Fosta directoare a Penitenciarului de Femei Târgșor, trimisă în judecată pentru fals și înșelăciune

Data publicării:
1903 20targsor-55651

Din rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție:

„La data de 24 martie 2010, Penitenciarul Târgșor a devenit beneficiarul unor fonduri europene acordate în cadrul programului POSDRU în vederea punerii în practică a proiectului intitulat Persoanele private de libertate, în slujba protecției mediului înconjurător, pentru creșterea competitivității și a atractivității teritoriilor.

Proiectul avea ca obiectiv general promovarea formelor de parteneriat public - privat, grupând în jurul unităților administrativ teritorial serviciile responsabile de deținerea și reintegrarea persoanelor private de libertate, pentru a pregăti reintegrarea acestora în societate, prin ocupare și ucenicie într-o meserie.

În cadrul acestui proiect, în cursul anului 2011, inculpata Pușcaș Mihaela a îndeplinit funcția de manager de proiect. În această calitate, pe parcursul derulării proiectului, a depus la Autoritatea Contractantă o cerere de rambursare în care a consemnat, în mod nereal, că toate cheltuielile sunt eligibile și că au fost respectate procedurile privind achizițiile, atașând la această cerere mai multe documente false pe care le-a semnat sau pe care le-a aprobat în calitate de director de penitenciar.

În această modalitate, inculpata Pușcaș Mihaela a cauzat un prejudiciu în valoare totală de 426.281,06 lei (echivalentul a aproximativ 100.775 euro), reprezentând fonduri europene POSDRU și fonduri de la bugetul de stat. Din acești bani, Penitenciarul Târgșor a restituit suma de 15.329,89 lei, iar Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - nu s-a constituit parte civilă pentru diferența rămasă nerecuperată până la finalizarea cercetărilor.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Ploiești.

DNA precizează că „această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri