Foto: Facebook Klaus Iohannis
„E vremea faptelor, eu sunt mai puţin un om al vorbelor. Acum a venit vremea faptelor, oamenii mă cunosc. Sunt mai puţin un om al vorbelor şi mai mult un om al faptelor. Vreau să candidez pentru a face altfel de politică în ţara noastră. Mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie, mai multe soluţii pentru oameni, pentru România. Eu nu am în spate niciun fel de grupuri de interese, niciun fel de trusturi, niciun fel de instituţii. Eu am în spate echipa Alianţei Creştin Liberale şi cele peste două milioane două sute de mii de alegători care au semnat pentru mine”, a spus Klaus Iohannis, preşedintele PNL, potrivit Mediafax.
„Acum am intrat pe drumul drept spre preşedinţia României, mulţumesc celor peste două milioane două sute de mii de alegători care au semnat pentru mine”, a mai spus președintele PNL la ieşirea de la BEC.
Depunerea candidaturii s-a petrecut cu o oră întârziere faţă de ora programată iniţial.
Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a declarat că „întârzierea s-a datorat nerespectării deciziei numărul doi a BEC”, care spune că la dosarul de candidatură depus pentru înregistrare „listele de susţinători vor fi îndosariate, iar dosarele şi filele din acestea numerotate”.
La depunerea candidaturii pentru alegerile prezidenţiale a lui Iohannis au venit la BEC liderii PNL şi PDL, între care fostul preşedinte al PNL Mircea Ionescu Quintus, preşedintele PDL Vasile Blaga, alături de circa 300 de simpatizanţi şi susţinători ai ACL.