Klaus Iohannis a declarat în emisiunea „Cultura Politică” de la Digi24 că USL nu se rupe, chiar dacă există tensiuni, ele sunt firești pentru că este o alianță mare și complicată.
„USL este o alianță mare și complicată. Lucrurile nu au fost și nu vor fi extrem de simple. Acum, că USL se află la guvernare, lucrurile devin din ce în ce mai complicate”, a declarat Klaus Iohannis la Digi24.
Acesta a subliniat că, la problemele din interiorul USL pe teme politice, se adaugă și cele din guvernarea curentă.
Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, probleme apar din cauza unei lipse de comunicare inerente.
„Politicienii sunt sub un stres constant din cauza lipsei de comunicare între parteneri. La viteză apar reacții care sunt cu siguranță exagerate, dar nu arată că USL se rupe, ci doar că oamenii sunt preocupați”, a mai afirmat acesta.