Sunteți de acord cu o prezență a alegătorilor de 30% la referendum? Susțineți un prag de 50% plus unu din numărul alegătorilor?
Vă aşteptăm opiniile în formularul de comentarii şi pe pagina de Facebook, iar pe cele mai interesante le vom prezenta în jurnalele Digi24.
Context
Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi cererea de reexaminare a Legii privind organizarea și desfășurarea referendumului, anunță un comunicat al Președinției.
În motivarea cererii, Traian Băsescu arată că pragul de participare de 30% și un număr de voturi valabil exprimate echivalent cu cel puțin 25% din numărul persoanelor de pe listele electorale permanente „nu asigură o reprezentativitate suficientă de natură a conferi deciziei adoptate forţa care să reflecte voinţa şi suveranitatea poporului”.
Președintele mai spune că „este oportună reglementarea unei participări de cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente pentru ca referendumul să poată exprima, în mod real şi efectiv, voinţa cetăţenilor”.
„Considerăm că schimbarea acestei majorităţi ar putea avea efecte negative asupra exprimării voinţei reale şi efective a cetăţenilor ce se va răsfrânge asupra întregii societăţi”, se mai arată în cererea de reexaminare.
Curtea Constituțională a aprobat reducerea cvorumului la 30% pentru validarea referendumurilor, motivând că Parlamentul are dreptul să fixeze orice nivel al cvorumului la referendum, dacă îl consideră oportun.