Kilometrul 0. Cum a afectat cazul „Hayssam” jocul politic și intrarea României în UE și în Schengen

Data publicării:
omar hayssam

Mie mi se pare destul de limpede, din punct de vedere politic, nu din punct de vedere logic. Din punct de vedere logic e o absurditate. Dacă într-adevăr e vorba de o acțiune neautorizată, atunci cum să vină șeful statului și să comunice acest lucru fără să-l oblige nimeni s-o facă.

Dacă veți revedea modul în care s-a desfășurat întrebarea și răspunsul președintelui, vedem că dânsul a lipit pur și simplu această informație pe care nu i-o cerea nimeni. Putea să răspundă la întrebarea jurnalistei că e vorba de informații confidențiale, nu confirm, nu infirm, nu comentez. Și se trecea mai departe, era absolut în fuirea lucrurilor pentru șeful statului.

Însă domnul președinte a executat această săritură calculată din baie într-un scop politic. Domnia sa este în campanie electorală, să legăm acest lucru aparent inexplicabil de pildă de băile de mulțime și de berea de astăzi și de trecerea celor 22 de primari la PDL și, de asemenea, de faptul că îi comandă domnului prim-ministru să mai stea la Ministerul Transporturilor ca interimar toate cele 45 de zile. Sunt gesturi menite să-i consoldieze imaginea domnului președinte”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul a adăugat că declarația președintelui de vineri sugerează forțarea lui Victor Ponta să rămână 45 de zile interimar la șefia Transporturilor.

Ele transmit electoratului faptul că Traian Băsescu deține, încă, o putere apreciabilă în România. Era suficient comunicatul președinției. După aceea a început bătălia mediatică cu domnul premier Ponta, care și el e în campanie electorală în fiecare zi. Dorește să-și mențină o imagine de forță în fața Guvernului, în fața populației”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul a afirmat că Traian Băsescu știa că PNL își va păstra propunerea la Ministerul Transporturilor.

Bineînțeles că știa că își vor păstra opțiunea, că nu poate să răstoarne tot Partidul Național Liberal și toată rețeaua de interese de acolo. Repet, mesajul este că uite că nu vin eu la ordinul lor să fac drepți și să-l pun pe Silaghi când vor ei, o să-l pun când vreau eu”, a adăugat el.

Editorialistul Cristian Tudor Popescu considerat că „există șanse minime spre nule să ne îmbogățim informațional în urma detenției lui Omar Hayssam”, el fiind „un mafiot vechi implantat aici, în teritoriul carpato-danubiano-pontic, acum e mai mult teritoriu pontic decât carpato-danubian, încă de pe vremea relațiilor speciale dintre Siria și România lui Ceaușescu”.

În privința câștigurilor politice din urma acestui dosar, ele ar fi minime pentru o parta sau alta, susține C.T. Popescu, mai important fiind cum se joacă politic în jurul acestuia.

Dacă vă referiți la ce dezvăluiri ar putea să facă, la zona afacerilor lui la nivel înalt, la modul în care au fost recuperați cei răpiți, cum au fost răpiți, la episodul ieșirii din țară, asta ar putea afecta alte zone ale politicului. Aș pune o întrebare ca la armată: prin sectorul cui a trecut ăsta când a intrat sau a ieșit”, a conchis Cristian Tudor Popescu.

Intrarea în Schengen este afectată de „ieșirile necunoscute”

Ziaristul le-a adresat invitaților din platou, Cătălin Harnagea, fost șef al Serviciului de Informații Externe și Iulian Chifu, consilier prezidențial, o întrebare și anume „dacă ar fi fost de mirare dacă ni s-ar fi amânat în 2007 intrarea în Uniunea Europeană în urma celor întâmplate cu Omar Hayssam în 2006? Dacă răspunsul e da, cum e posibil să rămână în continuare neexplicat până la ultimul detaliu după atâția ani?”

Probabil că oricum am fi fost acceptați, dar faptul că nu suntem acceptați în Schengen contează și are legătură cu tot felul de ieșiri din astea necunoscute, neaflate, de oameni cu pedepse și cu spețe foarte grave, terorismul nu e o speță oarecare”, a răspuns Cătălin Harnagea.

În 2007 noi am intrat cu un număr de rezerve. Atunci am avut probleme majore exact pe justiție, pe corupție, pe elementele care țineau de statul de drept. Atunci am avut niște stegulețe roșii, le trebuia schimbată culoarea, ulterior construit instituțional acele mult hulite instituții care să se ocupă de corupții, că vorbim de DNA, că vorbim de ANI, în așa fel încât statul să fie înstărit”, a adăugat Iulian Chifu.

Cristian Tudor Popescu a subliniat faptul că Omar Hayssam nu este cel care va spune ce s-a întâmplat, neavând niciun interes, el fiind o persoană instruită și familiarizată cu serviciile secrete și a adăugat că trebuie să existe voință din partea instituțiilor statului pentru a se afla ce s-a întâmplat în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri