Ţările aliate s-au angajat să susţină Ucraina „atât cât este nevoie”, afirmă şeful diplomaţiei de la Kiev, Dmitro Kuleba, într-un mesaj publicat pe Twitter, după cina de lucru de marţi seară, cu miniştrii de externe ai ţărilor NATO.
„La invitaţia lui Jens Stoltenberg, m-am întâlnit cu miniştrii de externe NATO pentru a le împărtăşi nevoile Ucrainei în această iarnă grea. Aliaţii au anunţat noi livrări şi s-au angajat să ne susţină atât cât este nevoie. Victoria Ucrainei va asigura pacea şi securitatea tuturor”, a spus oficialul ucrainean, conform Agerpres.
Kuleba a transmis şi mesaje legate de întrevederile pe care le-a avut cu miniştrii român şi polonez.
„M-am întâlnit cu ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, pentru a-i mulţumi pentru excelenta organizare a ministerialei NATO. Discuţiile noastre s-au concentrat pe susţinerea Ucrainei şi nevoia de a îmbunătăţi conectivitatea între România şi Ucraina, pentru a facilita circulaţia persoanelor şi bunurilor”, a adăugat demnitarul.
În ceea ce priveşte întâlnirea cu Zbigniew Rau, omologul polonez, Dmitro Kuleba a precizat că aceasta s-a axat pe „următorii paşi care trebuie făcuţi pentru a consolida Ucraina în această iarnă”.
„Sunt recunoscător poporului şi guvernului din Polonia pentru hotărârea arătată în susţinerea Ucrainei şi pentru ajutorul militar şi umanitar considerabil oferit”, a adăugat ministrul ucrainean de externe.
Editor : A.C.