Iliescu, pentru Le Figaro: PSD ar trebui să-l susţină pe Tăriceanu la prezidenţiale

Data publicării:
180327_dragnea tariceanu_CENTENAR_09_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă, într-un fragment din controversatul interviu pentru Le Figaro difuzat marţi de Realitatea TV, că PSD ar trebui să-l susţină pe Călin Popescu Tăriceanu la prezidenţiale. În ceea ce-l priveşte pe Liviu Dragnea, declară că poziţia acestuia este destul de complicată din cauza problemelor cu justiţia, în declaraţiile prezentate în articolul din Le Figaro, aceasta fiind legată de fracturile din partid. De asemenea, se referă la statul paralel, în a cărui existenţă spune că nu crede, relatează News.ro.

170316_ION_ILIESCU_PG_REVOLUTIE_03INQUAM_PHOTOS_Liviu_Florin_Albei_
Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă că PSD ar trebui să-l susţină pe Călin Popescu Tăriceanu la prezidenţiale. Foto: Inquam Photos/Lviu Florin Albei

„În mod realist, partidul nostru va trebui să îl susţină pe domnul Tăriceanu, care are mai multe şanse. Nu avem o personalitate din PSD care să aibă susţinerea maselor. Nu suficient. Din păcate!”, afirmă Iliescu în fragmente din interviul pentru Le Figaro.

De altfel, el mai afirmă în interviu că Tăriceanu este un om cu o mare experinţă politică. „Am colaborat cu el imediat după Revoluţie. El era în Partidul Naţional Liberal. Preşedinte era domnul Radu Câmpeanu”, spune fostul şef al statului.

În ceea ce-l priveşte pe Dragnea, Iliescu spune că poziţia acestuia este complicată din cauza problemelor cu justiţia.

„A fost forţa partidului nostru această unitate şi această solidaritate, responsabilitatea intelectuală în faţa partidului şi în faţa membrilor. Aceasta este slăbiciunea şi chiar încrederea reciprocă cred că este puţin... (...) Sunt mulţi oameni de calitate în partid. Este totuşi cel mai puternic partid în continuare şi are cea mai mare influenţă în rândul maselor. În toate categoriile de populaţie. Dar, din păcate, există fracturi interioare care se reflectă astăzi. Poziţia personală a domnului Dragnea este destul de complicată din cauza acestor probleme cu justiţia”, spune Iliescu.

Ion Iliescu: Nu există stat paralel

În ceea ce priveşte statul paralel, Iliescu declară că nu crede în existenţa lui.

„Mulţi oameni vorbesc despre statul paralel. Eu îmi aduc aminte ce înseamnă acesta, ce înseamnă statul paralel. Nu este statul paralel, dar slăbiciunea forţelor politice din ţară şi a partidelor poate crea un vid care, bineînţeles, poate crea posibilitatea ca forţe rebele, forţe necontrolate, să creeze această imagine a unui stat paralel. Nu există”, precizează fostul preşedinte.

Interviul a fost invocat într-un material mai amplu referitor la PSD şi la situaţia politică de la Bucureşti publicat de Le Figaro. Potrivit publicaţiei, fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat că „este o perioadă dificilă şi confuză pentru PSD, care trăieşte cea mai gravă criză politică a sa”, el apreciind că „poziţia personală a lui Dragnea, cu problemele sale juridice, a creat fracturi interne în PSD”.

După publicarea articolului din publicaţia franceză, Ion Iliescu a negat afirmaţia. Jurnalistul care l-a intervievat, Paul Cozighian a anunţat încă de luni seară că are înregistrarea şi că o va face publică.

Citește și

EXCLUSIV. Reacția Le Figaro la interviul cu Ion Iliescu: „Ba da, aşa a spus!”

Paul Cozighian, după dezmințirea lui Iliescu: E incredibil. Chiar am fost impresionat de calitatea și memoria pe care le avea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în cel mai mare dezastru economic din istoria noastră: falimente, șomaj masiv, disperare și vieți...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025