Gabriel Oprea a trimis astăzi o scrisoare adresată președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin care dorește reluarea votului în cazul imunității sale.
„Am depus astăzi cererea către Președintele Senatului. Nu a fost și nu este intenția mea să fug de Justiție. Însă ceea ce se întâmplă cu acest dosar nu este în regulă. Vreau dreptate pentru Bogdan Gigină, dar dosarul acesta nu pare a fi despre dreptate, ci despre răzbunări și răfuieli cu substrat politic”, a anunțat fostul ministru.
Solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale pentru ucidere în culpă împotriva lui Gabriel Oprea poate fi suspusă din nou la vot, susţine judecătorul Cristi Dănileţ. Potrivit acestuia un asemenea demers nu îi obligă pe procurori să vină cu probe noi.
„Dacă nu s-a admis o dată propunerea de a se formula cerere de urmărire penală a unui (fost) ministru parlamentar, este oricând posibil să se repete această cerere, întocmai cum un denunţ poate fi formulat de mai multe ori de către aceeaşi persoană. Prin urmare, pentru a se exprima un nou vot în chestiunea urmăririi penale, nu este nevoie nici de probe noi aduse de procurori, nici să se găsească vicii în prima procedura”, arată magistratul.
Este posibil așadar ca votul în caz caz să fie reluat luni, atunci când este următoarea ședință a Senatului.
Luni, în plenul Senatului, Gabriel Oprea le-a cerut colegilor să voteze împotriva cererii DNA, iar 73 de senatori au procedat întocmai. Acum, senatorul susține că va cere să fie încuviințată cererea privind urmărirea penală pentru uciderea din culpă a polițistului Bogdan Gigină.