Lazăr și Kovesi, reclamați la CCR. Ce scriu Dragnea și Tăriceanu lui Dorneanu

Data actualizării: Data publicării:
lazar kovesi colaj inquam

Președinții Senatului și Camerei Deputaților au trimis două sesizări la Curtea Constituțională, cu un conținut identic, în care reclamă crearea unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public și Parlament, ca urmare a refuzului Laurei Codruța Kovesi de a se prezenta în fața comisiei care anchetează alegerile din 2009, respectiv a refuzului lui Augustin Lazăr de a lua măsuri împotriva șefei DNA și de a trimite comisiei o copie după dosarul clasat de procurori.

Refuzul procurorului general, ca și refuzul procurorului șef al DNA împiedică realizarea funcției de control parlamentar, respectiv îndeplinirea în acest cadru a obiectivelor anchetei parlamentare, încălcând principiul colaborării loiale dintre autoritățile publice”, se arată în sesizările trimise la Curtea Constituțională.

În argumentație sunt invocate mai multe decizii ale Curții Constituționale referitoare la conceptul de comisie parlamentară, la anchetele pe care comisiile parlamentare le pot desfășura și la rolul acestora.

„Rolul comisiilor din activitatea parlamentară este unul foarte important, ele asigurând pregătirea deciziilor plenului în scopul exercitării prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, dreptul de control sau dreptul de anchetă ale Parlamentului. Interpretarea și aplicarea acestor norme care instituie reguli procedurale trebuie realizată întotdeauna cu bună-credință, în spiritul unui comportament loial față de Legea fundamentală. Într-o ipoteză contrară, rezultatul ar fi blocarea activității instituției, sub aspectul îndeplinirii atribuțiilor constituționale, cu consecințe negative asupra structurilor democratice pe care se întemeiază statul”, mai susțin Dragnea și Tăriceanu în sesizările către CCR.

Șefii celor două Camere sunt deranjați de refuzul repetat al procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, de a se prezenta în fața comisiei parlamentare care anchetează alegerile din 2009. De asemenea, sunt nemulțumiți că procurorul general, Augustin Lazăr, nu a sancționat-o pe Kovesi pentru refuzul de a se prezenta în fața parlamentarilor, dar și că nu a satisfăcut cererea comisiei de a transmite o copie după dosarul în care procurorii au efectuat cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale care vizează alegerile prezidențiale din 2009, dosar clasat ulterior.

„Vă rugăm să obligaţi Ministerul Public să transmită de îndată comisiei parlamentare de anchetă copia dosarului nr. 213/P/2017, iar pe procurorul şef al DNA să răspundă la întrebarea formulată”, se arată în finalul celor două sesizări transmise CCR de către Liviu Dragnea şi Călin popescu Tăriceanu.

Anunțul trimiterii sesizărilor la Curtea Constituțională a fost făcut, miercuri, de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. „Și eu, și domnul Tăriceanu astăzi am sesizat CCR cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Parlament. (...) Decizia a fost luată de săptămâna trecută. Azi am avut forma finală a acestei sesizări și am semnat-o. Eu separat, domnul Tăriceanu separat, dar textele sunt identice”, a declarat Dragnea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
kim jong un și vladimir putin își ciocnesc paharele cu vin
Ce îi oferă Putin lui Kim în schimbul soldaților trimiși să lupte în Kursk. „Au fost livrate Coreei de Nord...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...