Video Klaus Iohannis, la Vilnius: Am subliniat importanța proiectelor de conectare a Flancului estic pe drum şi calea ferată

Data actualizării: Data publicării:
iohannis
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Vilnius, că a susținut la reuniunea Iniţiativei celor Trei Mări proiectele de conectare a întregului Flanc estic atât pe drum, cât şi pe cale ferată, care leagă Marea Neagră de Baltică.

„Discuțiile au fost foarte bune și din poziționarea pe care am avut-o eu aș sublinia două proiecte care nouă ni se par deosebit de importante. Este vorba de conectarea întregului Flanc estic atât pe drum cât și pe cale ferată, sunt două proiecte care leagă Marea Neagră de Baltică și aceste două proiecte pentru noi au o importanță deosebită.

Se știe că avem în marja Summitului Inițiativei de câțiva ani încoace forumul economic la care România a participat și în acest an și credem că și de aici vom reuși să avem o implicare crescută a sectorului privat, care duce lucrurile mai departe. În fiecare an am încercat să atragem noi membri și vă reamintesc că în septembrie Summitul a avut loc la București și am reușit să obținem acordul tuturor participanților ca Republica Moldova și Ucraina să devină țări participante asociate, un statut foarte aproape de un statut membru care ne pune în situația să avem proiecte mult mai bune. Avem și parteneri strategici, când am avut Summitul la București am reușit să aducem ca parteneri strategici Statele Unite, Comisia Europeană și Germani. Acum avem un nou pertener, Japonia Lucrurile merg bine și arată că există un interes global crescut pentru această inițiativă”, a declarat Klaus Iohannis. 

Cea de-a noua ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M/3SI) a avut loc joi, la Vilnius, Republica Lituania. Precedenta ediţie a Summitului a avut loc la 6 septembrie 2023, la Bucureşti, iar următoarea reuniune la nivel înalt va fi găzduită în 2025 de Ungaria.

Liderii statelor participante la Summit au analizat, în cadrul reuniunii, modul în care Iniţiativa trebuie să se dezvolte şi să se adapteze, în contextul regional complex, inclusiv în relaţionarea cu partenerii din vecinătate, dar şi la nivel global, precum şi în ceea ce priveşte impulsionarea investiţiilor şi implementarea proiectelor strategice de interconectare, în cele trei domenii de bază ale Iniţiativei - transport, energie, digital. În timpul preşedinţiei sale, Lituania se va concentra pe Ucraina şi pe consolidarea relaţiilor transatlantice.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri