Geoană, discurs de prezidențiabil: Economia și societatea sunt ținute în loc și trase în jos de modul de operare al clasei politice

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat, joi, în cadrul unui discurs la Conferința anuală a Asociației Proiectul România 2030 ,,Puterea Inovării – Reclădind Încrederea, Imaginăm Viitorul”, că „indiferent de culoarea politică sau ideologia partidelor aflate la guvernare acum și în viitor, două axe strategice mi se par obligatoriu de urmat pentru a asigura saltul istoric de dezvoltare pe care România trebuie și poate să îl realizeze”. El spune că modelul economic din prezent, „cu 70% din PIB produs de primele 12 mari orașe ale țării, și-a atins limita de creștere și efectul de tracțiune pentru restul țării și întreaga economie”. Acesta vorbește despre un nou model economic pe care îl numește „New Deal Românesc”. Totodată, oficialul a mai afirmat că „economia și societatea sunt ținute în loc și trase în jos de modul de operare al clasei politice”, potrivit unui comunicat de presă.

Principalele declarații ale lui Mircea Geoană: 

„-Lumea se schimbă mai profund decât oricând altcândva în Istorie. Nu doar geopolitica și revoluțiile tehnologice și științifice, dar și modelele și teoriile economice care susțin fundația modului de organizare a societăților noastre. 

-Domnia piețelor nereglementate și statul minimal fac loc tot mai mult unei alternative radicale, cu rolul statului augmentat masiv și cu o nouă relație între economie, securitate, tehnologie și societate. 

-Pentru România, istoric țara formelor fără fond, această schimbare de paradigmă și adaptarea la noua realitate politică și economică globală va fi extrem de complicată. Dictatura mediocrității și politizarea dusă la extrem a instituțiilor statului împiedică factorul politic să opereze cu fenomene atât de complexe. Iar modelul existent este el însuși greu de deslușit și cu atât mai greu de transformat. 

-Cum putem reuși în această situație aparent fără ieșire? Indiferent de culoarea politică sau ideologia partidelor aflate la guvernare acum și în viitor, două axe strategice mi se par obligatoriu de urmat pentru a asigura Saltul Istoric de dezvoltare pe care România trebuie și poate să îl realizeze. 

-În primul rând, modelul economic de astăzi, cu 70% din PIB produs de primele 12 mari orașe ale țării, și-a atins limita de creștere și efectul de tracțiune pentru restul țării și întreaga economie. O politică energică de ridicare a orașelor de talie medie, de încurajare a conurbațiilor și a sindicatelor de comune, de agregare de investiții în comunele cu vitalitate economică, pentru a iradia și către ruralul mic, este absolut necesară. Punerea într-o logică coerentă a fondurilor naționale, europene, locale și atrase pot face diferența.  

-A doua mare axă obligatorie este legată de asumarea inovării ca principal motor de creștere și dezvoltare al societății. 

-O astfel de politică ar reprezenta și o excelentă oportunitate de a recupla cu țara masiva Diasporă științifică, tehnologică, academică și intelectuală românească. Un Fond de capital de risc, inclusiv de deep tech, pentru tehnologii cu dublă întrebuințare, o Agenție de Inovare care să investească în cele mai promitoare start-up-uri, stimularea proiectelor de cercetare și a consortiilor universitare, crearea unei adevărate piețe de capital de risc pentru inovatorii români, toate trebuie să conducă la ceea ce aș denumi România Innovation Nation. 

-Într-o prima etapă, ceea ce ne putem propune este măcar un Stat care Merge, care funcționează la parametri normali în funcțiile sale esențiale și care își alege cu cap politicile economice și sociale pe care le îmbrățișează ca priorități. 

-Un Stat Activ, dar Selectiv în ceea ce face. Și care încurajează sectorul privat să creeze țesutul industrial și antreprenorial de care ducem atât de multă lipsă. Iar atunci când intervine - în dezvoltarea teritorială omogenă a țării sau în inovare - să o facă într-o profundă logică public-privată, ceea ce aș numi Parteneriatul public-public/privat-privat (PPP la pătrat), prin care resursele guvernului și ale autorităților locale și ale capitalului străin și a celui românesc să lucreze coerent și în aceeași direcție. 

-Dacă statul român investește în zone unde capitalul privat nu are randamentele sau resursele să investească (zone sărace și sectoare de mare intensitate de capital și R&D), acest New Deal Românesc va crea stimulente pentru ca marile firme occidentale să prefere în mod explicit companiile românești ca parteneri, furnizori sau subcontractori privilegiați. 

-Digitalizarea accelerată și completă a sectorului public, a economiei și societății va trebui să devină prioritară pentru Statul român. 

-România trebuie să-și propună să fie campioana dual-use tehnologies, a securității cibernetice, a securității și independenței energetice și a tranziției către un model energetic sustenabil și respectuos față de mediu și biodiversitate. 

-Putem produce energie ieftină și curată și să creem locuri de muncă bine plătite în economia verde. Economia circulară, digitalizarea economiei, nu doar a statului, dar și industriile creative vor trebui să-si găsească locul natural în noul model economic românesc. 

-Imensul potențial agricol si agro-industrial al țării trebuie și el valorificat și pregătit pentru mutațiile tehnologice și climatice. Statului îi revine un rol important în sprijinirea și asumarea riscurilor de asigurări și investiții pentru fermele mici și gospodăriile țărănești. Irigațiile și managementul apelor de ultimă generație trebuie introduse de urgență, folosind pe scară extinsă modelul israelian. 

-Politicile și fondurile europene sunt elemente de sprijin și nu un substitut al unei viziuni economice și instituționale proprii. PNRR ar trebui să devină un Plan Național, nu doar de Redresare, ci și de Transformare. România trebuie să-și gândească o politică industrială 4.0, care să anticipeze și să îmbrățișeze revoluțiile industriale și tehnologice în plină desfășurare și să le integreze într-un tot armonios. 

-O economie competitivă merge mână în mână și se potențează reciproc cu un contract social generos. Investiția în Educație, Sănătate, Infrastructuri și Inovare nu sunt simple cheltuieli bugetare, ci catalizatorii și indicatorii succesului oricărei națiuni. Nu nivelul taxelor este cel care reflectă un anume contract social, ci importanța și calitatea acestor politici și servicii publice, reflectate ca norme și valori în societate. 

Și restul actorilor din societate, precum Biserica și mediul civic au un rol important de jucat. Bisericile și ONG-urile din sfera socială trebuie constituite într-o adevărată rețea socială națională. Așa vom putea asigura creșterea generală a economiei, atacând simultan problemele de sărăcie, excluziune și abandon școlar, inclusiv în comunitatea rromă. 

-Acest New Deal Românesc va trebui să cuprindă politici de natalitate ambițioase și un plan strategic de recuperare a unei părți cât mai mari din Diaspora românească și moldovenească cu dublă cetățenie. 

-Și, selectiv, de forță de muncă din alte geografii. Experiența butoiului de pulbere pe care stau democrațiile occidentale datorită unei politici necontrolate de atragere de forță de muncă ieftină din Africa și Orientul Mijlociu și Îndepărtat trebuie să ne servească drept lecție despre cum să nu facem în politică noastră de imigrație. 

-Brandul de țară va trebui să devină parte a noului model economic. Promovând coerent și perseverent un brand care să reflecte adevărata esență a țării și poporului nostru - o țară cu talent în inovare și tehnologie, cu natură superbă și cu oameni creativi - vom face ca exporturile de mărfuri și servicii, dar și de cultură și idei să crească valoarea întregii economii, recâștigând respectul străinătății și încrederea și speranța românilor. 

-Economia și societatea sunt ținute în loc și trase în jos de modul de operare al clasei politice. Clasa politică trebuie să-și revizuiască resursa umană. Și acest lucru trebuie nu doar spus, ci și asumat. E treaba partidelor să se confrunte cu această axiomă a competenței și să se conformeze fiecare după curajul, inteligența și onestitatea de care dispune. Și tot partidele politice trebuie să înțeleagă că, fără un acord politic pe un program de dezvoltare strategică, România nu are cum să-și recupereze întârzierea. 

-Transformând Statul, politica, economia si societatea si înarmati cu viziune, ambiție și tenacitate vom putea începe marșul forțat către top 10 țări în Europa și statutul de economie dezvoltată, bazată de inovare, competitivitate, coeziune teritorială și socială și sustenabilitate, generatoare de locuri de muncă și civilizație pentru toate generațiile”. 

Discursul integral: 

„Lumea se schimbă mai profund decât oricând altcândva în istorie. Nu doar geopolitică și revoluțiile tehnologice și științifice, dar și modelele și teoriile economice care susțin fundația modului de organizare a societăților noastre. 

La finalul Războiului Rece, mulți au crezut că vom asista la “sfârșitul istoriei” și că valorile democrației liberale și ale capitalismului vor deveni valori universale. S-au înșelat. Istoria continuă mai învolburat decât oricând în ultimele decenii. Sub efectul șocurilor repetate, teoriile economice și ideologia din spatele “Mâinii invizibile” a domniei piețelor nereglementate și a statului minimal face loc tot mai mult unei alternative radicale, pe măsura timpurilor pe care le trăim, cu rolul statului augmentat masiv și cu o nouă relație între economie, securitate, tehnologie și societate. 

Este firesc să căutăm o nouă paradigmă care să învețe din lecțiile crizelor repetate și să ne pregătească pentru șocurile viitoare. Păstrând beneficiile globalizării, însă protejându-ne de efectele sale perverse de nedreptate socială, nesiguranță economică și frustrare politică. 

Va trebui să inovăm și să găsim un sistem care să protejeze lumea și pe cetățenii noștri și care să opereze într-o lume dominată de competiția între marile puteri și blocurile regionale tot mai conturate. Din nou, va trebui să operăm într-o paradigmă în care securitatea națională și politică economică devin un tot unitar și în care statele își folosesc toate instrumentele de putere - politică, industrială, tehnologică, de politică externă și apărare pentru a-și avansa interesele într-o lume mai periculoasă, fragmentată, dar și mai interconectată decât oricând. 

A găsi un nou consens asupra căii de urmat nu este ușor. 

În America, economia și geopolitica fac front comun. Uniunea Europeană își stabilește o nouă strategie de securitate economică și de autonomie strategică. China operează de ceva timp într-o logică de capitalism de stat și fuziune între economic și militar. India vorbește de self-reliance. G20, BRICS sau Acordurile Abraham în involburatul Orient Mijlociu capătă valențe strategice tot mai pronunțate. 

Pentru România, istoric țara formelor fără fond, această schimbare de paradigmă și adaptarea la nouă realitate politică și economică globală va fi extrem de complicată. Dictatura mediocrității și politizarea dusă la extrem a instituțiilor statului face că factorul politic să nu poată opera cu fenomene atât de complexe. Iar modelul existent este el însuși greu de deslușit și cu atât mai greu de transformat. S-au aruncat cu furca instituții și politici profund neo-liberale (privatizare, dereglementare, un rol redus al statului în economie, taxarea redusă a capitalului) cu o spoială de Stat social, în care educația și sănătatea, pensiile și ajutoarele sociale vin, cel puțin pe hârtie, din zona Statului Providență. Am vorbit în mod repetat de paradoxul românesc în care țara se află în cel mai bun moment al istoriei, sigură și protejată dinspre exterior, dar și mai vulnerabilă decât oricând în interior. Și despre noi, românii, care ne descurcăm individual în orice circumstanță, dar ne este foarte greu să ne adunăm in jurul unei cauze comune. 

Paradox, pentru că potențialul strategic al României nu a fost niciodată mai mare. Și niciodată mai mare incapacitatea de a transforma această valență strategică excepțională în dividende economice și de dezvoltare. 

Cum putem reuși în această situație aparent fără ieșire? În primul rând, printr-o analiză lucidă a situației în care ne aflăm, a cauzelor care ne-au adus aici și, apoi, a căii de urmat. În acești ultimi 30 de ani și, mai ales, după integrarea europeană nu am reușit sau nu am putut să construim un model economic și social românesc coerent și performant. Piețele și aliații noștri strategici așteaptă și încurajează acest salt de voință și de competență din partea noastră de a formula un astfel de model strategic, economic și social românesc, parte a modelului capitalismului liberal și a democrației occidentale, însă reflectând caracteristicile și interesele specifice economiei, statului, societății și culturii noastre. 

Toate țările care au reușit să asigure totodată competitivitate, prosperitate și securitate au procedat astfel. Pentru că ansamblul democrațiilor occidentale va fi atât de puternic pe cât vor putea și și cele mai slabe verigi ale acestuia. In acest sens, salut noul parteneriat între Proiectul România 2030 & NET cu Krach Institute for Tech Diplomacy de la Universitatea Purdue din Statele Unite, dedicat păstrării avansului tehnologic al lumii democratice în competiția cu sistemele autoritare. 

Ca și criza financiară, pandemia sau războiul din Ucraina, momentul de mare transformare la nivel global ne surprinde, din nou, în contra-timp. În timp ce în toată lumea rolul statului crește în politica economică, statul român pare mai disfuncțional decât oricând. Atunci când statele investesc și subvenționează masiv industriile și pregătesc meseriile viitorului, noi trebuie să luăm măsuri de austeritate, cu o consecvență a politicilor pro-ciclice demnă de invidiat, dacă nu ar fi atât de distructivă. 

Ce este de făcut? În primul rând, de început să gândim cu capul propriu, lucid, dar ambițios la calea de urmat. Ce model economic pentru ce tip de societate ne propunem să avem? Vor continua fondurile și politicile europene să țină locul unei gândiri proprii în politica economică a țării? Vom avea nevoie, în continuare, de un profesor aspru din afară care să ne oblige să facem transformările structurale de care știm că avem nevoie, dar pe care nu ne pricepem sau nu vrem să le facem decât cu biciul de afară? 

Va trebui să învățăm nevoia de disciplină macroeconomică și de predictibilitate a politicilor fiscale și să înțelegem că banul ieftin pentru economie este cel mai puternic stimulent pentru investiții și dezvoltare. Țări cum este Croația și-au făcut treaba admirabil, în intern și în extern. Au intrat în UE fără MCV, au aderat la Schengen și la Zona Euro cu o sofisticare de invidiat. Dacă tot ne împrumutăm la aceste ritmuri, de ce nu folosim creditele și pentru stimularea economiei, nu doar pentru acoperirea deficitelor? E plină lumea de exemple de Bănci de Infrastructură, Patriot Bonds cu dobândă avantajoasă pentru diaspora sau de green bonds pentru invesții în industrii regenerabile. Sau crearea unui fond suveran, care să acompanieze atât problema deficitelor fondurilor de pensii, dar și tranziția ecologică. Suntem singură țară din UE fără o banca de dezvoltare. Nu doar lipsa de transparență și eficacitate, dar și lipsa de sofisticare în politică economică a țării trebuie să înceteze neîntârziat. 

Indiferent de culoarea politică sau ideologia partidelor aflate la guvernare acum și în viitor, două axe strategice mi se par obligatoriu de urmat pentru a asigura saltul istoric de dezvoltare pe care România trebuie și poate să îl realizeze: 

În primul rând, modelul economic de astăzi, cu 70% din PIB produs pe primele 12 mari orașe ale țării, și-a atins limita de creștere și efectul de tracțiune pentru restul țării și întreagă economie. Decalajele de dezvoltare după integrarea europeană s-au adâncit între regiunile și în interiorul regiunilor țării. O politică energică de ridicare a orașelor de talie medie, de încurajare a conurbațiilor urbane și a sindicatelor de comune, de agregare de investiții în comunele cu vitalitate economică pentru a iradia și către ruralul mic este singură cale ca motorul economiei să nu mai lucreze cu doar 3 cilindri, în loc de 12. 

Pe scurt, asumarea unei politici de coeziune teritorială și socială accelerată este singura care poate duce România la un adevărat salt de dezvoltare. Nu prin abandonul zonelor mai sărace, ci prin implicarea acestora. Nu prin laissez-faire economic, darwinism social și clientelism degradant ca până acum, ci prin solidaritate, responsabilitate și simt comunitar. Găsind un răspuns credibil la lipsa de oportunități economice și servicii publice în imensa majoritate a teritoriului național, nu doar vom stopa, dar vom și inversa exodul tinerilor.  Creând o varianta românescă a ceea ce britanicii numesc leveling up, ridicarea întregii Marii Britanii, nu doar a Londrei și a marilor orașe. Ministerul Dezvoltării ar trebui transformat ca denumire și misiune în Ministerul Coeziunii Teritoriale. Irlanda, printr-o politică de dezvoltare spațială a întregului teritoriu, își propune să atragă 1 milion de noi cetățeni până în 2040. Nu văd nici un motiv că România, punându-și întregul teritoriu și popdulație în valoare, să nu-și propună să ajungă din nou la peste 20 de milioane de cetățeni până în 2030. Experimentele făcute în anii precedenți în județele sărace și abandonate la fiecare schimbare de guvern și de miniștri, meteahna veche a politicului de la noi, au demonstrat că punerea într-o logică coerentă a fondurile naționale, europene, locale și atrase pot face diferența. Județul Tulcea, adus în atenția mass media de efectele războiului din Ucraina, este un astfel de experiment pozitiv, însă nedus până la capăt. 

Această abordare nu trebuie să limiteze, ci să amplifice efectele de tracțiune și agregare economică generate de orașele mari. Regândirea zonelor metropolitane, încurajarea aglomerărilor urbane, a conurbațiilor și consorțiilor universitare (proiectul comun de aeroport între Brăila și Galați sau coridorul universitar Cluj - Târgu Mureș sunt exemple de multiplicat). 

A doua mare axă obligatorie este legată de asumarea inovării ca principal motor de creștere și dezvoltare al societății. David Sainsbury, Cancelarul Universității Cambridge, partener al Proiectului România 2030/NET, a cărui carte “Windows of Opportunity” tradusă de editura Litera, a lansat noua sa teorie economică - dynamic capability economic growth theory - prin care demonstrează cum inovația, în toate domeniile activității societății - în politică, economie, mediu civic, academic și intelectual - face diferența între națiunile de succes și … restul. Este o evidență faptul că originalul este mai bun decât copia, iar economiile inovative sunt și cele mai competitive. Stimularea prin toate pârghiile a inovării “în tot ce mișcă” este al doilea mare element de autodepășire și de intrare în liga mare a economiilor de succes. Vorbeam de Irlanda, care a intrat în top 10 al economiilor din UE, cu exact acest mix de dezoltare teritorială și încurajare a inovării. La o țară de patru ori mai mare și cu un teritoriu cât al marii Britanii, România poate și trebuie să-și asume ambitia de a accede in clubul select al economiilor dezvoltate. 

Am fost de curând în Israel și vorbeam cu premierul Netanyahu despre miracolul ultimilor 20 de ani – atunci economia lor era la nivelul Ciprului și al Greciei, iar astăzi o depășește pe cea a Germaniei! Start up Nation și o politică deliberată și consecventă de inovare, cercetare, dezvoltare cu dublu scop, civil și militar, au condus la aceată superputere tehnologică și militară. 

O astfel de politică ar reprezenta și o excelentă oportunitate de a recupla cu țara masiva diasporă științifică, tehnologică, academică și intelectuală românească, inclusiv din Israelul atât de încercat în aceste zile. Un Fond de capital de risc, inclusiv de deep tech pentru tehnologii cu dublă întrebuințare, o Agenție de Inovare care să investească în cele mai promitoare start-ups, stimularea proiectelor de cercetare și a consortiilor universitare, crearea unei adevărate piețe de capital de risc pentru inovatorii români, toate trebuie să conducă la ceea ce aș denumi România Innovation Nation. Asumarea inovării ca politică de stat poate asigura atât susținerea politică a demersului, dar și coerența abordării. Așa cum scria David Dabscheck, CEO GIANT Innovation, “politica va exista chiar și fără inovare, însă nu există inovare fără politică”. Am demonstrat că se poate atunci când guvernul a adoptat politici publice și fiscale îndrăznețe creeând un sector al tehnologiei informației de peste 8% din PIB. Tot așa putem face din România o țară în care inovarea să devină chiar mai mult decât un sector dinamic al economiei, ci o stare de spirit a națiunii române. Irlanda, din nou, reprezintă un exemplu de fructificare simultană a excelentelor relații cu SUA în zona tehnologiei și cu UE pe ansablul politicilor de dezvoltare. Inovând, așa au ajuns printre primele 10 economii ale UE. 

Această economie a viitorului este ținută în loc de o infrastructură a trecutului. Și aici operează paradoxul românesc. Avem Infrastructuri fizice deplorabile dar infrastructuri virtuale de ultima generație. 

Conduc Inovarea la NATO și știu cât de mult investesc națiunile în noile tehnologii care revoluționează societatea umană ca nicicând altcândva în istorie. România nu poate rămâne în afara acestei competiții. Potențialul strategic uriaș al țării trebuie transformat în dividende economice și tehnologice de aceeași magnitudine. Vorbim astăzi, alături de Dan Negrea și Atlantic Council, despre allied sau friendly reshoring, însă prea puține proiecte noi au fost atrase către România. Folosind nu doar potențialul economic incomplet exploatat al Parteneriatului Strategic româno-american, dar și al celorlalate parteneriate și relații privilegiate cu marile puteri economice și tehnologice. 

Această dublă abordare - de jos în sus și de sus în jos - de dezvoltare a țării de la ”firul ierbii” și de investiție în sectoarele cele mai avansate ale economiei reprezintă o plecare atât de la politica clasică de “trickle down economics”, cât și de la cea keynesiana de stimulare a cererii agregate prin cheltuieli guvernamentale. O putem numi bottom-up, pulling-up total economics prin care reconstruim fundația dezvoltării și tragem în sus economia prin difuzia inovării, folosind toate instrumentele statului, sectorului privat și societății civile într-un tot agregat - total economics. Așa cum în lexiconul economic al tranziției, România a inventat și practicat pe scară largă capușarea, a venit poate clipa să inovăm printr-o politică economică integrată, care să nu mai conducă la scurgerea resurselor spre buzunarele clientelei, ci să lucreze pentru binele comun.  

Revenind la noul rol al statului în era lui total economics, prima întrebare la care trebuie să găsim un răspuns coerent și credibil este: Ce Stat pentru ce Economie? 

Crizele succesive au demitizat vechea teorie a statului minimal, care a dominat și tranziția post-comunistă. Se vorbește și se scrie mult despre Statul antreprenorial, Statul investițional, Statul Strateg, Statul Intervenționist, Statul Dirijist sau Statul … eșuat. De la Reagomics la Bidenomics distanța de politică economică și ideologie este de 180 de grade.  Nu cred că Statul român se poate transformă atât de radical încât să poată duce un astfel de rol. Într-o prima etapă, ceea ce ne putem propunem este măcar un Stat care Merge, care funcționează la parametri normali în funcțiile sale esențiale și care își alege cu cap politicile economice și sociale pe care le îmbrățișează ca priorități. Un Stat Activ, dar Selectiv în ceea ce face. Și care încurajează sectorul privat să creeze țesutul industrial și antreprenorial de care ducem atât de multă lipsă. Iar atunci când intervine - în dezvoltarea teritorială omogenă a țării sau în inovare - să o facă într-o profundă logică public-privată, ceea ce aș numi Parteneriatul public-public/privat-privat (PPP la pătrat), prin care resursele guvernului și ale autorităților locale și ale capitalului străîn și a celui românesc să lucreze coerent și în aceeași direcție. Vasluiul este din nou, pentru motivele greșite, în atenția țării. Ar fi momentul ca aceste zone să capete și un alt fel de atenție - pozitivă și constructivă - pentru a putea ridica întreagă țară. Înarmate cu cele mai bune echipe de specialiști din zona publică și privată și cu cele mai moderne instrumente de bugetare dinamică și multianuală. 

Congresul SUA folosește deja Inteligența Artificială pentru dynamic budgeting și în achizițiile publice pentru a putea anticipa impactul alocării resurselor. Guvernul elen are la centrul guvernului o echipă public-privată prin care trec toate proiectele ministerelor pentru o analiză de impact și prioritizare și articulare interministerială. Franța introduce pe scară mare Inteligență Artificială în administrația publică prin Ministerul pentru Transformare și Serviciul Public. Agenția Fiscală din Marea Britanie a crescut semnificativ aportul la bugetul public, numai prin digitalizare, fără nici o creștere de taxe. 

Digitalizarea accelerată și completă a sectorului public, a economiei și societății va trebui să devină “ordinul de zi pe unitate” pentru statul român, iar Indicele Economiei și Societății Digitale (DESI) al UE - unde, cu excepția vitezei de internet, suntem pe ultimul loc în Europa - să devină  criteriul central al măsurării performanței în sectorul public. 

O astfel de abordare integrată ar găsi și o soluție inteligentă la tensiunea crescândă și contraproductivă între capitalul străin și cel românesc. Dacă statul român investește în zone unde capitalul privat nu are randamentele sau resursele să investească (zone sărace și sectoare de mare intensitate de capital și R&D), acest New Deal Românesc va crea nu doar constrângeri, ci și stimulente pentru ca marile firme occidentale să dea o preferință explicită companiilor românești ca parteneri, furnizori sau subcontractori privilegiați. A două parte a PPP la pătrat – public - public va merge mână în mână cu coerența între investiile publice naționale cu cele județene sau locale. Efectul agregat va fi semnificativ, cu efecte pozitive atât la nivelul puterii de cumpărare, dar și a serviciilor publice, creerii unui țesut antreprenorial local, digitalizarii și a educării și generării de forță de muncă. Ar reprezenta și o inovare importantă în modul de formulare, execuție și urmărire transparentă a investițiilor publice și un mecanism de reclădire a încrederii între cetățean și stat, între sectorul public și cel privat și între antreprenorii români si firmele internaționale. 

Întreaga planetă va trebui să plătească un premium simultan pentru securitatea economică și pentru combaterea schimbărilor climatice. România trebuie să-și propună să fie campioana dual-use tehnologies, a securității cibernetice, a securității și independenței energetice și a tranziției către un model energetic sustenabil și respectuos față de mediu și biodiversitate. Industria de apărare și de dual use tech poate să cunoască o adevărată renaștere. 

Am vorbit la UPG despre Exemplul Românesc de tranziție ecologică si denevoia de a găși un just echilibru între radicalismul ecologic și imobilitatea în tranziția ecologică. Energia este și va continua să fie coloana vertebrală a oricărei economii și sectorul unde România încă dispune de pârghii importante. Putem produce energie ieftină și curată și să creem locuri de muncă bine plătite în economia verde. O economie competitivă poate și trebuie să meargă mână în mână cu o economie sustenabilă. Economia circulară, digitalizarea economiei, nu doar a statului, dar și industriile creative vor trebui să-si găsească locul natural în noul model economic românesc. 

Imensul potențial agricol si agro-industrial al țării trebuie și el valorificat și pregătit pentru mutațiile tehnologice și climatice. Și aici statului îi revine un rol important în sprijinirea și asumarea riscurilor de asigurări și investiții pentru fermele mici și gospodăriile țărănești. Irigațiile și managementul apelor de ultimă generație trebuiesc introduse de urgență, folosind pe scară extinsă modelul israelian. Lecțiile războiului și a odiseei exporturilor de cereale ucrainiene arată subinvestiția în infrastuctura portuară, logistică și transport multimodal din zona Mării Negre și Dunării Maritime. 

Într-o lume în care oamenii pun tot mai mult accentul pe experiența unică a turismului și wellbeing, România își poate transforma relativa întârziere a dezvoltării sale într-un uriaș avantaj de ecoturism, produse bio și leagăn de biodiversitate, conducând inclusiv la repatrierea diasporei cu experiență în industria ospitalității și a stabilirii în România a unor noi generații de turiști, tineri profesioniști, dar și pensionari care pun preț pe calitatea vieții și naturii, departe de vacarmul marilor orașe. Mergeți pe Via Transilvanica și sigur vă veți gândi cum să reveniți cât mai curând! 

Un nou model economic românesc: Independență în Gândire, interdependență în Acțiune 

De patru ani conduc ședințe ale Consiliului Nord Atlantic, în sala marilor decizii și unde vedem scris, cu litere mari, motto-ul organizației pe care sunt mândru să o slujesc: Animus în Consulendo Liber - Uniți în Spirit Liber. La aproape 75 de ani de la înființarea celei mari puternice alianțe a umanității, acest îndemn rămâne la fel de relevant și astăzi și ar trebui să ne îndemne și pe noi, mai proaspeții veniți, să gândim cu spiritul liber și cu … mintea noastră. 

A gândi independent nu înseamnă a deveni izolaționist, protecționist sau să fii autist politic sau economic. Înseamnă a vedea cu limpezime care este locul tău cât mai sus în lanțurile de creare de valoare, comerț, investiții, știință și tehnologie. Și, mai ales, cum să ajungi acolo. Experiența Spaniei și viziunea a Strategiei Spania 2050 este extrem de utilă și pentru România. 

Să înțelegi cum să foloseșți specificul tău cultural - ingeniozitate, adaptabilitate, curiozitate, inteligență nativă - pentru a te pune în valoare, individual și colectiv. Să-ți recunoști și punctele slabe - instinctul de a “fenta” regulile, slaba coeziune socială, lipsa de încredere în instituții, un stat slab - pentru a încerca să le corectezi. 

Un model economic nu este - și nu trebuie să fie - identic peste tot. Abundă sub-modele de capitalism, de la cel anglo-saxon la cel renan, scandinav sau mediteranean. În Europa în tranziție lucrurile sunt încă fluide. La noi coexistă forme de post-comunism cu cele de capitalism primitiv și elemente de capitalism post-industrial. Avantajul este că acest amalgam este încă fluid, deci modelabil. Aici intervine rolul elitelor românești în definirea unui model românesc, parte integrantă a sistemului capitalismului liberal, însă cu trăsăturile specifice ale culturii și etapei istorice pe care o traversăm. Preluând critic modele de success, însă modelând un tot coerent și cu specificitățile noastre naționale. 

Și în relația cu Uniunea Europeană trebuiesc aduse clarificări importante. Politicile și fondurile europene sunt elemente de sprijin și nu un substitut al unei viziuni economice și instituționale proprii. PNRR, fondurile europene și Politica industrială a UE trebuie să informeze, însă nu se poate substitui unei politici economice și industriale naționale. Partenerii noștri de la FEPS au dreptate când susțin că PNRR ar trebui să devină Planuri Naționale de doar de Redresare, ci și de Transformare. România trebuie să-și gândească o politică industrială 4.0, care să anticipeze și să îmbrățișeze revoluțiile industriale și tehnologice în plină desfășurare și să o integreze într-un tot armonios. 

Toate națiunile dezvoltate sau în curs de dezvoltare folosesc pârghii fiscale și subvenții pentru a stimula investiții în domeniile viitorului: India folosește “production-linked incentives”pentru panouri fotovoltaice și baterii avansate. Coreea de Sud oferă scutiri de impozite pentru companiile de microprocesoare. La fel în Germania, Polonia, Canada (cu Made-în-Canada plan) sau A Future Made în Australia. Un Stat român activ și selectiv va trebui să facă exact asta, să stimuleze sectoarele de care depinde competitivitatea agregată a economiei. 

Ce Economie și Stat pentru ce tip de Societate? 

A doua mare eroare politică și intelectuală, pe lângă cea a decuplării statului de economie, este cea a decuplării economicului de aspectele sociale ale societății. Ca și politicile publice, și politicile economice au un scop, o finalitate socială - o viață mai bună și mai împlinită pentru oameni. Între modelul economic și contractul social ale unei națiuni există o legătură indisolubilă. Ele reflectă cultura unei națiuni sau comunități la un anumit moment al istoriei. Națiunile care fac parte Liga Mare nu sunt doar țări de mari dimensiuni, ci sunt mai ales națiuni care au știut să-și schimbe din mers modelul economic și social devenit neperformant și să pregătescă viitorul construind unul nou. România nu va putea recupera decalajele încă importante față de națiunile dezvoltate dacă nu își modifică modelul politic, economic și social actual, inovând, anticipând și pregătind un viitor care deja se instalează în economiile și societățile noastre. 

O economie competitivă merge mână în mână și se potențează reciproc cu un contract social generos. Investiția în educație, sănătate, infrastructuri și inovare nu sunt simple cheltuieli bugetare, ci catalizatorii și indicatorii succesului oricărei națiuni. Nu nivelul taxelor este cel care reflectă un anume contract social ci importanța și calitatea acestor politici și servicii publice, reflectate ca norme și valori în societate. 

Se vorbește tot mai mult despre “economia bunului comun”. Cum ar arata o economie a bunului comun în era inteligenței artificiale generative, biotehnologiei și a tehnologiilor quantum? 

Inteligența Artificială generativă reprezintă mai mult decât transformarea meseriilor și a modurilor de muncă, ci a însăși modului în care interacționăm în societate. Ministrul francez Stanislav Guerini, numește asta o “revoluție antropologică”. Noul contract social și model economic românesc vor trebuie să reflecte această imensă transformare a societății umane, necăzând nici în capcană tehno-progresului dezumanizant, nici în cea a negării caracterului logic al progresului științei și inovației. 

Oceanul de probleme sociale cu care se confruntă țara trebuie să aibă un răspuns și în modul de organizare și finanțare a economiei. Întreprinderile sociale, microfinanțarea, stimularea ONG-urilor cu activitate socială, a tinerilor antreprenori care aleg să îmbrățișeze impact investing, investiții făcute cu intenția de a genera impact social și de mediu pozitiv și măsurabil, pe lângă profitul financiar. 

Și restul actorilor din societate, precum biserica și mediul civic  au un rol important de jucat. Bisericie și ONG-urile din sfera socială trebuiesc constituite într-o adevărată rețea socială națională. Așa vom putea asigura atât creșterea generală a economiei, atacând simultan problemele de sărăcie, excluziune și abandon școlar, inclusiv în comunitatea rromă. 

Dezastrul demografic, hemoragia migrației tinerilor și criză forței de muncă vor reprezenta o imensă provocare pentru noul model economic și contractul social al țării. Riscul de a deveni bătrâni înainte să ajungem bogați este mai real decât oricând.  Acest new deal românesc va trebui să cuprindă politici de natalitate ambițioase și un plan strategic de recuperare a unei părți cât mai mari din dispora românescă și moldovenească cu dublă cetățenie. Și, selectiv, de forță de muncă din alte geografii. Experiența butoiului de pulbere pe care stau democrațiile occidentale datorită unei politici necontrolate de atragere de forță de muncă ieftină din Africa și Orientul Mijlociu și Îndepărtat trebuie să ne servească drept lecție despre cum să nu facem în politică noastră de imigrație. 

Și maniera în care măsurăm și analizăm progresul economic și social va trebui schimbat din temelii. România nu mai poate doar să măsoare creșterea PIB-ului ca principal indicator de succes. Creștem, însă nu ne dezvoltăm. Calitatea vieții și a mediului înconjurător, a serviciilor publice, a accesului la cultură și știință, demografia și pregătirea forței de muncă, transparența în viață publică, nivelul de digitalizare, productivitate, inovare și competitivitate, gradul de solidaritate socială, coeziunea teritorială și civică, sunt tot atâția factori și indicatori pe care va trebui să-i măsurăm și să-i integrăm în noul model de guvernanță economică românesc. Astfel, vom dezvoltă faimoasele și iluzoriile criterii de performanță în sectorul public. Nu doar Guvernul și administrația publică vor trebui digitalizate integral și înarmate cu competențe și abilități de forecasting, modelare și implementare de politici publice de ultima generație. Parlamentul va trebui să dispună, la rândul său, de instrumente de formulare de politici publice și bugetare dinamică, de genul Government Accounting Office britanic sau Congressional Budget Office al Congresului american. Dacă vrem un Parlament mai bun și reprezentativ în sistemul nostru democratic, va trebui să continuăm să corectăm ce nu face bine, dar să și investim în capacitatea sa de a-și juca rolul constituțional în materie legislativă și bugetară. 

Și Brandul de țară va trebui să devină parte a noului model economic. Imaginea de astăzi a României este pe nedrept ponosită și cenușie. Reputația - bună sau proastă - a unei națiuni, firme sau a unui simplu cetățean contribuie direct la succesul sau eșecul acestora. ‘Obrazul subțire cu cheltuială se ține” spune o vorbă românească. Investind în imaginea și reputația țării, promovând coerent și perseverent un brand care să reflecte adevărata esență a țării și poporului noastru - o țară cu talent în inovare și tehnologie, cu natură superbă și cu oameni creativi - vom face ca exporturile de mărfuri și servicii, dar și de cultură și idei să crească valoarea întregii economii, recâștigând respectul străinătății și încrederea și speranța românilor. 

Prin integrarea Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei și a întregii zone Balcanice în structurile europene și euroatlantice, întregul flanc estic românesc (inclusiv nordul Transilvaniei), dar și sudul și Banatul vor avea vecinătăți mai prospere și stabile, generând oportunități de dezvoltare în toate regiunile țării. România poate deveni o putere economică multi-regională din zona Mării Negre extinse și până Europa Centrală, Balcani, Mediterana și zona Orientului Mijlociu și a zonei Golfului. 

Nevoia de inovare și în politica românească 

În acest ocean de probleme contradictorii, va trebui să gândim cu capul propriu și să inovam și în sfera politică. Este tot mai evident că vechiile ideologii Stânga vs. Dreapta și modelele economice derivate nu mai corespund acestei vaste transformări la nivel global și a problemelor structurale ale țării. 

Va trebui să ne regăsim o adevărata busola morala și politica care să ne ghideze prin această miriadă de provocări. Pendulul ideologic, astăzi în frenetică oscilație, se va opri într-o altă dimensiune, dincolo și deasupra vechii paradigme Stânga - Dreapta. Partidele care înțeleg acest adevăr și inovează ideologic au viitor, celelalte vor deveni fie depășite, fie simple efemeride ale votului de protest. 

Pentru a înfăptui toată această listă de ambiții trebuie să ne diagnosticăm, însă, cinstit, capacitatea de acționa în sfera politică. Căci, parafrazîndu-l pe Caragiale, această capacitate e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire. 

Avem potențial, cum s-ar spune, dar n-avem relevanță. Avem geografie, dar n-avem economie pe măsură. Avem resurse naturale, dar ne-am risipit resursa umană. Avem politicieni, dar nu avem inteligență politică. 

România s-a afundat într-o criză de inteligență națională, de leadership, de educație politică. Anvergura ei a stagnat atât la nivel de stat, cât și la nivel de societate. Țara pare că se sufocă sub presiunea unui program de stagnare, nu de dezvoltare. Am intrat cu toții într-o cadență a pasului pe loc, în care nimic nu pare să meargă. Nu există dezvoltare pentru că nu există știința de a o concepe și implementa. Economia și societatea sunt ținute în loc și trase în jos de modul de operare al clasei politice. 

Clasa politică trebuie să-și revizuiască în primul rând resursa umană. Și acest lucru trebuie nu doar spus, ci și asumat. Nu poți ridica o economie fără cultură, fără educație, fără conștiința valorii. 

E treaba partidelor să fie confruntate cu această axiomă a competenței și să i se conformeze după curajul, inteligența și onestitatea de care dispune. Și tot partidele politice trebuie să înțeleagă că fără un acord politic pe un program de dezvoltare strategică, România nu are cum să-și recupereze întârzierea. 

Cunosc mulți bărbați și femei de calitate în toate partidele și în administrația statului. Îi chem să își asume rolul de lideri și să pună umărul la următorul capitol al Proiectului Național. 

România trebuie să-și revizuiască relația cu timpul. Timpul a fost mereu privit electoral, populist, personal, interesat. Politicienii l-au comprimat, au promis totul înainte de vreme, dar timpul s-a dovedit mereu mai lung decât picioarele minciunii. Oamenilor nu le-a rămas decât să-și piardă răbdarea. România trebuie să trăiască în timp real, în timpul ei organic și cinstit, măsurat în proiecte strategice și planuri clare, în termene precise, asumate și respectate. Trebuie să înțelegem că, dincolo de discursuri politice, există o societate care a obosit să aștepte. 

Ca să facă saltul istoric de dezvoltare, România are nevoie, așadar, nu doar ne un nou model economic și de inovație, ci și de un plan strategic pe cel puțin un deceniu, de un pact politic al partidelor și de o mai atentă selecție a politicienilor. Această parte a diagnosticului poate fi dureroasă, dar dacă n-o conștientizăm, n-o putem trata și nu ne putem vindeca. 

Transformând statul, politica, economia si societatea si înarmati cu viziune, ambiție și tenacitate vom putea începe marșul forțat către top 10 țări în Europa și statutul de economie dezvoltată, bazată de inovare, competitivitate, coeziune teritorială și socială și sustenabilitate, generatoare de locuri de muncă și civilizație pentru toate generațiile. Avem toate atuurile pentru a ne propune acest salt istoric, având ca fundament un sistem de educație și formare profesională inclusiv și de calitate, însoțind și sprijinindu-ne cetățenii sa aiba acces la sanatate si să se educe din leagăn până la pensie. 

Saltul istoric este cu și despre oameni. Despre nevoile, fricile, dezamăgirile și ambițiile lor. Clasa politică este în serviciul cetățeanului, nu invers. Într-o societate în care nimic nu mai merge, trebuie să punem țara pe picioare. Din respect față de înaintașii noștri și din dragoste pentru copiii noștri. 

La finalul zilei, orice model economic, indiferent de cât de formidabili suntem în conceptualizarea și aplicarea sa, are sens doar dacă are drept finalitate o viață mai bună pentru un număr cât mai mare posibil de oameni.  

După ani lungi de băltire, de tiranie a imposturii și de lipsă de direcție, mulți dintre noi se vor îndoi că vom putea reuși. Eu nu îmi pierd speranța că, împreună, vom putea să ne autodepășim și să renaștem. 

Închei cu alt dicton latin: Ducor, non Duco! Conduc, nu mă las condus!”, potrivit sursei citate. 

Editor : Alexandru Costea