Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat că programul de guvernare şi lista miniştrilor din Cabinetul Ciucă au fost aprobate de conducerea liberalilor și a spus că Guvernul minoritar are șanse să treacă în Parlament. A fost contrazis însă chiar de premierul desemnat Nicolae Ciucă, care a spus că, „matematic”, nu are șanse să primească votul legislativului.
Cîţu a spus, după şedinţa BEX al PNL, că Guvernul „are șanse” să treacă de Parlament și că strategia este negocierea cu fiecare parlamentar în parte, aceeaşi strategie care a fost folosită când a fost dat jos Guvernul Dăncilă.
„Acest Guvern va trece. Este un guvern care va avea susținere. Vom avea un program de guvernare care vine cu soluții pentru România”, a spus Cîțu.
Pe de altă parte, Ciucă a spus că a decis să meargă în Parlament cu lista Guvernului și cu progamul de guvernare pentru că până miercuri mai este timp de reflecție pentru parlamentari.
„Așa cum arată situația și cifrele, matematic guvenul nu are șanse să treacă. Pe parcursul negocierilor s-a constatat destul de multă inflexibilitate și că am realizat că probabil nu se va ajunge la un acord politic astfel încât să putem determina o majoritate care să aprobe Guvernul în Parlament. Totuși, ținând cont de situația în care ne găsim astăzi, una deosebit de complicată, am hotărât să merg cu progamul de guvernare și Cabinetul în Parlament pentru că până miercuri mai este timp, există timp de reflecție pentru fiecare dintre parlamentari”, a spus Ciucă.
Premierul desemnat a adăugat că prin votarea acestui Guvern „se poate câștiga timp, astfel încât partidele politice să poată să discute pentru compatibilizarea proiectelor politice comune”.
Conducerea PNL a aprobat lista de miniștri din Guvernul Ciucă și programul de guvernare. A fost o singură abținere pentru lista de miniștri, în timp ce programul a fost aprobat în unanimitate, a spus președintele PNL.
Editor : M.B.