Klaus Iohannis, alături de bolnavii de cancer din România: „Dreptul lor la sănătate trebuie respectat”
Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis a postat pe contul său de Facebook un mesaj pentru bolnavii de cancer din România. „În spatele calculelor se află vieți omenești", este mesajul lui Klaus Iohannis, care a precizat că subfinanțarea sistemului medical din România este o problemă gravă.
„Mulți dintre semenii noștri sunt afectați de extinderea numărului de boli incurabile. Subfinanțarea, organizarea defectuoasă a sistemului sanitar sau chiar nepăsarea adâncesc această stare de fapt. Astăzi, de Ziua Mondială a luptei împotriva cancerului, să nu uităm că multe forme de cancer pot fi vindecate dacă sunt depistate la timp și că, pe termen lung, prevenirea bolilor costă statul mai puțin decât tratamente făcute târziu și cu șanse reduse de vindecare a pacientului. De asemenea, orice socoteli am face, nu trebuie să uităm că, în spatele calculelor, se află viețile semenilor noștri și dreptul lor la sănătate și la viață, care trebuie respectat în orice situație”, a scris șeful statului.