Președintele Klaus Iohannis a participat miercuri la inaugurarea primului centru mobil de vaccinare din județul Ilfov, în comuna Afumați. Președintele a declarat că este mulțumit de campania de vaccinare și a îndemnat cetățenii să meargă să se vaccineze. Președintele a subliniat că doar prin vaccinare putem să scăpăm de pandemie. Astfel, „putem să ne gândim la renunțarea graduală la unele restricții”.
„Suntem foarte aproape de capacitate pe care ne-am dorit-o de 100.000 de persoane vaccinate pe zi. Sunt foarte mulțumit de cum a decurs campania de vaccinare. Până acum și pregătirile s-au făcut într-un timp record. Sunt bucuros să văd că foarte multă lume vine la vaccinare.
Astfel de containere vor fi folosite în toate locațiile unde este nevoie pentru vaccinare. Se face pur și simplu fără programare. Oamenii pot veni direct în comuna lor la vaccinare.
Se vor deschide noi centre, vom găsi noi modalități prin care să venim noi în întâmpinarea cetățeanului.
Am văzut și în aceste zile că s-a dezbătut foarte mult și vreau să repet câteva date esențiale.
Suntem în plină pandemie. Să nu avem impresia că dacă a venit primăvara s-a terminat pandemia.
Restricțiile impuse nu înlătură pandemia. Aceste restricții doar scad impactul. Încetinesc răspândirea pandemiei. Dăm o șansă medicilor să îi trateze pe cei care fac forme grave.
Există o singură cale de ieșire din pandemie și asta este vaccinarea. Avem tot mai multe tipuri de vaccin și chiar dacă există multe dezbateri și discuții, EMA a aprobat toate tipurile de vaccin. Ele pot fi folosite, sunt verificate, sunt sigure. De aceea mă voi implica în continuare în campania de vaccinare.
Nu restricțiile înlătură pandemia, doar vaccinarea ne permite ca la vară să facem concedii, să plecăm unde dorim. Să mergem la concerte, să mergem la teatru. E extrem de important și contez pe toți să participați la această campanie.
Klaus Iohannis: Campania de vaccinare e un succes
Campania de vaccinare este un succes. Am reușit să obținem un număr important de doze. Suntem la peste două milioane de persoane vaccinate. Este o reușită certă. Suntem pe locul 4 în Europa la două doze administrate. Nu e un lucru puțin pentru o țară cu un sistem de sănătate cu probleme.
Eu am anunțat încă de anul trecut că ne pregătim și că vom fi pregătiți. Ne vom vaccina și până în vară vom fi în situația să renunțăm la foarte multe dintre restricții.
Putem să ne gândim la renunțarea graduală la unele restricții.
Guvernul a avut grijă să primim doze suplimentare de vaccin. Am comandat aceste doze ca să facem față cererii. Însă, este clar că această campanie trebuie să accelereze. De aceea am venit aici, ca să dau semnalul. Vom găsi noi și noi căi de a veni în întâmpinarea cetățenilor”, a declarat președintele.
Editor : R.K.