Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi, 12 octombrie, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a fost inclusă problema consumului de droguri în rândul tinerilor și al elevilor, la o lună după ce șeful statului a anunțat că va face acest lucru.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi, 12 octombrie 2023, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni.
Pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la:
- Consumul de droguri/alte substanțe stupefiante de către tineri/elevi - risc major la adresa siguranței individuale și naționale
- Evoluțiile privind situația de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Implicații pentru România;
- Planul de înzestrare a Armatei României 2024-2033.
În cadrul ședinței CSAT vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, pe 11 septembrie, la festivitatea de începere a anului școlar că a inclus subiectul consumului de droguri în rândul elevilor și tinerilor pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Editor : Alexandru Costea