Klaus Iohannis, acuzat de partizanat pentru prezența la Consiliul Național al PNL

Data actualizării: Data publicării:
pnl consiliu orban iohannis ganea
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis la Consiliul Naţional al PNL a repus pe tapet o dilemă mai veche. E normal sau nu ca șeful statului să se implice în viaţa unui partid, din moment ce el este preşedintele tuturor românilor. Social-democraţii nu au ratat ocazia de a-l sancţiona pe Klaus Iohannis şi de a-l acuza de partizanat. Totuşi, el nu este singurul şef de stat care a mers la şedinţa partidului care l-a susținut pentru Cotroceni. Au făcut-o şi Traian Băsescu, şi Ion Iliescu. În plus, există o decizie a CCR care spune că preşedintele ,,poate dialoga în continuare cu partidul din care a făcut parte”.

Klaus Iohannis, președintele României:„Eu mă lupt pentru a îngrădi efectele nefaste ale acestei guvernări PSD-iste. Sunteți alături de mine în această luptă?”

Reacţiile adversarilor politici au apărut imediat. Ministrul de Interne, Carmen Dan, i-a reproşat şefului statului faptul că a participat la întâlnirea liberalilor.

Carmen Dan, ministrul de Interne: „Asistăm la un alt atac al președintelui, pentru că deja ne-am obișnuit. Domnul președinte atât poate, atât face. Președintele Iohannis ignoră, prin participarea la o acțiune politică a unui anumit partid politic, voturile românilor, care ar trebui să fie reprezentați de un șef de stat independent politic din toate punctele de vedere", potrivit stiripesurse.ro

Gestul şefului statului nu este diferit faţă de acţiunile predecesorilor săi. Traian Băsescu nu s-a sfiit niciodată să se implice în deciziile PDL sau să meargă la şedinţele lor de partid.

,,În art.84 din Legea fundamentală se prevede că acesta nu poate fi membru al unui partid politic, dar nu i se interzice să păstreze legături cu partidul care l-a susţinut în alegeri sau cu alte partide politice. O asemenea interdicţie nici nu ar fi în spiritul Constituţiei.”

SURSA: www.ccr.ro

De altfel, lui Traian Băsescu, în 2007, printre reproşurile din momentul suspendării, i s-a adus şi acesta. Că s-a implicat în PDL. Atunci Curtea Constituţională a decis că preşedintele nu se poate dezice de partidul care l-a sprijinit şi poate colabora cu acest partid sau cu altul care doreşte să îi sprijine programul politic.

Şi Ion Iliescu - a vrut, nu a vrut - a fost nevoit să le facă social-democraţilor campanie, chiar şi când era preşedinte. În 2004, Viorel Hrebenciuc spunea

,, Nici nu trebuie să facă el campanie. O să umblăm noi cu poza lui şi o să spunem: Iliescu e la noi". Tot atunci, Parlamentul a aprobat ca preşedintele în funcţie să candideze şi la postul de senator. Şi mai târziu, când era doar preşedinte de onoare al partidului, Ion Iliescu a rămas locomotiva PSD.

FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”