Graţiela Gavrilescu: Tăriceanu seamănă a fi cel mai bun preşedinte din punctul meu de vedere

Data actualizării: Data publicării:
gratiela gavrilescu_govro
Foto: Gov.ro

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu (ALDE), spune că, în opinia sa, cel mai bun președinte ar fiCălin Popescu Tăriceanu, potrivit Agerpres.

gratiela gavrilescu_govro
Foto: Gov.ro

Este opinia mea pe care mi-am exprimat-o nu neapărat ca membru ALDE, ci ca şi cetăţean care trăiesc în această ţară, care îmi doresc să trăiesc într-o Românie stabilă, într-un stat de drept aşa cum scrie la Constituţie. (...) este normal să-mi doresc un preşedinte care să mă reprezinte, care să aibă aceleaşi idealuri, care să fie un foarte bun român şi care să lupte pentru românii lui (...) Călin Popescu Tăriceanu - şi spun cred că ori de câte ori va fi nevoie - seamănă a fi cel mai bun preşedinte din punctul meu de vedere, Graţiela Gavrilescu, cetăţean şi membru ALDE. Un premier foarte bun, un preşedinte al Senatului foarte bun, un om foarte bun diplomat şi atunci bineînţeles are meritul respectiv. Dar, până în 2019 este cale lungă, nu se ştie ce se mai poate întâmpla", a spus ministrul la Antena 3.

Ea şi-a exprimat dezamăgirea faţă de întârzierea adoptării rectificării bugetare care a blocat o serie de proiecte, subliniind totodată că anul 2019 va fi un an foarte greu.

Spun 'foarte greu' pentru că, uitaţi-vă, suntem la început de septembrie - pe data de 10 septembrie încep şcolile, deci un nou an şcolar, şi când toată lumea aştepta ca rectificarea bugetară să fie cât mai repede adoptată de Guvern astfel încât toate proiectele de investiţii să fie demarate - şi eu vă spun din punct de vedere al ministrului Mediului Graţiela Gavrilescu şi al colegilor mei care am luptat un an de zile să reuşim să readucem Ministerul Mediului într-o stare de normalitate - nu aşa cum am găsit-o în mai 2017, undeva sub nivelul mării, pentru că cele 400 de zile de guvernare tehnocrată au dus ţara în degringoladă, au blocat toate proiectele dezvoltate, atât pe bugetul de stat, cât şi pe bugetele fondurilor europene, iar cei care au pierdut am fost noi toţi, românii, inclusiv eu ca ministru, pentru că a trebuit să muncesc foarte mult, împreună cu echipa pe care o am la Ministerul Mediului, astfel încât să demonstrăm tuturor celorlalte state europene că România îşi respectă acordul încheiat în 2007", a mai spus ministrul Mediului.

Graţiela Gavrilescu a subliniat că ar fi vrut să vadă adoptat bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, care a fost suplimentat cu 200 de milioane de lei pe componenta dedicată persoanelor fizice, astfel încât programul să fie deja accesat.

În momentele acestea extrem de importante, eu spun chiar de criză, de blocaj, în care mi-aş fi dorit să văd bugetul AFM-ului votat, adoptat de către Guvern, ca programul 'Rabla' pe care noi l-am suplimentat acum pentru persoane fizice cu o sumă importantă de 200 de milioane de lei să poată să fie deja accesat. Doream de altfel ca toate municipiile din România să poată să acceseze programul de reţele de reîncărcare pentru maşinile electrice, cum îmi doream ca primul program-pilot, şi care va continua sunt convinsă pe mulţi ani, ca persoanele fizice din România să poată să devină mici producători de energie electrică prin dezvoltarea proiectului de montare de celule fotovoltaice la casele noastre, lucruri extrem de importante. Eu cred că acum este momentul să ne axăm pe ce înseamnă în continuare dezvoltarea marii infrastructuri, dezvoltarea micii infrastructuri, dezvoltarea infrastructurii din spitale, din şcoli, dezvoltarea a tot ce înseamnă economia românească, să trecem de acest obstacol în care ne aflăm şi pe urmă să ne gândim la partea politică, la candidaturi", a susţinut aceasta.

Ministrul Mediului consideră că românii îşi doresc un candidat la preşedinţie care să fie un foarte bun român, un om cu experienţă profesională, un om echilibrat.

Cred că sunt foarte mulţi români care gândesc ca mine, dar în acelaşi timp ştiu sigur că românii doresc ca să se vadă o stabilitate guvernamentală, să vadă un parlament care să poată să fie în continuare decidentul nr. 1 în această ţară şi bineînţeles că, în momentul în care ori să vadă că proiectele pe care noi le-am creat încep să se dezvolte, cu certitudine românii în pasul nr. 2 se vor gândi exact pe cine vor avea de votat. Bineînţeles, fiind unul dintre personajele cele mai agreate de români, în viitoarea luptă electorală care ne aşteaptă la sfârşitul anului 2019, se vor alinia în spatele candidatului cei care-şi doresc într-adevăr un om care să aibă experienţă profesională, care să fie un foarte bun român, care să poată fi alături de ei (...) Eu nu aş fi periclitat sub nicio formă activitatea întregii ţări, pentru că nu era de dorit să se fi întâmplat, şi dovadă că eu aşteptam să fie rectificarea de buget adoptată cât mai repede, astfel încât să vedem cum proiectele încep să fie construite, pentru că pentru a construi un proiect trebuie să elaborezi proiectul, fundamentându-l foarte mult, iar această fundamentare de cele mai multe ori pe care lumea nu o cunoaşte durează cel mai mult", a conchis vicepremierul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri