Greșelile din manuale. Tomac cere demisia ministrului Educaţiei

Data actualizării: Data publicării:
eugen tomac

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, i-a cerut vineri demisia ministrului Educaţiei, Valentin Popa, având în vedere cele 8.195 de unităţi de învăţământ care vor începe noul an şcolar fără autorizaţie ISU, dar şi în contextul tipăririi manualelor de geografie greşite, relatează Agerpres.

Pentru faptul că actualul ministru nu îşi asumă absolut nimic, iar ultima ispravă legată de manualele tipărite, cele 1,6 milioane de manuale (de geografie - n.r.), care valorează peste 5 milioane de euro, sunt un temei puternic, inclusiv cu privire la situaţia unităţilor de învăţământ care nu au autorizaţie ISU, pentru ca ministrul Educaţiei să îşi prezinte demisia. Cel mai mare bine pe care l-ar putea face ministrul, înainte de începutul anului şcolar, este să îşi prezinte demisia şi să explice de ce, împreună cu autorităţile locale, cu Guvernul, nu a reuşit să implementeze un plan naţional în care copiii să înveţe în siguranţă”, a precizat Tomac, într-o conferinţă de presă.

El a spus că a aflat de situaţia şcolilor fără autorizaţie ISU din răspunsul oficial pe care l-a primit de la ministrul Educaţiei.

I-am cerut domnului ministru Popa să îmi prezinte situaţia instituţiilor din învăţământ cu privire la avizele referitoare la prevenire şi stingerea incendiilor, acele autorizaţii ISU, şi aveţi aici un răspuns pe care o să vi-l ofer, primit de la ministrul Valentin Popa, care sună aşa: aproximativ 3.109 clădiri, care aparţin unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, deţin autorizaţie PSI, respectiv privind prevenirea şi stingerea incendiilor. 16.129 de clădiri nu fac obiectul autorizării, iar 8.195 de clădiri nu au autorizaţie PSI. Deci cam aşa se preocupă partidul-stat la ora actuală. Este inadmisibil ca, de doi ani de zile, în loc să se găsească soluţii pentru ca elevii României să studieze în siguranţă, liderii PSD ne oferă spectacol după spectacol de cel mai prost gust. Iar, din punctul nostru de vedere, aceasta este una dintre marile probleme cu care se confruntă societatea şi acesta este un mare risc. Aţi văzut cu toţii clădiri prăbuşindu-se, incidente de nedescris într-o ţară a UE, în instituţii de învăţâmânt pe care nu şi le asumă nimeni, iar realitatea este că peste zece zile începe şcoala, cu 8.195 de clădiri care nu răspund rigorilor legii în ceea ce priveşte siguranţa”, a spus Tomac.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...