Actualizare 16.46. Premierul și președintele nu au ajuns la un acord în ceea ce privește reducerea CAS pentru companii. „Ne-am certat”, a declarat premierul pentru Mediafax.
________________
Întâlnirea dintre Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu a durat 30 de minute, iar Victor Ponta a fost însoţit de Ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.
Scăderea CAS cu 5% pentru angajatori a fost una dintre principalele promisiuni electorale făcute de USL şi de Victor Ponta în 2012. Deşi iniţial ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 iulie, reducerea CAS se va aplica de la 1 octombrie, după ce Fondul Monetar Internaţional nu şi-a dat acordul asupra acestei măsuri, întrucât Guvernul nu a identificat resursele bugetare compensatorii.
Proiectul elaborat de Executiv a fost rapid adoptat de Parlament, însă preşedintele Traian Băsescu a refuzat să îl promulge.
„Este o măsura bună dacă ar putea fi aplicată, dar din păcate este o măsură electorală pentru că ea nu are sustenabilitate. Cred că una din ţintele Guvernului pentru a acoperi deficitul suplimentar de 5,5 miliarde va fi de creşterea de 2 la 3 ori a taxei pe proprietate”, explica Traian Băsescu.
Obiecţiile formulate de şeful statului nu l-au convins, iniţial, pe Victor Ponta.
„Guvernul nu are ce căuta la Cotroceni şi despre reducerea CAS nu avem ce discuta, pentru că este o lege votată de Parlament. Dacă vrea, să discute cu Parlamentul”, spunea Victor Ponta.
Două zile mai târziu, şeful Guvernului s-a răzgândit şi a transmis că va merge luni după-amiază la Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele.
Între timp, Ministerul Finanţelor a anunţat că Executivul condus de Victor Ponta intenţionează să majoreze impozitul pentru clădiri nerezidenţiale, pentru terenuri intravilane şi pentru autoturisme.