Firea, după ce bugetul Capitalei a fost respins: Nu pot să fiu cinică, să mă bucur că acum dau și ei cu capul de pragul de sus

Data actualizării: Data publicării:
Gabriela Firea la sediul Primăriei Capitalei.
Gabriela Firea a comentat respingerea bugetului Capitalei, după ce consilierii USR PLUS au refuzat să îl voteze.

Gabriela Firea a comentat miercuri la Antena 3 respingerea bugetului Capitalei, după ce consilierii USR PLUS au refuzat să îl voteze, scrie G4Media.ro. „Cu amărăciune spun, nu cu aroganță, nu pot să mă bucur, nu pot să fiu cinică, să mă bucur că, acum dau și ei cu capul de pragul de sus”, spune senaotarea PSD.

Firea îi reamintește primarului Nicușor Dan că în campania alegerilor locale, când erau în competiție electorală, acesta i-ar fi adus numai „acuzații nefondate”, în privința modului în care era alcătuit bugetul Capitalei.

„Cunosc situația din București, din punct de vedere administrativ, foarte bine. În fiecare an a fost dificil să se realizeze bugetul, deoarece, deși Bucureștiul contribuie la produsul intern brut al țării (PIB), cu 25 de procente, se întoarce la Capitală de la Ministerul de Finanțe doar cu un procent, ceea ce este foarte puțin. Şi mie mi-a fost foarte dificil să întocmesc acest buget”, a comentat Firea la Antena3.

Aceasta a spus că nu poate să fie cinică și să se bucure că liberalii și Nicușor Dar „dau și ei acum cu capul de pragul de sus”, după ce au criticat-o pe ea, că în fosta ei calitate de primar nu și-a făcut bine treaba.

„Cu amărăciune spun, nu cu aroganță, nu pot să mă bucur, nu pot să fiu cinică, să mă bucur că acum dau și ei cu capul de pragul de sus, cum se spune, pentru că în campanie m-au demonizat și au spus că eu am alcătuit în fiecare an un buget populist, un buget suprarealist. Că m-am bazat de fiecare dată pe 7 miliarde de lei dar, de fapt, trebuia să mă mărginesc la 4 miliarde care veneau direct și sigur de la Ministerul de Finanțe, ceea ce nu a făcut niciun primar înaintea mea și cu siguranță nu va face nici de aici înainte”, a comentat Firea.

Nicușor Dan: Aștept de la USR PLUS propria variantă

Primarul general Nicușor Dan spune că este „total nemulțumit” după ce proiectul de buget propus pentru București a fost respins. El transmite că așteaptă de la USR PLUS propria variantă de buget.

„Sunt total nemulțumit că începerea investițiilor și plata datoriilor riscă să întârzie, iar asta din motive greu de înțeles pentru oricine”, afirmă Nicușor Dan.

Având în vedere această situație, aștept de la USR PLUS propria variantă de buget, care să respecte pe deplin obiectivele de investiții deja discutate, viziunea de dezvoltare pe care o susținem împreună și dorințele bucureștenilor și, în același timp, să nu arunce Primăria Capitalei în incapacitate de plată.

Citiți mai multe despre acest subiect pe G4Media.ro.

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri