Întrebat de jurnalişti despre legea salarizării, adoptată miercuri de Parlament, preşedintele a spus că se va documenta foarte bine pe această temă atunci când va ajunge în România.
"Vă spun un secret - de asta o să mă apuc peste două zile, când ajung acasă şi vă spun atunci ce o să fac. Vă promit că o să vă spun atunci tot ce fac cu legea salarizării. Deocamdată, cel puţin aşa se aude aici, în America, creşterile de salarii au fost amânate, nu ştiu din ce motiv, dar o să mă documentez foarte, foarte bine. Eu cred că ajung acasă când ajunge legea la mine, aşa că putem să avem grijă de toate", a afirmat Klaus Iohannis, la Washington, după întâlnirea cu reprezentanţi ai românilor din SUA, potrivit News.ro.
Întrebat, de asemenea, despre "criza guvernamentală" din România şi despre faptul că premierul Sorin Grindeanu pare să fi pierdut sprijinul PSD, Iohannis a spus că este convins că dacă ar fi ceva serios ar fi anunţat despre aceste probleme.
”Am citit în media că au fost anumite abordări în ţară, sunt convins că dacă ar fi ceva serios, ar veni să mă anunţe despre aceaste probleme. Nu pot să spun mai multe pentru că nu am discutat aceste chestiuni. Dar dacă ar fi ceva, probabil ar veni să mă informeze săptămâna viitoare, când voi fi înapoi la Cotroceni”, a adăugat preşedintele.
Citiţi şi: De ce se teme Dragnea de întâlnirea lui Iohannis cu Trump