EXCLUSIV. Viktor Orban: În România, „viaţa politică este puţin mai gălăgioasă decât ar fi justificat”
Premierul Ungariei, Viktor Orban, consideră că „relaţiile româno-ungare se numără printre relaţiile mai complicate în lume”, ceea ce nu este simplu, întrucât „au o psihologie complicată, o istorie grevată de probleme, cu conflicte de interese”. Pe de altă parte, șeful Executivului de la Budapesta este de părere că în România „viaţa politică este puţin mai gălăgioasă decât ar fi justificat”, iar relaţiile româno-ungare sunt mai bune faţă de cum se conturează ele din declaraţiile politicienilor. Și asta pentru că oamenii politici, atât români, cât și ungari, exagerează mai des, folosesc mai des cuvinte grele decât ar fi justificat. „Nu ar fi rău dacă acest lucru ar lipsi din relaţiile româno-ungare”, a conchis premierul ungar, în interviul acordat exclusiv pentru Digi24.
Interviul luat de jurnalistul Balazs Barabas a fost înregistrat în data de 27 iulie, în timpul participării la Universitatea de Vară „Balvanyos” de la Băile Tușnad. Este primul interviu acordat de premierul Ungariei unei televiziuni din România.
În 1990 dvs eraţi unul din cei mai tineri politicieni din Ungaria, de atunci sunteţi pentru a doua oară prim-ministru. Cum aţi văzut în această perioadă evoluţia Uniunii Europene?
Aşa este, aveam douăzeci şi ceva de ani când am devenit prima dată deputat în Parlament. Apoi în 1994 am fost preşedintele comisiei parlamentare pentru integrare europeană, ca deputat al opoziţiei, şi am primit acces în saloanele europene, să le spunem aşa. În 1998 am devenit prim-ministru, pentru patru ani, iar în acea perioadă, majoritatea celor peste 20 de capitole ale documentului de aderare la UE au fost negociate de guvernul nostru. Atunci am avut posibilitatea să înţeleg Uniunea, logica ei internă, apoi în 2010 am devenit din nou prim-ministru şi acum particip la summit-urile prim-miniştrilor europeni ca premier cu drepturi depline. Uniunea a trecut printr-o schimbare foarte interesantă. În 2002, când am fost la un summit al prim-miniştrilor, pentru ultima dată în calitate de prim-ministru, la Bruxelles, eram în mijlocul unui grup optimist, sigur pe sine, uneori vulcanic, cu planuri îndrăzneţe. Când m-am întors în 2010, toată lumea era letargică, vorbea de criză, tonul pesimist era cel dominant, nesiguranţa căutării căii de ieşire este mult mai pregnantă ca înainte. Deci UE a trecut printr-o schimbare uriaşă. Uniunea a răspuns bine la transformările din lume, care au loc şi astăzi, civilizaţia occidentală se confruntă permanent cu provocări, pierde teren, în timp ce alte civilizaţii, mai ales cele asiatice, se ridică. UE a dat un răspuns corect, a spus: să ne unim, să ne unim forţele şi împreună vom fi mai puternici, în felul acesta ne vom putea menţine poziţiile câştigate de-a lungul secolelor în lume, în comerţ, în economie, în ştiinţe şi în cultură. Dar, odată cu decizia corectă, au fost comise şi două greşeli. Prima este că ţările central-europene au fost primite doar în 2004, ar fi putut s-o facă deja la mijlocul anilor 1990, şi atunci criza economică din 2008 ar fi fost gestionată de o Uniune mult mai puternică. Astăzi, în cadrul UE, regiunea economică cu cel mai mare potenţial de dezvoltare este tocmai cea central-europeană. Deci noi, primele șapte ţări am fost admişi prea târziu, cu zece ani mai târziu decât ar fi trebuit. A doua greşeală a fost că au adoptat o monedă europeană comună, moneda euro, o uniune monetară, care a funcţionat bine atâta timp cât economia europeană şi mondială era într-o conjunctură favorabilă. Dar odată cu apariţia semnelor crizei, şi conjunctura s-a deteriorat, imediat s-au arătat punctele slabe ale sistemului. Respectiv faptul că uniunea monetară nu a fost urmată de o uniune bancară, o uniune bugetară, deci nu au mers până la capăt pe drumul pe care au făcut primul pas. Din aceste motive Europa se confruntă cu provocări foarte grave şi nu ştim încă dacă vom găsi drumul spre noi succese.
„Relaţiile româno-ungare se numără printre relaţiile mai complicate în lume, nu este simplu. Au o psihologie complicată, o istorie grevată de probleme, cu conflicte de interese”
În acest timp în România s-au succedat mai mulţi prim-miniştri şi preşedinţi. În ce relaţii sunteţi azi cu preşedintele Traian Băsescu şi primul-ministru Victor Ponta?
În perioada când am fost prima dată prim-ministru, între 1998 şi 2002, dacă nu mă înşel, am colaborat cu cel puţin patru prim-miniştri. În general am reuşit să mă înţeleg cu fiecare. Relaţiile româno-ungare se numără printre relaţiile mai complicate în lume, nu este simplu. Au o psihologie complicată, o istorie grevată de probleme, cu conflicte de interese. Deci este un context dificil. Totodată interesul nostru este ca relaţia dintre România şi Ungaria să fie una în care cetăţenii noştri să poată trăi în condiţii de securitate, stabilitate şi cu perspective economice bune. Atunci când ambele ţări au prim-miniştri care înţeleg că acest lucru este cel mai important, atunci cooperarea este relativ bună. Atunci când prim-miniştrii nu înţeleg acest lucru sau sunt prea tineri sau nu au petrecut destul timp în politică sau sunt luaţi prea uşor de valul pasiunilor, atunci lucrurile sunt mai dificile. În ceea ce priveşte legăturile de acum, pot spune că avem cu preşedintele o relaţie cu baze solide, care funcţionează bine de mai mulţi ani. Ceea ce este interesant, pentru că în general se consideră că pentru minorităţile de pe teritoriul unei ţări, să spunem maghiarii din România, este mai favorabil dacă se află la putere guvern de stânga. Pentru că guvernele de dreapta sunt guverne preocupate de valorile naționale, ceea ce pentru guvernele de stânga este o chestiune mai puţin importantă. Dar eu am învăţat în ultimii 20 de ani că lucrurile funcţionează invers. Adică eu mă înţeleg mai bune cu un patriot român decât cu un român pentru care chestiunile naţionale sunt mai puţin importante. De aceea, deşi Băsescu este un preşedinte de dreapta, deci cu sentimente naţionale, un patriot cu sentimente naţionale solide, totuşi mă înţeleg mai bine cu el decât cu un prim-ministru român mai puţin influenţat de sentimente naţionale. Deci părerea mea este că patrioţii maghiari şi români raţionali, ancoraţi în realitate, găsesc modalitatea de a se înţelege. Acum în România nu este la putere un guvern de dreapta, ci de stânga, iar cu acest guvern nu avem încă o relaţie care ar putea fi caracterizată în vreun fel. Pot să spun cel mult că relaţiile noastre evoluează, eu însumi aştept cu interes să văd unde ajungem.
Proiectaţi o întâlnire cu premierul Ponta, ca să vă cunoaşteţi mai bine?
Vizitele de stat au un protocol, nu ştiu cine urmează să îl viziteze pe celălalt, dar în cadrul UE, prim-miniştrii se întâlnesc în mod regulat. S-a întâmplat să vină nu preşedintele Băsescu, ci premierul Ponta, acolo avem posibilitatea să ne cunoaştem mai bine, dar încă o dată spun că relaţiile evoluează, din partea maghiară pot spune că noi suntem deschişi, suntem interesaţi de o colaborare profitabilă atât pentru români, cât şi pentru maghiari. Şi suntem raţionali, deci cu noi se poate forma o cooperare animate de spirit patriotic, dar lucidă, şi sunt sigur că există o politică favorabilă şi pentru maghiari, şi pentru români, aceasta trebuie să o găsim.
Aceasta înseamnă că există şanse să continuaţi şedinţele comune de guvern?
Există şanse, dar nu obişnuim să ţinem şedinţe comune. Ultima întâlnire de acest gen am avut-o cu slovacii, noi preferăm să o numim - pentru că fiecare ţară are guvernul ei, nu avem ţări comune, guverne comune, nu vrem să inducem în eroare telespectatorii, nu avem în vedere nici o uniune personală, deci propun să rămânem la denumirea exactă, noi numim aceste înâlniri „summit guvernamental”. Un asemenea summit l-am avut cu prietenii noştri slovaci, au participat șase miniştri de ambele părţi, sub conducerea prim-miniştrilor. A fost o întâlnire foarte fructuoasă la Budapesta, nu văd niciun motiv pentru care nu s-ar putea organiza ceva similar şi în relaţia româno-ungară. Dar este importantă şi colaborarea transfrontalieră. Noi vorbim mereu în contextul capitalelor, dar miezul colaborării româno-ungare îl dă convieţuirea, iar convieţuirea se concretizează mai ales în zonele frontaliere, unde frontierele nici nu sunt foarte relevante, pentru că există zone mixte învecinate, deci acolo colaborarea pe baze raţionale se realizează mai uşor. De aceea Partium este o zonă importantă, pentru că poate oferi un model de convieţuirea româno-ungară paşnică, bazată pe interese reciproce.
Pe planul colaborării economice ce proiecte comune există, sau ce strategie se poate urma pentru dezvoltarea lor?
Am colaborat destul de bine cu primul-ministru Ponta când a trebuit să ne afirmăm drepturile în cursul negocierilor privind bugetul european pe următorii șapte ani. Eram în aceeaşi alianţă, am denumit acest grup „Prietenii coeziunii”. Mai mult, primul ministru Ponta a avut amabilitatea să invite la Bucureşti prim-miniştrii aparţinând acestui grup. Atunci am avut ocazia să discut cu preşedintele Băsescu şi premierul Ponta. Această cooperare a continuat, deci faptul că bugetul european pe următorii șapte ani este favorabil atât pentru România, cât şi Ungaria, s-a realizat şi printr-o cooperare româno-ungară. Şi în ultimul timp ne-am sprijinit reciproc pentru ca contabilizarea banilor europeni în cazul României să se prelungească cu un an faţă de planul iniţial. Deşi am cerut şi noi această posibilitate, nu am primit-o, dar am sprijinit-o în cazul României. Deci există semne favorabile pentru cooperare.
Unul din proiectele europene de anvergură este strategia Dunării. Ce posibilităţi de cooperare oferă pentru ţările noastre?
Strategia Dunării conţine multe idei valoroase, unele inovatoare, deci pe care nu le-am făcut înainte, totodată Uniunea Europeană nu a alocat până acum fonduri suficiente. De aceea, dacă telespectatorii au impresia că vorbim mult despre strategia Dunării, dar nu se văd prea multe din ea, atunci cauza este că UE, deşi a luat la cunoştinţă că strategia există, nu a alocat resurse financiare. Este sarcina anilor următori pentru ca împreună cu românii să obţinem fonduri pentru acest proiect. Până atunci nu putem prezenta decât bunele noastre intenţii şi planurile noastre minunate.
Aţi dispus ca creditul FMI să fie lichidat în cursul verii acestui an. Care este problema cu creditele FMI?
În primul rând că trebuie plătite.
Dar există şi creditele de pe piaţă, şi ele trebuie plătite.
Da, dar ideea creditelor de pe piaţă este că pieţele se uită la o ţară şi spun: le dau bani, are un risc, îl estimez şi stabilesc dobânda. După care ne despărţim şi spune că la data scadenţei, marţi dimineaţa la ora 10 vă rog să viraţi prima tranşă a ratei. Asta e tot. Cu FMI lucrurile stau altfel. FMI spune: domnilor, vedem că aveţi nevoie de bani. Vă dăm bani. Dar nu ca în afaceri, noi avem condiţii. Puteţi să-i cheltuiţi pe asta, asta şi asta.
La o dobândă mai mică, să adăugăm.
Aşa este, deşi e discutabil. Putem spune că în general, la o dobândă mai mică. Mai ales când lucrurile merg rău în economia mondială, atunci dobânzile FMI sunt sensibil mai scăzute. Aşa era situaţia şi când Ungaria a luat credit FMI în 2008. Este foarte adevărat că, dacă atunci n-am fi primit creditul FMI, Ungaria s-ar fi prăbuşit. De fapt s-a şi prăbuşit, FMI ne-a conectat la maşina de respirat şi dobânda era mai scăzută decât cele de pe piaţă. Deci FMI dă aceşti bani, dar în schimb cere să faci asta, asta şi asta. Iar aici posibilităţile de negociere pentru guvernele naţionale sunt foarte limitate, cel puţin aşa au fost în cazul Ungariei. Când, în 2010, ne-am aşezat la discuţii, dacă continuăm acest program sau nu, noi introdusesem deja impozitul bancar suplimentar. Iar FMI ne-a spus clar că acest impozit trebuie anulat. Sau impozitele suplimentare, pe care le-am aplicat firmelor multinaţionale, trebuie anulate. Eu am refuzat acest lucru. Iar în aceste condiţii, ei n-au vrut să continue cooperarea. Deci, în condiţiile în care noi avem o politică economică ce nu se bazează pe reducerea pensiilor, reducem alocaţiile sociale, reducem alocaţiile pentru familii şi aşa mai departe, ci încercăm prin alte mijloace să protejăm pensionarii, angajaţii, să menţinem nivelul cultural al ţării, atunci e posibil să intrăm în conflict cu reprezentanţii FMI, ceea ce s-a şi întâmplat. Şi am decis că dacă trebuie să alegem, atunci mai bine ne întoarcem pe pieţele de capital, vom procura bani de acolo, iar FMI-ului îi mulţumim pentru ajutor, recunoaştem cu respect că ne-au ajutat într-un moment dificil, dar nu dorim să cooperam în continuare. Ne bucurăm că economia ungară a produs în primul semestru suma cu care putem să închidem creditul şi ne despărţim, nu mai avem datorii unul faţă de celălalt.
Anul trecut aţi declarat că din cauza prelungirii crizei în Europa este necesară deschiderea înspre est. A adus această deschidere rezultate şi cum doriţi să o dezvoltaţi?
Am lucrat foarte mult ca firmele aflate în proprietate ungară, sistemul lor de relaţii să fie extins nu doar în interiorul UE, ci şi în direcţia teritoriilor din afara Uniunii, în primul rând cele estice. Pe de altă parte, am lucrat intens ca aceste firme să aibă nu doar relaţii, ci să beneficieze şi de oportunităţi de afaceri: să poată vinde mărfuri, să poată participa la investiţii. Acest lucru este important pentru că sistemul de relaţii externe al economiei ungare este foarte dezechilibrat, schimburile economice se derulează în proporţie de 70 – 78 la sută cu UE, mare parte a lor de către firme multinaţionale. Firmele ungare au posibilităţi limitate de a intra pe această piaţă, de a găsi nişe pe piaţa UE. Am restructurat complet banca ungară de stat pentru credite de export, am recapitalizat-o, deci acum putem oferi şi finanţare pe lângă contactele estice. Şi tot mai multe firme ungare găsesc oportunităţi de afaceri în est, unde, de altfel, mai demult, Ungaria era bine privită. În vremurile comuniste, Ungaria era apreciată în Rusia, în lumea arabă, eram cunoscuţi în Iran, şi erau domenii ca agricultura sau managementul apelor, unde eram lideri de piaţă, sau cel puţin aveam o influenţă serioasă. Acum încercăm să recâştigăm aceste poziţii.
În afară de deschiderea spre est ce alte legături de parteneriat trebuie sau pot fi realizate?
Statele Unite sunt un partener foarte important. Să nu uităm că din SUA a pornit criza financiară în 2008. Totuşi, dacă ne uităm care au fost reacţiile la această criză, deşi sfârşitul ei este departe încă, dar putem spune că faţă de UE, SUA a găsit soluţii mai adecvate, mai eficiente pentru combaterea crizei decât noi sau alte ţări ale lumii. Acolo a fost pusă în funcţiune o tiparniţă de bani, e drept, există un pericol serios de inflaţie, dar statul, prin măsuri bugetare şi banca naţională, menţine economia în stare permanentă de funcţionare.
Asta face şi Japonia.
Părerile sunt împărţite dacă aceste măsuri nu sunt periculoase, dacă pot fi menţinute pe termen lung, dacă nu va avea mai multe efecte negative decât pozitive. Acest discuţii sunt cunoscute publicului avizat. Dar, în acest moment, putem spune că această politică este mai degrabă un succes, aduce mai multe rezultate decât riscuri. Japonezii au mers şi mai departe, acolo este revoluţie, o revoluţie financiară. Conducerea japoneză spună că va dubla, deci va mări cu 100 la sută cantitatea de bani aflată în circulaţie. Este o afirmaţie pe care, dacă aş face-o eu, ar tuna şi fulgera la Bruxelles. Dacă o ţară din zona euro ar spune aşa ceva sau ar propune aşa ceva, moneda euro ar fi într-un pericol serios. Deci japonezii aplică un experiment neortodox, inovator, neaşteptat, revoluţionar, putem spune că până acum cu succes. Ceea ce vreau să spun este că lumea nu se termină în Uniunea Europeană, combaterea crizei are soluţii specific japoneze sau americane, iar Ungaria trebuie să ţină seama şi de aceste pieţe, şi de aceşti parteneri. Noi încheiem acorduri strategice în Ungaria cu firmele internaţionale, avem peste 20 de asemenea acorduri, din acestea șapte sunt firme americane uriaşe care investesc în Ungaria, organizează cursuri de perfecţionare, deci s-a integrat organic în economia ungară.
Dar tocmai aţi criticat marile puteri, spunând că singurul lor ţel este obţinerea de resurse: bani, oameni, informaţii şi materii prime.
Nu i-am criticat, am vrut doar să spun: stimaţi prieteni, să nu ne mirăm dacă lupul mănâncă carne. Iar dacă îi spunem să pască iarbă, nu rezolvăm problema. Aşa este natura marilor puteri. Am încercat totuşi să nu dau în marxism vulgar, nu am spus că acesta este singurul lor țel. Marile puteri, şi în perioada colonială, întotdeauna au avut, dincolo de acumularea de bani, şi o misiune de răspândire a civilizaţiei. Întotdeauna au putut spune că duc cu ei şi valori, idealuri, cultură şi civilizaţie, deci nu este adevărat că doar exploatează anumite teritorii. Ceea ce vreau să spun e că lumea este mai variată decât să o descriem prin termeni de marxism vulgar, iar eu nu critic marile puteri pentru atitudinea lor, consider că este în firea lucrurilor că dacă există mari puteri, atunci ele vor să atragă cât mai mult din resursele lumii. Este o lege a naturii, doar că se manifestă în societate. Întrebarea este ce să facă cei ca noi? Dacă observăm şi identificăm natura marilor puteri şi identificăm intenţiile lor, oare suntem conştienţi şi de posibilităţile noastre? Putem să le descriem în acelaşi mod? Putem să stabilim ţeluri realiste pe plan naţional? Dacă românii pot, este treaba lor. Dar dacă ungurii pot, aceasta este parţial responsabilitatea mea, şi da, răspunsul nostru este că ţările de mărimi medii, ca ale noastre, pot avea strategii realiste cu privire la modul în care să neutralizăm intenţiile de acest gen ale marilor puteri, respectiv cum pot să exploateze resursele în aşa fel încât ele să rămână pe teritoriul ţării lor şi să dispună de ele, cum pot împiedica scoaterea din ţară a resurselor ţării. Este posibil. În primul rând, trebuie să vorbim despre aceasta, să nu o luăm ca pe un tabu. Eu sunt atacat pentru că vorbesc despre astfel de subiecte tabu. Dar dacă nu vorbim despre ele, atunci ţările de dimensiuni medii, ca ale noastre, sunt sortite înfrângerii. Declararea faptelor întăreşte poziţiile noastre. Prima dată trebuie să spunem lucrurilor pe nume, apoi trebuie să le descriem, trebuie să le analizăm, să le înţelegem, să le descriem cu concepte, în al treilea rând trebuie să exprimăm clar ce posibilităţi avem pentru oprirea proceselor nefavorabile nouă, trebuie să luăm măsurile necesare, să le implementăm şi să le aplicăm continuu. Mie nu-mi place politica bazată pe depunerea armelor. Chiar dacă suntem înconjuraţi de mari puteri, există instrumente pentru a ne apăra interesele paşnic, prin mijloace acceptabile şi pentru marile puteri. Este un joc politic complicat, mai complicat decât politica marilor puteri, dar este posibilă.
„Deşi umbra comunismului va mai plana mult timp deasupra relaţiilor ruso-ungare, sunt optimist în privinţa viitorului colaborării”
Printre marile puteri se numără şi Rusia. Care sunt relaţiile şi ţelurile Ungariei faţă de Rusia?
Relaţiile noastre sunt în plină dezvoltare cu Rusia. Ungaria are o situaţie specială, mai exact a avut o situaţie specială, respectiv dependenţa energetică. Eu am promis alegătorilor ungari că, dacă vom fi aleşi, şi am fost, cu o majoritate de două treimi, atunci vom termina dependenţa energetică. Această emisiune are alt subiect, dar vreau să semnalez că am îndeplinit în mare parte acest ţel. Cu toatea acestea, Rusia este pe mai departe partener strategic al Ungariei. Suntem capabili să asigurăm necesarul de energie din afara Rusiei, sau suntem foarte aproape de această situaţie, Rusia a rămas partener strategic. Partenerii ruşi au înţeles şi au acceptat că există acest obiectiv din partea Ungariei. Avem o colaborare foarte strânsă pe planul energiei nucleare. Producem 40 la sută din necesarul de energie electrică a Ungariei la o centrală nucleară ungară bazată pe tehnologie rusă. Vom mări acest procent la 60 la sută, contăm şi în acest domeniu pe cooperarea cu Rusia. Exportul de mărfuri ungare pe piaţa rusă a înregistrat o creştere substanţială, vedem o dezvoltare uriaşă, ceea ce este promiţător. Şi cred că pentru Rusia, Ungaria este un partener important pe termen lung, ca membră UE. Deşi umbra comunismului va mai plana mult timp deasupra relaţiilor ruso-ungare, conducerea de astăzi a Ungariei şi Rusiei sunt capabile să se distanţeze de moştenirile istorice şi ideologice, de aceea eu sunt optimist în privinţa viitorului colaborării ungaro-ruse.
Umbra comunismului este încă prezentă în China. Care sunt relaţiile cu această ţară?
Poate e surprinzător, dar şi cu China avem relaţii excelente, ceea ce se datorează în primul rând faptului că, deşi Ungaria nu ignoră anumite valori în relaţiile externe, dar nici nu le pune pe primul loc. Deci noi nu ne asociem celor care folosesc diplomaţia ca să dea lecţii chinezilor despre drepturile omului. Evident, noi suntem adepţii libertăţii, sprijinim mişcările de apărare a drepturilor omului, dar ne ştim locul şi nu credem că potenţialul de colaborare ar trebui diminuat prin abordarea unei poziţii de învăţător occidental care să dea lecţii. O asemenea poziţie ne-ar deranja şi pe noi, şi înţelegem dacă şi chinezii ar fi deranjaţi. Considerăm o calitate şi o virtute faptul că niciodată în cursul istoriei, atât de mulţi oameni nu au fost ridicaţi din rândul sărăciei într-un timp atât de scurt, ca în zilele noastre în China. Noi apreciem acest lucru, avem în vedere o cooperare strategică. Deocamdată intenţiile sunt mai încurajatoare decât rezultatele, avansăm într-un ritm mai lent decât suntem obişnuiţi în Occident, este un alt tip de relaţii, trebuie clădit altfel, trebuie cooperat altfel, dimensiunile temporale sunt altele, totul este diferit. Este un imperiu mare, care se mişcă încet, deşi este deschisă spre economia mondială, dar nu este o economie de piaţă occidentală, din punct de vedere al relaţiilor economice interguvernamentale, dar şi aici văd şanse pentru Ungaria.
Despre comportamentul politicienilor români: „Văd diferențele mai degrabă interesante”
La sfârşitul discuţiei noastre ce vă place şi ce nu vă place în România?
Mă gândesc ce nu-mi place... staţi puţin. Sunt enorm de multe în România care pot plăcea. În primul rând, aici trăiesc maghiari. E uşor să-ţi placă acest lucru. Pot să vorbesc fluent în maghiară cu cetăţeni români, iată un alt lucru bun. Apoi, iubim Ardealul. În literarura maghiară, Ardealul are un loc special, scriitorul Moricz Zsigmond l-a numit „Grădina zânelor”, termen care s-a întipărit adânc în mintea maghiarilor, că este şi grădina noastră. O grădină a zânelor care este şi a noastră, simţim o legătură foarte puternică cu ea. Nu este o lume exterioară pentru noi, la care ne raportăm ca străini, ci o lume în care suntem prezenţi şi noi. Şi care este parte a României astăzi, ceea ce determină şi relaţiile noastre cu România. Care este o ţară minunată. Apoi, mie îmi plac şi politicienii români, care prin modul lor de gândire şi comportament sunt diferiţi de noi. Este o politică izvorâtă din mediul religios ortodox, în timp ce a noastră este o democraţie bazată pe tradiţiile romano-catolice, deci vest-europene, iar din această cauze există diferenţe: de mentalitate şi aşa mai departe, dar eu văd aceste diferenţe mai degrabă interesante.
De exemplu, ce diferenţe?
Vorbim altfel, argumentăm altfel, altfel ne dezvăluim intenţiile sau dimpotrivă, altfel le ascundem, deci aş spune că pentru mine este o aventură culturală palpitantă, pe care o aştept de fiecare dată cu bucurie când merg la Bucureşti. Este provocare deosebită să discut la Bucureşti sau să îi primesc în Ungaria. Totodată suntem şi dependenţi unul de celălalt. Toţi suntem în UE, şi ei, şi noi. Dacă Uniunea nu avansează, nici România nu va avansa, nici Ungaria. Deci este nevoie şi de succesul Europei pentru ca noi, statele naţionale să putem înregistra succese. Ce nu-mi place... nici nu pot să spun în momentul acesta. Îmi plac şi micii, îmi este greu să găsesc ceva ce nu. Poate că aici, viaţa politică este puţin mai gălăgioasă decât ar fi justificat, pe baza relaţiilor dintre ţările noastre. Eu văd relaţiile româno-ungare mai bune faţă de cum se conturează ele din declaraţiile politicienilor. Şi nu spun că acest lucru se datorează doar românilor sau în primul rând lor, evident, şi politicenii ungari au responsabilitatea lor, exagerăm mai des, folosim mai des cuvinte grele decât ar fi justificat. Nu ar fi rău dacă acest lucru ar lipsi din relaţiile româno-ungare.
Interviu realizat de echipa „Pașaport diplomatic” a Digi24: Cristina Cileacu, producător, și Balazs Barabas, editor-prezentator.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
