Clădiri vechi, de patrimoniu, unele adevărate bijuterii arhitecturale din perioada antebelică, acestea sunt imobilele în care funcţionează principalele partide politice din România. Democrat-liberalii au drept sediu central o casă veche boierească, un loc unde regele Carol al 2-lea obişnuia să se refugieze în braţele Elenei Lupescu.
Clădirea a fost cumpărată în 1930, prin interpuşi, de regele Carol al 2-lea pentru a o oferi amantei sale, Elena Lupescu. Legenda spune că exista şi un tunel care lega clădirea de palatul de vis-a-vis, deţinut în prezent de George Becali, un tunel prin care regele venea în secret să-şi vadă amanta.
PDL plăteşte şi o chirie pe măsură pentru clădirea din Aleea Modrogan: peste 10.000 de euro pe lună.
Social-democraţii au şi ei sediul într-o clădire istorică, ridicată la începutul secolului al XX-lea. O vilă somptuos decorată, unde a funcţionat între 1925 şi 1949 unul dintre cele mai renumite şi mai bogate muzee de artă ale Capitalei. De câţiva ani, Victor Ponta încearcă să cumpere imobilul de la RA-APPS, dar, din cauza datoriilor uriaşe ale PSD, nicio bancă nu s-a aventurat să îi dea banii necesari.
Social-democraţii şi-au manifestat încă de acum câţiva ani intenţia de a cumpăra sediul partidului. RAAPPS-ul le-a cerut 900.000 de euro, însă analiştii imobiliari spun că această clădire face peste 3 milioane de euro.
Chiria plătită de social-democraţi pentru clădire este de peste 8.000 de euro pe lună.
Puţin mai la nord, liberalii s-au instalat în fostul cartier roşu, supranumit astfel pentru că în perioada comunistă aici locuiau cei mai importanţi oameni din PCR. De altfel, sediul PNL este chiar în fosta locuinţă a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, predecesorul lui Nicolae Ceauşescu. Cât valorează astfel de clădiri? Experţii imobiliari vorbesc de milioane de euro.
„1.000-1.500 de euro metrul pătrat, dacă chiar mai mult, doar terenul, iar ca şi clădire estimez în jur de 2.500-3.000 de euro pe metrul pătrat, minim pentru fiecare dintre cele trei cazuri discutate”, spune Dragoș Vâlceanu.
Pe lângă posibilitatea de a cumpăra sediile în care funcţionează fără licitaţie, partidele şi-au mai dat un privilegiu: după trei ani de la achiziţionare le pot vinde.