Ilan Laufer, unul din cei mai bogaţi miniștri ai cabinetului Tudose
Data publicării:
Ilan Laufer, în vârstă de 33 de ani, desemnat ministru pentru Mediul de Afaceri, este absolvent al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport (ANEFS) din Bucureşti (2006) şi a fost cunoscut în trecut mai mult ca personaj monden. Declaraţia sa de avere arată că Laufer va fi unul dintre cei mai bogaţi miniştri ai noului cabinet.
Laufer a fost numit secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat pe 18 ianuarie, fiind coordonator al Direcţiei pentru Antreprenoriat şi Programe pentru IMM, inclusiv responsabil pentru Programul „Start-up Nation Romania”, o iniţiativă ambiţioasă care urmăreşte înfiinţarea a circa 10.000 noi companii şi crearea a 20.000 noi locuri de muncă.
Ilan Laufer este fondatorul companiei Retail Group şi cel care a intermediat intrarea retailerului de îmbrăcăminte H&M în România, potrivit CV-ului transmis de minister, la solicitarea News.ro.
El a mai lucrat pentru Guvern în calitate de consilier la Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism în perioada 2013-2014, inclusiv în mandatul de ministru delegat în Cabinetul Ponta al fostului său şef, Florin Jianu, singurul ministru din cabinetul Sorin Grindeanu care şi-a dat demisia de onoare din cauza aprobării OUG 13 de modificare a codurilor penale.
În Republica Moldova a fost cunoscut drept partener oficial al omului de afaceri Alexandru Pincevschii, unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Republica Moldova, preşedinte al holdingului „Elita-5”, care activează în vânzări auto, imobiliare şi comerţ.
Oficialul este cunoscut însă şi pentru apariţiile la evenimentele mondene şi în presa tabloidă.
Din declaraţia de avere reiese că Laufer a încasat anul trecut despăgubiri în valoare de 60.000 euro de la compania imobiliară Pine Invest Corporation SRL, controlată de fondul olandez EDR Romania BV.
Laufer i-a acordat, totodată, lui Alexandru Pincevschii un împrumut în nume personal în valoare de 61.000 euro.
Oficialul deţine în proprietate o casă în Corbeanca, cu o suprafaţă de 803 metri pătraţi, două terenuri intravilane în aceeaşi localitate, în suprafaţă totală de 1.840 mp.
Laufer mai are şapte apartamente în Bucureşti, cu suprafeţe între 77 şi respectiv 105 metri pătraţi. Din închirierea a trei dintre ele, Laufer a încasat anul trecut peste 58.000 lei.
Anul trecut, el a vândut un apartament, pentru care a încasat 113.000 euro de la cumpărătorul Silvia Iancovici.
Laufer deţine un autoturism Mercedez Benz Clasa S şi o motocicletă Yamaha, precum şi trei ceasuri de lux, mărcile Hublot (valoare declarată de 7.000 euro), Ulysse Nardin (6.000 euro) şi Breitling (4.000 euro).
El are un cont bancar deschis la BRD, cu sold de 31.100 lei. De la aceeaşi bancă a contractat în anul 2008 un credit pe 20 de ani, din care mai are de restituit 250.000 euro.
Laufer a acordat două împrumuturi în nume personal către persoane fizice, cel deja menţionat către Alexandru Pincevschii şi unul de 12.000 euro lui Cristian Mureşan. În 2012, Ilan Laufer a fost numit vicepreşedinte al holdingului Elita-5.
El a încasat anul trecut dividende de 15.000 lei de la Retail Group Advisors, plus venituri din salarii de la aceeaşi firmă, de 12.168 lei, la fel şi soţia sa.
Alina Laufer mai figurează în declaraţia de avere a soţului său cu pensia alimentară în sumă totală de 18.000 lei încasată anul trecut de la fostul său soţ, vedeta TV Gheorghe Papagheorghe, supranumit Jorge, precum şi cu alocaţia de la stat pentru copil, de 1.008 lei.