Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă cu Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, că CE face demersuri pentru a crește securitatea energetică a UE. El a mai spus că „dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată”.
„Doamna Președintă Von der Leyen m-a informat despre demersurile de a crește securitatea energetică a Uniunii. Acesta este un obiectiv strategic pentru noi toți. Interconectarea, importurile de gaze naturale lichefiate, investițiile masive în regenerabile și în sectorul nuclear civil trebuie să fie sprijinite în continuare.
Pentru noi, aceste aspecte legate de energie sunt extrem de importante și am discutat pe larg cu doamna Președintă aceste chestiuni.
Este nevoie de o abordare pe termen scurt, pentru a garanta aprovizionarea cu energie a tuturor statelor membre ale Uniunii. Este nevoie de o abordare pe termen mediu pentru a avea energie suficientă în așa fel încât prețurile să nu explodeze și să nu fie sufocată economia europeană.
În cazul nostru, evident, trebuie să avem grijă ca aceste prețuri să nu sufoce economia românească.
Și, da, avem nevoie de o abordare pe termen lung. Este clar, și subliniez, este clar că dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată! Este nevoie să insistăm mai mult și mai bine pe surse energetice alternative, și am găsit înțelegere totală când am spus că, pentru România, decizia este clară, trebuie să trecem spre independență energetică prin investiții în regenerabile și în sectorul nuclear civil.
În acest sens, se vede practic imediat cât de important a fost Actul Delegat aprobat și propus de Comisie cu privire la Taxonomia gazului și energiei produse în centrale nucleare, pentru a garanta o tranziție bună spre o economie verde. Și mulțumesc mult pentru această abordare pe care am avut-o în comun!”, a declarat Klaus Iohannis.
Editor : Alexandru Costea