Iohannis, prima reacţie la condamnările din dosarul Colectiv: Patru ani poate fi considerat un termen lung, sper să nu treneze mai mult

Data publicării:
klaus iohannis
Klaus Iohannis. Foto: Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, marţi, în cadrul unei declaraţii de presă, despre primele condamnări din dosarul Colectiv. Preşedintele spune că nu va comenta hotărârile judecătoreşti, dar că speră că judecarea dosarului nu va trena.

„Tragedia de la Colectiv, în continuare, este o tragedie pe care o resimţim cu toţii de fiecare dată când vorbim despre asta şi sunt convins că victimele, rudele victimelor au aşteptat cu sufletul la gură, cum se spune, această primă hotărâre judecătorească. Sigur, patru ani poate fi considerat un termen lung, pe de altă parte, vedeţi că avem dosare chiar în această perioadă, am vorbit despre ele, de exemplu Dosarul Revoluţiei, care trenează de foarte mult timp. Sper să nu se ajungă la perioade aşa lungi, dar, una peste alta, avem în primă instanţă hotărâri”, a spus preşedintele României.

„Nu vreau să comentez hotărârea judecătorească fiindcă nu este rolul meu, dar important este să se facă dreptate. Este foarte important şi nu numai pentru victime şi rudele victimelor, este important pentru noi toţi să se facă dreptate. Cei vinovaţi, cei real vinovaţi să fie pedepsiţi şi în acest fel să ştim de ce am avut acea tragedie şi, mai important, poate, să ştim cum putem să prevenim alte asemenea tragedii”, a completat preşedintele Klaus Iohannis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...