Klaus Iohannis, înaintea summitului UE la care va participa și Joe Biden: O reconfirmare a unității și a coordonării transatlantice

Data publicării:
profimedia iohannis bruxelles
Președintele Klaus Iohannis va participa la ședința Consiliului European. Foto: Profimedia Images

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European care se va desfășura la Bruxelles. La reuniunea Consiliului European va participa și Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, liderii europeni având în vedere noi sancțiuni împotriva Rusiei.

„Agenda de discuții a Consiliului European vizează, în principal, evoluțiile de securitate din Ucraina, cu accent pe sprijinul acordat de către Uniunea Europeană Ucrainei în plan politic, financiar, material și umanitar. Vor fi abordate și modalitățile de sprijin în plan european a refugiaților ucraineni, facilitate de utilizarea mecanismului de protecție temporară. (...) La reuniunea Consiliului European a fost invitat să participe și Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, ca o reconfirmare a unității și a coordonării transatlantice strânse în contextul de securitate actual generat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Șefii de stat și de guvern vor agrea Busola Strategică, instrument care va asigura o ghidare la nivel strategic, pentru următoarea decadă, a acțiunilor în materie de securitate și apărare la nivelul Uniunii Europene.

De asemenea, liderii UE vor discuta despre securitatea aprovizionării cu energie la nivel european.

„În continuarea discuțiilor din cadrul Summitului de la Versailles, liderii europeni vor discuta aspecte legate de asigurarea securității aprovizionării cu energie la nivel european, pe fondul măsurilor de reducere a dependenței față de Rusia. Pe baza comunicărilor Comisiei Europene, vor fi abordate situația prețurilor la energie, măsurile de sprijin a categoriilor celor mai vulnerabile și de susținere, pe termen scurt, a mediului de afaceri. De asemenea, vor mai fi discutate aspecte economice referitoare la consolidarea Pieței Interne, gestionarea pandemiei de COVID-19 şi relațiile externe ale Uniunii Europene, cu accent pe relația cu China şi situația politică din Bosnia şi Herțegovina”, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Zboruri amânate cu până la trei ore pe aeroportul din Iași din cauza ninsorilor
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...