Președintele României spune că până la sfârșitul anului autoritățile vor prezenta un plan în care vor arăta cum vor fi investiți cel mai bine banii suplimentari ce revin apărării, după ce în CSAT s-a luat decizia, asumată de politicieni, de a crește cheltuielile de la 2 la sută din PIB la 2,5 la sută. Șeful statului nu exclude nici posibilitatea suplimentării militarilor activi din armata României, dar a subliniat că întărirea flancului estic la Marea Neagră trebuie să continue dincolo de staționarea permanentă a unui grup de luptă al NATO.
Aflat joi la Bruxelles, unde a participat la un summit al NATO și la o reuniune a liderilor europeni cu președintele Joe Biden, președintele Klaus Iohannis a subliniat că deși ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina arată că războiul se poartă în continuare cu pușca și cu tancul, armele moderne devin tot mai importante. Ele au componente electronice și tehnologie hi-tech și sunt, prin urmare, mult mai scumpe, de aceea responsabilii din apărare trebuie să evalueze cum să fie chibzuiți cât mai eficient acești bani, astfel încât armata română să aibă și dotări moderne, și militari bine pregătiți.
„Vedeți foarte bine că războiul se poartă și în continuare cu pușca și cu tancul, însă din ce în ce mai importante devin armele moderne și foarte moderne, care au multe electronică, mult high-tech, în general, şi care evident sunt și mult mai scumpe, iar sistemele de apărare sunt la fel de complicate și la fel de scumpe. Dacă ați urmărit evoluția conflictului din Ucraina, aţi observat că foarte multe atacuri s-au făcut cu rachete, ori pentru a preveni așa ceva, este nevoie de sisteme foarte sofisticate antirachetă și așa mai departe. Deci, eu am discutat în CSAT și i-am rugat pe cei responsabili să se gândească cum să folosim cel mai bine acești bani pentru a avea militari mai bine pregătiți, deci pregătirea să fie de calitate, salarizarea să fie de calitate și dotarea să fie la nivelul anului în care trăim”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Pe de altă parte, șeful statului nu a exclus posibilitatea ca România să-și crească numărul de militari activi.
Armata română ar putea avea mai mulți militari
„Este posibil - încă o dată, posibil, dar nu există o decizie - să se crească numărul de militari activi, dar cred că este destul de clar că noi vom avea la dispoziție bani mai mulți pentru instalații defensive mai performante, ca să zic așa”, a punctat șeful statului, răspunzând întrebării venite din partea unui jurnalist.
Președintele Iohannis a repetat că în momentul de față, nu există niciun indiciu concret că pentru Rusia ar exista altă țintă decât Ucraina, dar a cerut o întărire echilibrată pe Flancul Estic, care în opinia sa trebuie să continue dincolo de staționarea permaentă a unui grup de lucru în România.
„Trebuie întărit și de aceea suntem foarte mulțumiți că la NATO, de exemplu, s-a luat deja decizia de a aproba Grupul de Luptă care va staționa în România, cum de altfel s-au aprobat și alte grupuri de luptă, în total, față de patru grupuri de luptă care sunt acum pe Flancul Estic, vor fi opt. Este important pentru noi, în România, fiindcă Flancul Estic este relativ mai puțin populat în partea Mării Negre și asta ne-a îngrijorat, de aceea am solicitat încontinuu să avem o prezență permanentă, și acest Grup de Luptă va constitui o prezență aliată permanentă la noi, la Marea Neagră. Prin aceste mișcări pe care le facem, clar, România va fi mai bine apărată, dar, după părerea mea și după părerea noastră, nu trebuie să ne oprim aici, ci să facem un plan pe termen lung pentru a face Flancul Estic mult mai solid şi mult mai bine apărat”, a subliniat președintele României.
Editor : Luana Pavaluca