Florin Cîțu a spus despre datele furnizate marți dimineață de INS, cu privire la evoluția economiei în an de pandemie, că este o „performanță care spulberă estimările apocaliptice”. Prim-ministrul a adăugat că evoluția fost în medie cu 2,5% mai bună față de cea estimată de instituțiile internaționale, Comisia Europeană, agențiile de rating și instituțiile financiare.
„Economia României, performanța care SPULBERĂ estimările apocaliptice! În trimestrul IV din 2020, economia României a crescut cu 5.3%!!! O performanță fantastică. Cea mai RAPIDĂ revenire a economiei din istorie. Am promis. Am făcut. Am avut dreptate. Revenirea economiei în V, o certitudine!”, a scris Florin Cîțuu, pe pagina de Facebook.
Premierul a mai spus că, în 2020, economia României, alături de cea globală, a fost lovită de „cea mai mare criză din ultima sută de ani”.
„Cu toate acestea, s-a contractat cu DOAR 3,9%. Am luat cele mai bune măsuri din punct de vedere economic și am spulberat TOATE estimările apocaliptice. Împreună am reușit să redresăm economia și să avem acest rezultat. România a PERFORMAT în 2020 cu 5% mai bine decât estimarile inițiale și în medie cu 2.5% mai bine decât TOATE estimările publicate de instituțiile internaționale, CE, agențiile de rating și instituțiile financiare”, a completat șeful Executivului.
El a mai spus că „nu ne oprim aici”, iar „anul acesta este anul REFORMELOR și al INVESTIȚIILOR”.
„Corectăm 30 de ani de amânări și de populism. În acest prim mandat, de 4 ani, promit să pun economia pe o traiectorie de creștere economică sustenabilă și să creez un mediu economic în care toți românii au șansa de reuși”, a mai spus Florin Cîțu.
Editor : G.C.