UDMR a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, că liderii Uniunii Democratice a Maghiarilor din România din administraţia locală şi judeţeană din Satu Mare s-au întâlnit, joi, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, concluziile întrevederii fiind începerea proiectării prelungirii tronsonului autostrăzii M3 până la graniţa cu România, precum şi un nou punct de trecere a frontiere, potrivit News.ro.
Potrivit sursei citate de News.ro, proiecte precum operabilitatea punctelor de trecere a frontierei şi sporirea măsurilor de siguranţă rutieră sunt câteva din subiectele întâlnirii dintre Orban Viktor, premierul Ungariei, Seszták Miklós, ministrul Dezvoltării în Guvernul ungar şi politicienii UDMR din judeţul Satu-Mare.
Întrevederea a avut loc joi, după inaugurarea bazinului de formare microregional din localitatea de frontieră Csenger.
„Recent, am adresat o interpelare ministrului român de Interne pentru a mă informa despre măsurile care vor fi luate în privinţa şirului de maşini care staţionează pe distanţe kilometrice la punctele de trecere a frontierei şi a timpului de aşteptare exagerat de mare la controlul vamal. Răspunsul a venit imediat, însă din partea Guvernului ungar, care a luat decizia de a suspenda controlul amănunţit şi protocoalele de verificare introduse abia în aprilie la punctele de trecere a frontierei dintre Ungaria şi România, reducând, astfel, semnificativ timpii de aşteptare”, a afirmat deputatul UDMR Magyar Lóránd.
Reprezentanţii UDMR au mai precizat că se conturează noi proiecte comune cu partenerii din Ungaria, precum conectarea parcului industrial din Csenger şi Vetiş prin deschiderea unui nou punct de trecere peste frontiera de stat.
”Intenţia Guvernului Ungariei de a deschide un nou punct de trecere a frontierei este importantă şi din perspectiva faptului că acesta va asigura o alternativă de trecere a frontierei şi poate uşura povara asupra celor existente dar, totodată, poate apropia şi economia celor două judeţe transfrontaliere, Satu Mare şi Szabolcs-Szatmár-Bereg”, a declarat, la rândul său, Pataki Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.
Primarul din Satu Mare, Kereskényi Gábor, a afirmat că a primit asigurări din partea guvernului ungar cu privire la faptul că se începe proiectarea prelungirii tronsonului autostrăzii M3 până la graniţa cu România.
„În ultimele două săptămâni, municipiul Satu Mare a primit două veşti extrem de importante. Una dintre ele este Hotărârea de Guvern cu privire la exproprierile necesare în vederea construirii drumului de centură. Totodată, am primit asigurări din partea Guvernului ungar că se începe proiectarea prelungirii tronsonului autostrăzii M3 până la graniţa cu România, iar execuţia proiectelor va fi finalizată chiar în acest an. Acest lucru înseamnă nu numai că se fluidizează traficul în municipiul reşedinţă de judeţ, dar ne vom conecta mai repede decât oricând la reţeaua de autostrăzi din Europa, imediat după trecerea frontierei”, a subliniat Kereskényi Gábor.