Fost ministru PSD, după ultimul mesaj al Corinei Crețu: „Abia acum putem vorbi de trădarea interesului național”

Data actualizării: Data publicării:
aurelia cristea psd

Fostul ministru pentru Dialog social Aurelia Cristea, trecută între timp de la PSD la Pro România, formațiunea condusă de Victor Ponta, spune că este „foarte grav” faptul că reprezentanții coaliției PSD-ALDE spun în țară că sunt depuse proiecte pentru finanțare la Bruxelles, dar proiectele nu au ajuns niciodată la Comisie. „Abia acum putem vorbi de trădarea interesului național de către această guvernare iresponsabilă”, arată Cristea, făcând trimitere la cele mai recente declarații ale comisarului european Corina Crețu.

aurelia cristea psd
Aurelia Cristea, pe când era membru al PSD. Sursă foto: Facebook

„Să analizăm cu atenție ceea ce declară comisarul european Corina Crețu, și care este dispusă să discute cu cifrele pe masă. Faptul că reprezentanții actualei coaliții de guvernare declară aici în țară că sunt depuse proiecte pentru finanțare la Bruxelles și ele nu există acolo este foarte grav. Abia acum putem vorbi de trădarea interesului național de către această guvernare iresponsabilă”, scrie Aurelia Cristea, într-un mesaj pe contul său de Facebook.

Fostul ministru mai arată că majoritatea decidenților nu pot gândi proiecte și nici nu le pot gestiona deoarece „nu știu nimic despre domeniul de care răspund, vremelnic”.

„Nu pot coagula echipe de lucru pentru că așteaptă mereu indicații de la «șeful cel mare» care i-a pus în funcții, și oricum nu fac nici un pas fără aprobare lui, «a șefului suprem», altfel riscă să-și piardă funcția. Și uite așa rămânem fără infrastructură în transporturi, sănătate, educație, și vom fi condamnați într-adevăr să fim doar migranți în Europa sau slugi la diverși stăpâni (inclusiv la PSD...)”, mai scrie Cristea, care face un apel către parlamentari să nu uite că au puterea să schimbe aceste lucruri.

Declarațiile fostului ministru PSD vin după ce comisarul european Corina Crețu a vorbit, miercuri seară, la România TV, despre proiectele pe fonduri europene prezentate în România ca fiind aprobate, dar care nu au ajuns la Bruxelles. „9,2 miliarde de euro are România pentru infrastructură mare, iar pe lucrări s-au cheltuit doar 1,3 miliarde de euro. Ni se spun că sunt 200 de contractări! Care sunt acele contractări? Nu au venit la Comisia Europeană. Să schimbi proiectele pe infrastructură în funcție de ministru e prea mult! Să spui că Centura Bucureștiului e la Comisie?! Nu e la Comisie! Să spui că magistrala de metrou M6 s-a aprobat, când nu s-a aprobat?! Vreau să dau un mesaj pentru Guvern, haideți să reluăm discuțiile cu cifrele pe masă. Haideți să vedem de ce investițiile prin fonduri nerambursabile nu ar fi mai bune decât cele prin parteneriat-privat. (...) Nu avem proiecte în analiză. Nu știu de ce nu se depun aceste proiecte. La Simeria avem cel mai mare proiect din Europa, de peste un miliard de euro. De ce să facem parteneriat public privat, când avem bani care nu se returnează niciodată?!”, a declarat Crețu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...