Fost ministru PSD: Nu mă regăsesc în partid, în această etapă
Data actualizării: Data publicării:
Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii în Guvernele Ponta și Grindeanu și un apropiat al ex-președintelui Ion Iliescu, a declarat, vineri, că are o legătură foarte puternică cu PSD, dar că, în această etapă, asemenea altor colegi, nu se mai regăsește în partid.
„Eu am o legătură cu acest partid foarte puternică și sunt prudent cu deciziile pe care le iau. În momentul în care iau o decizie, însă, mi-o asum și merg mai departe. Ați întrebat dacă mă mai regăsesc. În partid da și în valorile care au construit acest partid, da. Și în valorile social-democrației, da. Și în solidaritatea și în spiritul acestui partid, da. În mulți dintre oamenii din acest partid, da. Uneori, în această etapă, în această fază din evoluția acestui partid, nu mă regăsesc. Și eu cred că, alături de mine, sunt mulți alții care nu se regăsesc”, a spus Vulpescu, într-o conferință de presă în care a făcut bilanțul activității sale ca ministru al Culturii.
Fostul membru al Guvernului a mai arătat că, în ultima perioadă, toate deciziile în PSD s-au luat prin intermediul Comitetului Executiv și că s-ar impune o întoarcere la Statutul partidului.
„Este o etapă și eu cred că în structurile pe care Statutul partidului le prevede — Biroul Permanent Național, Comitetul Executiv Național, Consiliul Național — să se discute serios niște lucruri. În ultimele luni, au fost numai ședințe ale Comitetului Executiv Național, care propunea premieri și miniștri pe care îi dădea afară mai devreme sau mai târziu. E cam puțin pentru ce trebuie să facă un partid și eu cred că ne vom întoarce la Statutul partidului, la structurile sale și să vedem ce este de făcut. Eu cred că dialogul este soluția, întotdeauna”, a explicat fostul ministru.
Întrebat de ce Liviu Dragnea a vrut să schimbe Guvernul, Ionuț Vulpescu a spus că președintele PSD poate să răspundă mai bine, însă, în opinia sa, astfel de modificări în structura Executivului, din șase în șase luni, nu sunt benefice.
„Aici cred că domnul președinte Liviu Dragnea poate să vă răspundă mai bine ca mine. Eu nu cred că o schimbare din șase în șase luni (n.r. a Guvernului) este benefică. Nici partidului, nici încrederii oamenilor în noi. Politicile publice cer continuitate”, a arătat Vulpescu.