Firea le scrie colegilor de partid: PSD s-a prăbușit în sondaje. Valul de ură nu a fost niciodată atât de puternic

Data actualizării: Data publicării:
firea microfon

Gabriela Firea mai lansează un atac împotriva lui Liviu Dragnea printr-un comunicat de presă ca să asigure că nu a încheiat vreun pact cu șeful PSD și nu și-a negociat tăcerea. Gabriela Firea susține că ultimele întâlniri pe care le-a avut Dragnea la sediul PSD i-a amenințat pe liderii din teritoriu sau le-a făcut promisiuni încercând fie să-i fidelizeze, fie să-i sperie. 

Scrisoarea integrală a Gabrielei Firea:

Nu am făcut nici armistițiu și nici nu am încheiat vreun fel de pact de coabitare cu președintele Liviu Dragnea. Nici nu aș fi avut cum, pentru că nu este vorba de o dispută personală care să poată fi încheiată cu o ofertă potrivită. Am spus-o și o mai repet: nu urmăresc să-i iau locul dlui Dragnea și nu încerc să obțin niciun fel de avantaj personal. De asemenea, vreau să fie foarte clar că nu intenționez să destabilizez coaliția majoritară din parlament sau să pun în pericol programul de guvernare. Am ridicat însă niște probleme, acumulate într-un an și jumătate de discuții sterile în partid, care s-au acutizat în ultima perioadă.

Tăcerea mea din ultimele zile nu are nicio cauză subterană, spre stupefacția celor care se hrănesc zilnic doar cu esență de complot, ci mi s-a părut normal să las „scena” liberă și altor colegi care ar putea să contribuie la această dezbatere absolut necesară pentru PSD. Dacă cei mai mulți au ales să se abțină de la luări publice de poziție, acest lucru se datorează și modului perfid în care am fost atacată și defăimată de către camarila, asumată sau nu, din jurul lui Liviu Dragnea.

Nu sunt în fruntea niciunei răzmerițe și nu am intenționat să fiu eu cea care dă tonul schimbării în partid. Știu însă că sunt mulți colegi care gândesc la fel ca mine, așa că nu voi ezita să mă alătur oricărei inițiative oneste, fie ea scrisoare, rezoluție sau orice altceva, care are ca scop modernizarea Partidului Social Democrat, readucerea lui aproape de oameni și de problemele lor, precum și asumarea fără echivoc a valorilor europene și nord-atlantice.

În urmă cu 3 ani, la congresul care i-a validat alegerea în funcția de președinte al partidului, Liviu Dragnea spunea că trebuie să începem construcția unui partid nou, autentic de stânga, care va pune pe primul loc oamenii. „Vom face politica celor care lucrează în marile întreprinderi, a celor care nu au sâmbăta și duminica libere, a celor care inovează, a celor care sunt plecați în străinătate”.

Ne-am lăsat cu toții amăgiți de aceste vorbe mari, oamenii ne-au votat covârșitor la alegerile din 2016, iar noi, cei din conducerea partidului l-am sprijinit necondiționat.  Numai că Liviu Dragnea a uitat mult prea repede promisiunile și a impus partidului o agendă paralelă și un stil discreționar de conducere, luând decizii, unele de o importanță covârșitoare, pe baza consultării cu doar câțiva oameni, unii dintre ei din afara PSD, sau chiar din statul subteran cu care spune că se luptă.

Sunt întrebată cum de am realizat abia acum că lucrurile nu merg deloc în direcția cea bună. Răspunsul e foarte simplu: nu, n-am avut brusc o revelație, dar am constatat, gradual, că acest mod de a face politică se răsfrânge direct asupra cetățeanului. Eu mă lupt pentru a-mi putea respecta angajamentele pe care mi le-am luat, împreună cu Liviu Dragnea, față de bucureșteni, referitoare la trafic, la sistemul de termoficare, la asistența medicală, la protecția socială, dar când văd că proiectele noastre stagnează din cauza unor abordări politicianiste, atunci e clar că trebuie să ducem lupta la alt nivel.

S-a spus că acest mod de a conduce partidul cu mână forte ne-a asigurat succesul în alegeri, dar s-a întrebat cineva dacă acest lucru ar fi fost posibil fără implicare și dăruirea noastră, a celorlalți lideri și militanți ai partidului? Iar dacă marile victorii electorale n-au folosit la punerea în practică a unor politici care să le facă oamenilor viața mai bună, ci doar i-au asigurat lui Liviu Dragnea accesul la resurse cu ajutorul cărora să-și consolideze poziția de lider absolut, atunci putem spune că au fost degeaba.

Dovada cea mai bună a faptului că am dreptate este modul în care Liviu Dragnea a înțeles să răspundă la acuzațiile pe care i le-am adus. În loc să creeze cadrul unei dezbateri deschise și principiale în partid, a găsit de cuviință să-i convoace la sediul central pe liderii de organizații, unul câte unul, sau în grupuri mici, după afinități și, sub pretextul unor discuții referitoare la organizarea referendumului, să încerce să-i intimideze sau, după caz, să-i fidelizeze, cu amenințări mai mult sau mai puțin voalate, sau cu promisiuni mai mult sau mai puțin iluzorii. Doar din informațiile pe care le am eu, a oferit primele 3 locuri pe lista de la europarlamentare la cel puțin 30 de colegi! 

Mulți dintre colegii sau votanții noștri văd în Liviu Dragnea simbolul luptei împotriva statului paralel și a președintelui Iohannis. Este o percepție pur subiectivă, pentru că faptele arată cu totul altceva. După alegerile din 2016, în ciuda multor măsuri bune, cu mare impact în rândul populației, PSD s-a prăbușit în sondaje ca intenție de vot, în timp ce toți adversarii noștri capitalizează această scădere, valul de ură împotriva PSD nu a fost niciodată atât de puternic, iar noi înfruntăm această realitate sub conducerea unui președinte vulnerabil din multe puncte de vedere, cu o cotă de încredere cu mult sub cea a partidului. În condițiile acestea, e limpede pentru oricine că bătăliile politice care ne așteaptă în 2019 sunt pierdute din start!

În mai puțin de 4 luni, Bucureștiul va deveni capitala Europei pentru jumătate de an, odată cu preluarea de către România a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Cred că avem acum o ultimă șansă de a ne prezenta în fața opiniei publice din întreaga Uniune ca partid modern, democratic, pro-european, capabil să susțină cu legitimitate interesele românilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...