Soluția lui Klaus Iohannis pentru comasarea alegerilor: „Este posibil să fie amânate localele”

Data actualizării: Data publicării:
k iohannis declaratii de presa, cu panouri solare in spate
Klaus Iohannis se declară favorabil comasării alegerilor din 2024. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis afirmă că o posibilă variantă de comasare a alegerilor de la anul ar fi amânarea alegerilor locale, pentru a avea loc odată cu cele parlamentare. Șeful statului spune că patru scrutinuri electorale într-un singur an înseamnă prea mult și că discuția despre comasarea alegerilor este legitimă.

„Comasarea alegerilor se discută în partide, este o variantă care este posibilă, este posibilă constituțional, însă nu este posibil să aducem parlamentarele mai aproape. Este însă posibil să fie amânate localele. Dacă asta este o soluție sau nu, vom vedea pe parcurs. Au existat prime discuții la nivelul Coaliției, încă se evaluează dacă aduce ceva – dacă n-aduce nimic, nici pentru cetățean, nici pentru partide, nu trebuie făcut. Însă, confirm, există această discuție, soluții tehnice constituționale ar exista, dar ele vor putea fi puse în operă doar atunci când de aici apare un beneficiu evident”, a declarat Klaus Iohannis vineri, la Constanța.

Șeful statului a mai afirmat nu știe dacă patru rânduri de alegeri într-un an ar însemna „un lucru bun pentru oamenii simpli” și că discuția privind comasarea alegerilor va continua.

„Totuși, aș intra un pic în materie – de ce se discută? În mod normal, în România, în anul viitor, în 2024, am avea cam multe alegeri. Este o realitate. În primăvară ar fi europarlamentare, toamna devreme ar fi locale, toamna târziu ar fi parlamentare și toamna, și mai târziu, ar fi prezidențiale. Or, patru rânduri de alegeri complicate într-un singur an sunt problematice. Vă dați seama că, începând din această toamnă până la sfârșitul anului viitor ne-am afla permanent într-o competiție electorală, cu campanii electorale, cu certuri la televizor, pe rețele sociale. Evident, pentru dumneavoastră din media ar fi un festival, dar pentru români nu știu dacă ar fi un festival și nu știu dacă ținând țara un an și jumătate în alegeri facem un lucru bun pentru oamenii simpli. Până la urmă, oamenii vor să vadă că se ocupă cineva de problemele lor, că țara merge înainte, că se folosesc banii europeni și nu se discută doar la televizor, și așa mai departe. Deci, un temei pentru discuție există, dar încă nu există o decizie luată”, a mai spus Klaus Iohannis.

Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, a declarat recent că le-a cerut specialiştilor din partid să găsească soluţii pentru comasarea alegerilor de anul viitor, urmând ca variantele propuse să fie discutate, dacă acestea respectă constituția.

„Este o discuţie în momentul de faţă. Am discutat la nivelul coaliţiei, am discutat la nivelul PNL chiar în ultima şedinţă a Biroului Politic Naţional despre acest subiect. În acest moment, fiind vorba despre o analiză, am rugat specialiştii din partid să caute soluţii şi desigur, să venim cu o abordare legală, constituţională, nu de altă natură. Dacă va exista, atunci o vom discuta. Dacă nu va exista, nu o vom discuta”, a declarat Nicolae Ciucă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...