Gabriela Firea, un nou atac la adresa lui Klaus Iohannis

Data publicării:
firea fb

Gabriela Firea susţine că preşedintele ales a copiat aspectele legate de unitatea naţională din mesajele folosite de Victor Ponta în campania electorală. "În 1918, Marea Unire a avut o expresie teritorială și instituțională. A însemnat desăvârșirea statului național, ca act de voință al națiunii române. Ca Președinte al României, îmi propun să redescoperim împreună ideea de unitate națională.", spunea în urmă cu două zile președintele ales la României la Alba Iulia, cu prilejul festivităților dedicate Zilei Naționale, preluând mesajul central al campaniei prezidențiale a lui Victor Ponta. (...) În timp ce președintele ales rostea aceste cuvinte, pe câteva case din secuime era arborat drapelul de doliu, iar reprezentanții Partidului Civic Maghiar au folosit ziua de 1 Decembrie drept prilej pentru reiterarea ideilor secesioniste legate de Ținutul Secuiesc. - scrie Gabriela Firea pe site-ul oficial.

Senatoarea PSD  spune că președintele ales ar trebui să fie preocupat de manifestările jignitoare pe care liderii maghiari le au la adresa românilor: "Poate că în paralel cu marile proiecte naționale pe dl Iohannis ar trebui să-l preocupe și aceste manifestări jignitoare la adresa tuturor românilor de bună credință, chiar dacă ele sunt organizate de o formațiune ai cărei lideri l-au sprijinit public și explicit în turul al doilea al alegerilor prezidențiale."

Gabriela Firea îi cere lui Klaus Iohannis, în același mesaj, să îi retragă Ordinul Național Steaua României lui Laszlo Tokes. "N-ar fi deloc rău ca pe lista cu marile noastre restanțe, despre care vorbește președintele Iohannis, să figureze și retragerea Ordinului Național Steaua României acordat lui Laszlo Tokes, ca semn că cei care sfidează statul român nu pot fi în același timp și beneficiarii unor înalte distincții ale acestuia. Îi solicit acest lucru președintelui ales, în dublă calitate, de senator al României și de membru în Consiliul de Onoare al Ordinului Național Steaua României, care a decis în unanimitate ca dlui Tokes să-i fie retrasă distincția." - mai scrie senatoarea PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...