Gestul premierului Victor Ponta de a renunța la titlul de Doctor, consemnat de Revista Nature

Data publicării:
NATURE

În 2012, Revista Nature publicase un articol în care Victor Ponta era acuzat că a copiat, fără să citeze sursele, 80 de pagini din lucrarea sa de doctorat. După apariţia materialului în revista ştiinţifică, premierul a declarat într-un interviu pentru El Pais că este dispus să demisioneze dacă se dovedeşte că acuzaţiile sunt adevărate.

Miercuri, revista Nature a publicat un articol semnat de Alison Abbott despre gestul premierului Victor Ponta de a renunța la titlul de doctor. Articolul nu face decât să consemneze faptele, amintind că premierul Victor Ponta a decis să renunțe la titlul de doctor, trimițând o scrisoare Universității București.

Revista Nature mai scrie că Victor Ponta nu a recunoscut niciodată acuzațiile de plagiat și că plagiatul a atârnat greu la alegerile prezidențiale 2014. 

Reamintim că Victor Ponta a postat marți pe contul de Facebook o scrisoare în care anunță că renunță la titlul de doctor în drept. Titlul a dat naștere în 2012 unei ample controverse, întrucât premierul a fost acuzat că a plagiat. Victor Ponta a negat însă constant aceste acuzații. Acum spune că trebuia să renunțe la titlu mai demult și își anunță intenția de a se înscrie la un nou titlu de doctorat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri