controlului este semnificativ modificată de către Camera decizională față de forma inițiatorului și a primei Camere sesizate”, se arată în sesizarea adresată CCR.

Iohannis menționează că textele noi adoptate de Camera Deputaților nu au făcut obiectul inițiativei legislative, iar prima Cameră sesizată nu a avut ocazia să le analizeze, să le dezbată și să hotărască asupra lor.

„Apreciem că, în cazul de față, Camera Deputaților a realizat modificări și completări de concepție a reglementării, ce sunt de natură să determine încălcarea principiului bicameralismului. Astfel, constatăm că în Camera decizională s-au produs modificări și completări de esență față de forma inițiatorului și, implicit, de forma primei Camere sesizate.

Articolul unic, punctul 2 din legea dedusă controlului de constituționalitate, completează art. 33 alin. (1) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, în sensul introducerii unei noi modalități de practicare a vânătorii, și anume cu păsări de pradă.

„Menționăm că în cuprinsul Legii pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, la art. 42 alin. (1) lit. q) se prevede că practicarea vânătorii cu păsări de pradă constituie infracțiune de braconaj și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Potrivit art. 17 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată. În cazul de față, legiuitorul nu a respectat dispozițiile cuprinse în Legea nr. 24/2000, cu privire la contradictorialitatea dispozițiilor, deoarece, potrivit reglementării nou introduse, practicarea vânătorii cu păsări de pradă este autorizată, însă, conform dispozițiilor în vigoare, practicarea vânătorii cu păsări de pradă constituie infracțiune de braconaj. Astfel, în cazul intrării în vigoare a legii deduse controlului de constituționalitate, în același act normativ se vor afla două dispoziții contradictorii, aspect ce conduce la imposibilitatea aplicării legii, cu privire la modalitatea de practicare a vânătorii cu păsări de pradă”, adaugă șeful statului.

Președintele Iohannis critică lipsa definiției sintagmei „păsări de pradă”, precum și a modalității de desfășurare a vânătorii cu păsări de pradă, apreciază că norma nou introdusă are un conținut neclar.

„Vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 este neconstituțională, în ansamblu”, conchide Klaus Iohannis.

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”