Fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se va întâlni joi cu Klaus Iohannis
Data actualizării: Data publicării:
Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker efectuează, joi, o vizită la Bucureşti, context în care va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis şi i se va acorda titlul Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Studii Economice (ASE), conform Agerpres.
Ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa fostului preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker se va desfăşura în Aula Magna a Palatului ASE. Evenimentul are loc în contextul manifestărilor organizate de Academia de Studii Economice cu prilejul împlinirii pe 6 aprilie a 110 ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ superior.
Preşedintele Klaus Iohannis va participa la acest eveniment şi va susţine o alocuţiune.
După ceremonie, şeful statului îl va primi pe fostul preşedinte al Comisiei Europene la Palatul Cotroceni.
Jean-Claude Juncker a fost preşedinte al Comisiei Europene din 2014 până în 2019.