Iohannis, despre poziția Ungariei privind Transilvania: Mă enervează afirmațiile. E ca un văr de-al treilea care calcă în străchini

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis la dezbaterea Forumului carol cel mare din aachen
Klaus Iohannis a criticat poziția Ungariei privind Tratatul de la Trianon. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a fost prezent, vineri, la dezbaterea Forumului european „Carol cel Mare”, la Aachen, Germania, un eveniment tradițional organizat în marja decernării premiului Carol cel Mare, pe care l-a primit sâmbătă. Acesta s-a arătat deranjat de poziția Ungariei privind Tratatul de la Trianon, spunând „mă enervează ba chiar mai mult decât pe dumneavoastră afirmațiile lor”. Klaus Iohannis a afirmat că el este din Transilvania și că „noi am decis prin vot popular să aderăm la România, nu am furat nimic de la nimeni, a fost dreptul nostru de autodeterminare”.

Conform Calea Europeană, el a fost întrebat, în cadrul dezbaterii de la Aachen, de “un vecin care are uneori atitudine antieuropeană şi care pune sub semnul întrebării frontierele Trianonului”.

„Este puțin ca într-o familie, unde, la întâlnirea de familie, cei mai mulți au un văr de-al doilea, de-al treilea, care din cinci în cinci minute calcă în străchini, dar oricum nu-l dăm afară, că e rudă. Încercăm să-i mai dăm lecții, să-l integrăm, să-l liniștim, asta este rețeta cred. Eu nu susțin idea de eliminare, de înlăturare din organizație, pedepsele de așa natură nu aduc rezultatele scontate de mulți. Eu cred că trebuie să le spunem foarte clar acestor oameni în față care sunt așteptările și să continuăm procesul”, a răspuns Klaus Iohannis.

În acelaşi timp, a făcut referire la contextul istoric legat de Trianon.

„Știu, clar că vorbiți de țara noastră vecină, și pe mine mă enervează ba chiar mai mult decât pe dumneavoastră afirmațiile lor despre Trianon. Eu sunt președintele statului, eu sunt din Transilvania, noi am decis prin vot popular, adică noi ca popor am zis ca vrem să aderăm la România, nu am furat nimic de la nimeni, a fost autodeterminarea, dreptul nostru de autodeterminare. Transilvania așa a devenit parte a României. Atunci Transcarpatia a devenit parte a Ucrainei și așa mai departe. Dar toate acestea nu trebuie, nu se dorește, nu vrea nimeni să le facă retroactive, nu vrea nimeni să pună sub semnul întrebării niște procese istorice. Poate că asta fac niște populiști, dar populiștii aceștia, asta este, există în Europa și cred că ei nu pot fi combătuți decât prin rezultate”, a explicat Klaus Iohannis.

Președintele Ungariei, János Áder, a comparat, pe 23 august, anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, tratatul de pace de după Primul Război Mondial prin care s-au încheiat ostilitățile între Antanta și Ungaria. În urma acestui tratat, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul au intrat în componența României.

„În mintea maghiarilor s-a întipărit adânc atât agresiunea marilor puteri, cât şi trauma Trianonului, motiv pentru care noi ştim exact de ce anexarea Crimeii reprezintă o rană atât de sensibilă pentru poporul ucrainean”, a fost declarația preşedintelui Ungariei la summitul de la Kiev, intitulat „Platforma Crimeei” și care a marcat anexarea peninsulei de către Rusia.

„Au şi maghiarii experienţa istorică a puterilor străine care au redesenat în mod arbitrar graniţele unui stat aflat într-o situaţie dificilă la un moment dat”, a afirmat preşedintele ungar.

„După Primul Război Mondial, ne-au fost luate două treimi din teritoriul şi populaţia ţării. Maghiarii nu au uitat, nici după un secol, că au ajuns, atunci, să fie minoritari, că li s-au luat şcolile şi s-a făcut tot posibilul pentru ca învăţământul în limba maternă să fie desfiinţat”, a susținut János Áder.

MAE a transmis ulterior ambasadorului Ungariei la București că România a considerat extrem de nepotrivit mesajul din discursul președintelui Ungariei.

Președintele Klaus Iohannis a semnat în noiembrie 2020 decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, actul juridic care a consfințit unirea Transilvaniei cu România.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...