​Gheorghe Falcă nu exclude colaborarea PNL cu polul format din USR, PMP şi Forţa Dreptei: E nevoie ca forţele de dreapta să fie unite

Data actualizării: Data publicării:
TIMISOARA - CAMPANIE ELECTORALA - KLAUS IOHANNIS
Gheorghe Falcă, fostul primar din Arad, actualmente eurodeputat. Foto: Inquam Photos

Vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă nu exclude o colaborare a liberalilor cu viitorul pol de dreapta format din USR, PMP şi Forţa Dreptei. Europarlamentarul susține că este nevoie ca forţele de dreapta să fie mult mai unite și să coopereze mult mai bine, astfel încât candidatul propus la alegerile prezidențiale să câştige.

Gheorghe Falcă a mai spus la RFI  că decizia PNL de a merge separat de PSD la alegerile din 2024 "e o decizie definitivă, dar asta nu înseamnă că după europarlamentare nu poţi să ai o nouă analiză şi o nouă deschidere, pentru că cred că este nevoie ca forţele de dreapta să fie mult mai unite, să coopereze mult mai bine, astfel încât candidatul tău să câştige alegerile prezidenţiale".

Întrebat dacă se referă la viitorul pol de dreapta format din USR, PMP şi Forţa Dreptei, vicepreşedintele PNL nu a negat o posibilă colaborare cu aceste partide.

"Da, posibil să existe o colaborare cu ei după europarlamentare. Vom vedea în funcţie de rezultatul pe care-l avem, vom vedea în funcţie de candidatul pe care-l avem la funcţia de preşedinte, de modul în care ştim să ne apropiem din punct de vedere politic, dar toate aceste lucruri vor fi decise după alegerile europarlamentare", a explicat Falcă.

Gheorghe Falcă a mai spus că președinția României este un obiectiv dificil de atins, pentru care este necesar un efort comun al formațiunilor de dreapta. 

”Nu va fi uşor să câştigi Preşedinţia României în 2024 şi dacă vrem să atingem acest obiectiv, ai nevoie de colaborări”, a explicat Falcă.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri