Vicepremierul Mihai Fifor a spus, luni seara, că PSD a decis să rămână la guvernare și că va negocia cu parlamentari din toate partidele pentru a putea face acest lucru.
„Așa cum alții au negociat să ia de la noi, așa și noi negociem fără probleme. E vorba de parlamentari din toate formațiunile politice”, a spus el.
„După coaliția de astăzi nu mai sunt atât de convins că am reușit să înțeleg resorturile intime ale ieșirii ALDE de la guvernare. E decizia dânșilor, așa au ales. I-am spus astăzi lui Tăriceanu că nu vom accepta ca Pro România să meargă la guvernare alături de PSD. E un vot al colegilor în PSD și prin urmare vom continua. Dacă domniile lor au decis să facă alianță cu Pro România, dacă au ales să îl retragă pe Tăriceanu și să îl susțină pe Mircea Diaconu, toate acestea sunt hotărâri cu care astăzi au venit deja. Să nu încercăm să ne mințim unii pe alții că astăzi s-a luat decizia, nici pomeneală”, a spus Mihai Fifor.