Gorghiu propune unificarea legilor într-un cod al incompatibilităților

Data publicării:
alina gorghiu fb

 

Într-o postare pe facebook, Alina Gorghiu anunță că liberalii vor propune ca „în cât mai scurt timp” un cod menit să unifice legislația în domeniul incompatibilităților.

Astăzi, o persoană aflată într-o funcție publică, de bună-credință, care vrea să afle dacă o acțiune a sa ar încălca legile care privesc integritatea, se va pierde într-un hățiș legislativ de peste 300 de acte normative”, a spus Gorghiu.

Intervenția Alinei Gorghiu apare chiar în ziua în care Guvernul Cioloș a lansat o nouă strategie de luptă împotriva corupției, în care toți miniștrii s-au referit la abordarea dintr-o nouă perspectivă a luptei împotriva corupției, bazată pe prevenire, pe schimbarea mentalității și pe educație.

Premierul Cioloș și Raluca Prună au vorbit despre păstrarea ca prioritate a luptei anticorupție, păstrându-se ritmul activității DNA, în același timp vorbind însă și despre nevoia de a stabili un cadru legislativ și mijloace de control și aplicare a integrității managerilor din administrația locală și centrală.

Gorghiu, care anunță în postarea de pe facebook că sprijină strategia Guvernului, împărtășește și punctul de vedere al ministrului Justiției, Raluca Prună, care, la lansarea strategiei anticorupție, a spus că orice dosar al DNA și ANI reprezintă un eșec al managementului din instituțiile publice ale țării.

„ Dosarele de la DNA sau ANI sunt și expresia unui eșec al instituțiilor de a preveni actele de corupție, de incompatibilitate sau conflict de interese”, a scris Alina Gorghiu.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...