Audiere e un cuvânt mare, pentru ce s-a întâmplat. Candidaţii propuşi au fost chemaţi, în sala de şedinţă, dar Eugen Nicolicea, preşedinte al Comisiei juridice din Cameră, a anunţat că partidele s-au înţeles asupra numelor, aşa că nu mai este nevoie de multe discuţii. S-a trecut direct la vot. Au fost ridicate câteva obiecţii de către Opoziţie, cu privire la unul dintre numele propuse, Cazimir Ionescu.
Şi asta pentru că el este în acest moment trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, care ar fi fost comise la Mineriadă.
Nu au fost acceptate însă discuţiile, aşa că aceşti candidaţi au fost validaţi. Cazimir Ionescu este şi acum membru al CNSAS, dar mandatul său urmează să expire.
Cine este Cazimir Ionescu
- fost vicepreşedinte al CPUN - fost deputat FSN (1990 – 1992), fost senator PD(1996-2000) - fost deputat FSN (1990 – 1992), fost senator PD(1996-2000) - membru CNSAS din 2006
Fostul vicepreşedinte al CPUN a fost trimis în judecată de Parchetul Militar pentru crime împotriva umanităţii, comise în timpul Mineriadei din 1990. Alături de el, sunt trimişi în judecată Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu.
El este acuzat că s-a deplasat la Petroşani, alături de Gelu Voican Voiculescu şi a chemat minerii la Bucureşti.