Klaus Iohannis: Mandatul meu va fi al respectului faţă de valori şi faţă de eroii şi martirii români

Data publicării:
Klaus Iohannis receptie - presidency.ro 1

Ceremonia, care a avut loc în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, a fost prima susţinută de preşedintele României, aflat la început de mandat, scrie Mediafax.

Şeful statului a susţinut un discurs, după acordarea decoraţiei şi, în final, a ciocnit un pahar de şampanie cu reprezentanţii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, invitaţi la eveniment. Alături de preşedinte au fost prezenţi la ceremonie consilierii prezidenţiali Dan Mihalache, George Scutaru, Tatiana Niculescu Bran, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu.

”Ziua de astăzi este una specială, este prima zi de exercitare efectivă a mandatului de preşedinte şi ziua în care marcăm 25 de ani de la prăbuşirea dictaturii comuniste”, a spus preşedintele Iohannis în discusul susţinut după ceremonia de decorare, el precizând că a menţionat de multe ori faptul că ”multe lucruri trebuie să se schimbe în România, iar acest eveniment de decorare este o dovadă în acest sens”.

Klaus Iohannis a precizat că oferă cea mai înaltă decoraţie a statului român preşedintelui AFDPR, pentru că o merită din plin. ”Este prima decoraţie pe care o confer în calitate de preşedinte al României şi de aceea am ţinut ca aceasta să fie acordată dumneavoastră, în chip simbolic, în numele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, din câteva motive”, a mai precizat Iohannis, arătând că mandatul său va fi unul al respectului faţă de toate valorile noastre şi faţă de eroii şi martirii români, pentru că ”o naţiune nu poate avea viitor, fără a-şi respecta, înainte de toate trecutul”.

Iohannis a mai afirmat că în 25 de ani, România a găsit puţine prilejuri de a împărtăşi bucuria cu aceşti oameni care au luptat împotriva comunismului şi şi-au sacrificat tinereţea, familia, viitorul şi speranţele pentru a salva ideea de libertate şi demnitate.

Un alt motiv pentru care a acordat această distincţie este, potrivit preşedintelui României, ”faptul că prin acest moment, vrea să marcheze începutul unui nou capitol în istoria noastră recentă, şi anume ”un preşedintele care pune înainte de toate modelele din societate”, şi a arătat că foştii deţinuţi politici reprezintă, cu siguranţă, repere de moralitate pentru tânăra generaţie.

”La vârsta de 20 de ani, domnul Bjoza a fost arestat şi întemniţat de către securitate şi a fost condamnat pe nedrept, fiind obligat să suporte supliciul anilor de detenţie şi să cutreiere nu mai puţin de 14 locuri de detenţie. Până în 1989, a fost persecutat continuu de autorităţile comuniste, dar acest lucru nu l-a împiedicat nicidecum să militeze, după Revoluţie, pentru idealurile de libertate şi democraţie”, a mai declarat Iohannis.

Potrivit şefului statului, ”prin această decoraţie recunoaşte şi onorează sacrificiul şi curajul de care au dat dovadă femeile şi bărbaţii care au suferit şi au pierit pentru libertate, în vremea comunismului şi în zilele de decembrie 1989”.

”Comunismul s-a instalat prin crime şi abuzuri, şi a continuat să se impună pe întreaga sa existenţă, prin teroare şi minciună. Vreme de 45 de ani, puterea a fost exercitată de un grup de privilegiaţi, care au instaurat un regim ilegitim, regim care a limitat proprietatea privată, a distrus societatea civilă, a interzis partidele politice, a schimbat prin forţă forma de guvernământ, a nimicit piaţa liberă, a lichidat valorile tradiţionale, a persecutat credinţele şi practicile religioase şi a abandonat suveranitatea României”, a declarat preşedintele Iohannis.

El a arătat că mii de oameni s-au luptat împotriva comunismului şi acest lucru ”trebuie cunoscut de către tânăra generaţie, iar societatea noastră trebuie să acţioneze cu fermitate în acestă direcţie, fie că vorbim de partizani, de ţărani care s-au opus colectivizării, de români care îşi apărau regele sau de credincioşi care nu vroiau să îşi abandoneze cultul, sau reprezentanţi ai minorităţilor etnice, de membri ai partidelor politice care nu s-au lăsat manipulaţi sau femei care nu au acceptat politica pronatalistă a regimului, de muncitori care nu s-au lăsat minţiţi, sau de cetăţenii revoltaţi din 1989”.

”Cu toţii au spus ”Nu” comunismului. Duşmanii de clasă, cum au fost numiţi, au fost sistematic anihilaţi. Sute de mii de oameni închişi în închisori de exterminare, deportaţi, supuşi la muncă forţată în lagăre. Dar cea mai mare dramă este că regimul comunist a distrus elitele, resursa fundamentală a unei naţiuni”, a mai declarat Klaus Iohannis.

El a adăugat că, prin distrugerea acestor destine, ”comunismul a furat pentru 45 de ani şansa României de a se occidentaliza, de a evolua firesc şi de a beneficia de o reală libertate şi prosperitate”.

”Acesta este bilanţul negru al comunismului”, a concluzionat preşedintele Klaus Iohannis.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Octav Bjoza a arătat că acordarea acestei decoraţii reprezintă ”o recunoaştere a meritelor unui întreg grup social care a luptat împotriva comunismului pentru dreptate, libertate, demnitate, adevăr şi credinţă strămoşească”.

"Pentru noi, cei loviţi de represiunea comunistă, în modul cel mai direct este foarte important faptul că dumneavoastră, în a doua zi de la depunerea jurământului ca preşedinte al României, v-aţi gândit să ne acordaţi o distincţie atât de importantă. În acest fel, lupta şi suferinţa noastră au căpătat o recunoaştere deosebită având şi semnificaţia unui act simbolic de condamnare a comunismului din România. Gestul dumneavoastră demonstrează sentimentele de respect şi recunoştinţă pe care le nutriţi faţă de această categorie socială atât de vitregită în ultimii 70 de ani", a spus el, arătând că această decoraţie "răsplăteşte lupta şi jertfa foştilor deţinuţi politici şi deportaţi din România".

"Fie ca gestul dumneavoastră de recunoaştere a meritelor oameni curajoşi, doritori de demnitate naţională şi democraţie să semnaleze începutul unei etape distincte în istoria României contemporane de afirmare a ţării noastre pe plan internaţional, de atingere a adevăratei democraţii visate şi de victimele opresiunii comuniste", a mai declarat Octav Bjoza.

Preşedintele AFDPR a salutat faptul că Iohannis s-a gândit la înfiinţarea unui muzeu al crimelor comunismului, la Bucureşti. ”Nu putem decât să salutăm faptul că v-aţi gândit la înfiinţarea în capitala României, care nu are încă un muzeu al crimelor comunismului, v-aţi gândit să fie demarate acţiuni în acest sens. Am fost sprijiniţi şi de fostul preşedinte, domnul Emil Constantinescu, şi sperăm să mai fim în viaţă atunci, măcar ultimii dintre noi, atunci când acest muzeu va fi realizat”, a spus el, în final.

Octav Bjoza a mai afirmat că cei 17 foşti deţinuţi politici care au fost prezenţi la Palatul Cotroceni ”însumează 300 de ani de condamnare, din care 115 ani au fost efectuaţi”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...